Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

ONU acuză beligeranţii din Siria că profită de pandemia de coronavirus pentru a ataca civili
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a acuzat vineri părţile beligerante din Siria, inclusiv gruparea Stat Islamic (SI), că profită de pandemia de COVID-19 pentru a lansa atacuri asupra populaţiei civile, relatează AFP.

"Diverse părţi implicate în conflictul din Siria, inclusiv Stat Islamic, par să profite de faptul că atenţia lumii este concentrată asupra pandemiei de COVID-19 pentru a se regrupa şi lansa atacuri împotriva populaţiei", a declarat Michelle Bachelet într-un comunicat, spunând că se teme de "o bombă cu efect întârziat care nu poate fi ignorată", transmite Agerpres.

Serviciile sale au înregistrat 33 de atacuri cu dispozitive explozive improvizate de la începutul lunii martie, între care 26 în zone rezidenţiale şi şapte în pieţe, aproape toate în regiuni din nordul şi estul ţării controlate în principal de armata turcă sau de Forţele Democratice Siriene (FDS), dominate de luptători kurzi. Majoritatea acestor atacuri nu au fost revendicate.

Pe 28 aprilie, 51 de persoane, dintre care cel puţin 29 de civili, au fost ucise într-un atentat cu camion capcană într-o piaţă din Afrin, oraş din nordul Siriei controlat de armata turcă şi de rebelii sirieni pe care îi are aliaţi, se arată în comunicatul Înaltului Comisar.

În războiul din Siria, care a început în 2011, au murit peste 380.000 de persoane şi alte câteva milioane sunt strămutate

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Primele două aeronave F-16 din lotul de cinci au sosit în România. MApN a anunțat calendarul următoarelor livrări
Sângele apă nu se face. Mercenarii ruși din Wagner Group, arestați în Belarus, s-au întors în Rusia
10 aeronave IAR-99 Standard vor fi modernizate la Avioane Craiova
Armata franceză se află în Beirut. Sute de militari participă la operațiunile de după exploziile din port
România consideră că normalizarea relațiilor dintre Israel și EAU va contribui la stabilitatea Orientului Mijlociu
Ambasada SUA în România nu slăbește lupta împotriva traficului de persoane, după extrădarea a doi cetățeni capturați de forțele speciale ale MAI
Erdogan, declarație ambiguă și amenințătoare despre atacarea vasului turc de explorare. Turcia acuză Franța de atitudine 'huliganică'
Serbia și Kosovo vor purta negocieri la Casa Albă
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro