Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Naval Group și Fincantieri continuă bătălia pe corvetele românești. Francezii nu cred în ”trădare”
Forțele navale
Data publicării:
Francezii de la Mer et Marine au publicat astăzi un material cu privire la fuziunea dintre Naval Group și Fincantieri, în contextul problemei corvetelor românești.

Naval Group nu vrea să renunțe sub nicio formă la licitația câștigată pentru corvete românești, programul fiind în prezent suspendat după ce s-a ajuns în instanță în urma unor suspiciuni de fraudă.

Însă înainte de anunțul unui acord de fuziune între giganții Naval Group și Fincantieri, italienii au formulat un recurs la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.) prin care aceștia doresc să conteste imparțialitatea comisiei care are responsabilitatea licitației.

Astfel că proiectul de fuziune între corporațiile Naval și Fincantieri, în valoare de 8 miliarde de euro, este pus în pericol de licitația pentru corvetele din România, un contract de 1,6 miliarde de euro pe care țara noastră nu l-a atribuit, încă.

 

Fincantieri a ”trădat” Naval Group?

 

Francezii de la Mer et Marine admit că mișcarea celor de la Fincantieri, de a depune contestație la C.N.S.C. în programul corvetelor românești, cu foarte puțin timp înainte de a anunțat un acord de fuziune între cele două companii, a fost o lovitură pentru partea franceză. În să consideră că a considera acțiunea celor de la Fincantieri o ”trădare” este exagerat. Sursa citată amintește că Hervé Guillou, președintele Naval Group, a anunțat că compania pe care o reprezintă și Fincantieri rămân concurente pentru toate proiectele la care s-au înscris înainte de semnarea acordului de fuziune. Așadar, Naval Group și Fincantieri vor avea o abordare comună pentru contractele care urmează. În rest, competiția continuă și, așa cum a fost în ultimii ani, rămâne feroce.

Francezii și italienii vor coopera și vor conduce programe comune, aceasta este o certitudine, amintește sursa citată, dar va trece mult timp până ce noua companie generată de fuziune se va coagula. Iar în tot acest proces vor exista cu siguranță multe disensiuni între cei doi giganți, contractul corvetelor românești fiind un astfel de exemplu.

Totodată, Mer et Marine mai scrie că poziția celor de la Naval Group în ceea ce privește corvetele românești este una fermă iar grupul francez rămâne fidel Șantierului Naval Constanța (SNC).

„Naval Group este o companie care își îndeplinește întotdeauna angajamentele cu partenerii săi. Suntem hotărâți să sprijinim oferta pe care am oferit-o. Se bazează pe o soluție tehnică care satisface perfect nevoile operaționale ale Marinei Române, precum și o cooperare industrială care creează locuri de muncă cu valoare adăugată ridicată pe termen lung”, spun francezii. Așadar, bătălia pe corvetele românești rămâne una acerbă, chiar și în urma acordului de fuziune dintre Naval Group și Fincantieri.

CITEȘTE ȘI: Licitație corvete. Fuziunea Naval-Fincantieri, pusă în pericol de disputa din România


