O mașină blindată în care se afla ministrul de externe al Estoniei a luat foc în centrul Kievului
O maşină blindată în care se afla ministrul de externe estonian Urmas Reinsalu în timpul vizitei sale în Ucraina, în această săptămână, a luat foc în timp ce se afla în centrul Kievului, a declarat joi diplomatul, relatează DPA.
Ministrul de externe estonian Urmas Reinsalu. Sursa Foto: ERR
,,Eram cu ambasadorul Estoniei Kaimo Kuusk pe locul din spate şi dintr-o dată Kaimo a spus că este un miros. Şi apoi brusc au izbucnit flăcări în spatele nostru'', a declarat Reinsalu în cadrul unei conferinţe de presă în capitala Estoniei Tallinn.
,,Din fericire, uşile din spate s-au deschis în cele din urmă pentru că maşina s-ar fi transformat într-o cameră de gazare în câteva secunde'', a declarat ministrul eston.
Nimeni nu a fost rănit în incidentul care a avut loc marţi seara. Reinsalu nu a dat nicio informaţie cu privire la posibila cauză a incendiului care a cuprins vehiculul.
Experţi urmează să examineze maşina care a fost pusă la dispoziţia şefului diplomaţiei ţării membre UE şi NATO de către poliţia şi agenţia de protecţie a frontierelor.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News