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Pot rachetele balistice Fateh-110 și dronele să scufunde un portavion american din clasa Nimitz?
Danemarca are planuri „urgente” de a cumpăra 26 de nave militare: Decizia este o reacţie care răspunde amenințările venite din partea Rusiei și a SUA
Pentru ce scenariu militar se pregăteşte U.S. Navy? SUA desfășoară al doilea portavion în Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor în creștere
Navă de tip OPV sau corvetă ușoară turcă din clasa Hisar, foto: Turkish Century @X via Turkish Navy
EXCLUSIV
Cum își găurește România colacul de salvare. Avem noi informații despre corvetele cumpărate din Turcia: Fără rachete NSM?
Navă de patrulare din clasa Hisar, cunoscută și sub denumirea de corveta ușoară. Nava OPV TCG Akhisar, foto source: ASFAT
EXCLUSIV
Ciudatul caz al unei singure corvete: Misterioasa corvetă pe care România o cumpără e din Turcia și cunoaște clasa și specificațiile
Rusia anunță schimbări majore în conducerea și structura Marinei: Până în 2027 brigăzile de infanterie marină vor fi reorganizate în divizii
Se șicanează noii prieteni: Un avion rusesc Il-38 a trecut razant pe lângă portavionul american USS Carl Vinson (Video). Rușii au fost escortați de F-35 și F-18
Inovaţia tehnologică în domeniul militar a depăşit graniţele frontului din Ucraina: Taiwanul adoptă tactici ucrainene pentru a lovi nave ale marinei chineze
Unul dintre cele mai mari grupuri de nave rusești a tranzitat Canalul Mânecii, posibil transportând echipamente militare către Ucraina (Imagini din satelit)
Dimensiunea flotei de bombardiere a U.S. Air Force trebuie reevaluată. General american: Nu este vorba de un Război Rece 2.0, dar avem nevoie de 145 de aeronave stealth B-21 Raider
Submarinele Olandei vor fi echipate cu sonare Thales. Tehnologia este folosită inclusiv pe submarinele Scorpene, propuse și României
O victorie europeană în fața SUA: Avioanele Rafale M „bat” F/A-18E Hornet și vor fi integrate pe portavioanele unei puteri militare mondiale
Demonstrație de forță a SUA în peninsula coreeană: Portavionul Carl Vinson ajunge în Coreea de Sud, la câteva zile după ce Phenianul a testat rachete strategice
Cazuri misterioase de sabotaj asupra navelor de luptă germane: Așchii metalice aruncate în motor sau sistemul de apă potabilă contaminat
Olandezii au nave de luptă de ultimă generație „made in Romania”. Nava Den Helder construită la Galați a fost livrată Marinei Olandei
Portavionul USS Harry S. Truman se întoarce la baza grecească Souda pentru evaluarea avariilor suferite în urma coliziunii cu cargoul care venea spre Constanța
Portavionul american USS Harry S. Truman s-a ciocnit cu o navă cargo în apropiere de Port Said
Rusia își consolidează prezența aproape de Cornul Africii: Acord cu Sudanul pentru înființarea unei baze navale la Marea Roșie
Marea Britanie pregătește „Wasp” și „Snapper” - două tipuri de drone maritime care vor fi livrate Ucrainei
Mișcări de nave rusești în Marea Mediterană: “Expresul sirian” a ieșit prin Strâmtoarea Gibraltar, în timp ce navele de luptă se întorc spre portul Tartus
Se întoarce roata în Marea Baltică: Un cablu submarin rusesc a fost rupt în zona economică exclusivă a Finlandei
NATO înființează Forța Operativă X pentru a contracara amenințările din mediul maritim: Noua unitate va avea la bază sisteme autonome
U.S. Navy încredințează companiei Lockheed Martin misiunea de a dezvolta racheta Trident II D5 lansată de pe submarinele din clasa OHIO
Cel mai nou membru din clubul țărilor cu portavioane. Iranul a transformat o fostă navă de transport containere
Marina SUA a testat cu succes armele laser: HELIOS, folosit împotriva unei drone aeriene
Coreea de Sud își integrează cele mai puternice nave de luptă într-o singură flotă. Măsura, luată ca urmare a amenințărilor nucleare și cu rachete ale Coreei de Nord
Moment istoric pentru estul Mării Mediterane: Navele de luptă rusești au plecat din Siria
China își etalează iar puterea militară: Simularea unei blocade a Taiwanului urmărește să descurajeze o intervenție a SUA?
Noi atacuri cu drone în Ucraina, pe malul Dunării: Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat pentru monitorizarea situației aeriene
Turcia devine un jucător în clubul select al statelor care dețin portavioane. Baza portavioanelor va fi în Mediterană iar lucrările pentru infrastrucutră au început deja

Ştiri Recomandate

Rusia ar vrea să transforme Ruta Mării Nordului într-un al doilea Drum al Mătăsii și invită ”țările prietene” să participe
Foto: Expoziția BSDA 2016, la Romaero
EXCLUSIV
Industria din România, sugrumată de „bariera 50%” iar șansa pentru a salva industria o mai avem doar 5 luni. Exemplul Aerostar vs. Romaero
Cursa înarmărilor nucleare. Raport SIPRI: “Toate puterile nucleare ale lumii își întăresc sau își modernizează arsenalele”
Iranul se pregătește să renunțe la Tratatul de neproliferare nucleară. În paralel, Teheranul cere medierea statelor din Golf și e dispus să facă concesii
F-35 zboară peste Teheran? Peste 50 de avioane de luptă ale Israelului au survolat capitala Iranului și au lovit masiv, antiaeriana nu face față
Cazul H215 arată „marea” viziune strategică a României: Alegem elicoptere din aceeași generație cu cele din dotare, când toată lumea se îndreaptă spre noua generație
Trump ar putea fi dispus să impună sancțiuni Rusiei în următoarele săptămâni
Israelul a aruncat în luptă în premieră o corvetă Sa’ar 6 care a interceptat rachete iraniene folosind noul sistem Barak Magen
Coincidență sau intenție? Rușii au lovit clădirea Boeing din Kiev
SUA trimit zeci de avioane de realimentare aeriană; Portavionul USS Nimitz a părăsit Marea Chinei de Sud, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
Iată coșmarul Rusiei: Drona care lansează drone maritime prezentată în premieră de NATO. Cu astfel de drone ucrainenii au făcut ravagii în Flota rusă
Ambasadorul Israelului în România: Iranul a fost la câțiva centimetri de arma nucleară. Rachetele balistice iraniene pot lovi Bucureștiul sau Parisul
Summitul G7 vrea să pună presiune pe Rusia prin sacțiuni pentru a o forța să negocieze oprirea războiului. Marele semn de întrebare rămâne poziția SUA
Israelul face ravagii în Teheran: A fost lovit sediul MAE iranian și eliminați șefi ai servicilor de informații. Populația părăsește capitala, sunt voci care îl contestă pe Khamenei
Polonia îşi construiește o armată de mii de drone: Un gigant tech american vrea să producă alături de industria poloneză de apărare
Cursa înarmării hipersonice: Noua rachetă „Dark Eagle” a Armatei SUA, proiectată pentru a descuraja Rusia şi China
Atacul Iranului asupra Israelului: Rolul neaşteptat pe care sistemul Iron Dome l-a jucat împotriva rachetelor balistice (Foto/Video)
NATO face o demonstraţie de forţă la Gurile Dunării: Cum testează exerciţiul militar "Saber Guardian 25" capacitatea de apărarea în faţa unei posibile agresiuni ruseşti?
Armata SUA, 250 de ani: O aniversare marcată de parada lui Donald Trump și protestele "No Kings" (Foto/Video)
Lovitură grea pentru Rusia în Mali: Corpul African pierde mercenari și un bombardier rusesc Su-24
Profitând de mutarea atenției către conflictul din Orientul Mijlociu, rușii au atacat masiv Ucraina cu rachete și drone, pentru a treia oară în ultimele două săptămâni
Statele Unite au prezentat o nouă rachetă de croazieră nucleară stealth. Este concepută pentru a trece de cele mai bune apărări aeriene din lume
Sistem rusesc de rachete S-300, prezentat la o paradă militară organizată la Teheran: Sursa foto: Agenția iraniană de presă IRNA.
EXCLUSIV
Eroarea strategică a Rusiei ar putea duce la sacrificarea regimului ayatollahilor din Iran
IRIS-T își dovedește superioritatea: Sistemul german de de apărare antiaeriană înlocuiește S-300 și stabilește un nou standard pe frontul din Ucraina
Mașina de război a Rusiei se alimentează cu petrol: În pofida sancțiunilor occidentale, exporturile au crescut cu 18%
Imagini din satelit de aproape ale instalației nucleare Natanz din Iran, în urma atacurilor israeliene de noaptea trecută. Imaginile de înaltă rezoluție arată pagube vizibile la mai multe structuri de pe amplasament. Sursa foto: X/War Mapper.
EXCLUSIV
Analiză Militară | Imaginile din satelit confirmă: Israelul a lovit cu precizie facilităţile militare iraniene din Kermanshah și Natanz (Foto/Video)
F-35 al Forțelor Aeriene Belgiene / Foto: US Air Force, Katelynn Jackson 1
EXCLUSIV
România va avea F-35, dar avioanele vin cu multe alte provocări. Ce trebuie făcut pentru a ne pregăti din timp să nu riscăm ca birocrația să țină F-35 la sol
Industria de apărare ucraineană pregăteşte o surpriză Rusiei: Racheta balistică Sapsan va intra în producția de serie după ce a fost testată în luptă
Israel vs. Iran, pe înțelesul tuturor. Ioana Constantin Bercean: Războiul poate fi câștigat doar cu implicarea SUA. Urmează cel mai greu test pentru Trump
Avioanele militare rusești continuă să încalce spațiile aeriene ale statelor riverane Mării Baltice. De această dată a fost rândul Poloniei
Iranul lansează rachete asupra Israelului ca răspuns la recentele atacuri (Foto/Video): Statele Unite ajută Israelul să intercepteze rachetele iraniene
Armata SUA apasă accelerația: Proiectul XM30, înlocuitorul mult aşteptat al legendarului blindat Bradley, intră în faza finală a competiției industriale
pixel