Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pachetul Rheinmetall pentru România: Ar exista discuţii despre familia de blindate grele KF51 Panther, dincolo de miză uriașă a fabricii de pulberi de la Brașov
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Discuțiile dintre România și gigantul german Rheinmetall ar depăși simpla înființare a unei fabrici de pulberi la Brașov. Deși investiția de 535 de milioane de euro este una strategică, finanțată prin noul instrument SAFE al UE, ea pare a fi, în realitate, ar fi uşa care deschide calea către un acord industrial mult mai amplu: asigurarea contractului de 6,5 miliarde de euro pentru 216 tancuri noi, unde Rheinmetall își poziționează puternic familia de blindate KF51 Panther.

Legătura dintre cele două programe este directă și a fost sugerată chiar de CEO-ul Rheinmetall, Armin Papperger. România vrea ca tancurile să fie construite „în mare parte în țară”, iar compania germană condiționează parcă ecosistemul industrial de marile programe de înzestrare, potrivit publicaţiei Army Recognition.

Abordarea pare a fi o cuplare strategică a două necesități: nevoia disperată a Europei de muniție, pe care o rezolvă fabrica de la Victoria, și nevoia stringentă a României de a-și moderniza forțele blindate.

 

Fabrica de la Victoria: Ancorarea industrială

Acordul semnat recent între Guvernul României și Rheinmetall pentru fabrica de pulberi din Victoria, județul Brașov, este pilonul central al acestei noi relații strategice. Acesta presupune înființarea unui joint-venture, Rheinmetall Victoria SA, o companie mixtă între germani și Pirochim (filială Romarm).

Investiția se ridică la aproximativ 535 de milioane de euro, cu finanțare aliniată la programul UE „Security Action for Europe” (SAFE). Fabrica va avea o capacitate de circa 300.000 de încărcături modulare de artilerie și 200 de tone de pulbere anual, generând un impact economic major prin crearea a aproximativ 700 de locuri de muncă, odată cu începerea construcției în 2026.

România își asigură un element critic de ''suveranitate'' în lanțul de aprovizionare cu muniții, contribuind în același timp la atenuarea crizei europene de muniție și sprijinind indirect Ucraina. Pentru Rheinmetall, este o amprentă industrială majoră pe flancul estic, finanțată parțial din fonduri europene.

 

Miza reală: Programul de 8 miliarde de euro pentru tancuri

 

Adevărata miză, dincolo de pulberi, este programul Armatei României de înnoire a parcului de tancuri, estimat la aproape 8 miliarde de euro în total.

România a cerut deja acordul Parlamentului pentru Faza a II-a a acestui program. Aceasta completează Faza I, care constă în achiziția a 54 de tancuri M1A2 SEPv3 Abrams, aprobate de Washington în 2023 și care vor fi livrate după 2026. Faza a II-a, mult mai amplă și evaluată la aproximativ 6,5 miliarde de euro, vizează 216 tancuri principale de luptă (MBT) noi și 76 de vehicule derivate, precum tractoare sau vehicule de geniu.

Condiția esențială pusă de Ministerul Apărării (MApN) este cooperarea tehnologică și industrială, astfel încât tancurile și subsistemele lor să fie produse și întreținute în țară.

Aici intervine propunerea Rheinmetall. Compania germană leagă organic investiția deja confirmată de la Victoria de oferta pentru acest contract gigant, poziționându-se ca partenerul industrial preferat.

 

Oferta KF51: Panther „Evo” sau Panther de 130mm?

Rheinmetall nu ar propune orice tanc, ci vârful său de lance, KF51 Panther, în două variante care răspund unor nevoi tactice și logistice diferite.

Prima opțiune este Panther KF51 în varianta de 130mm, considerată tancul viitorului. Echipat cu noul tun Rh-130 L/52 de 130mm și un încărcător automat cu 20 de lovituri gata de tragere, Rheinmetall susține că oferă o creștere de 50% a razei de acțiune față de sistemele actuale de 120mm. Acesta integrează sistemul de protecție activă StrikeShield, o stație de arme C-UAS (Natter 7.62mm) și opțiunea de a lansa drone kamikaze HERO-120.

A doua opțiune, Panther KF51 Evo, este varianta pragmatică, dezvoltată împreună cu Ungaria. Aceasta folosește un tun standard NATO de 120mm L55A1, care este compatibil cu flota Leopard 2 și, din punct de vedere logistic, apropiat de tancurile Abrams.

Manevra Rheinmetall este inteligentă: varianta Evo oferă României o cale de tranziție graduală. Permite standardizare logistică imediată cu tancurile Abrams M1A2 care vor intra deja în dotare, dar și cu flotele Leopard 2 din regiune.

Crucial, arhitectura turelei permite un upgrade ulterior la calibrul superior de 130mm, atunci când situația o va impune. Faptul că Ungaria, susține deja programul Evo, reduce incertitudinea tehnică și deschide calea cooperării regionale pentru mentenanță și instruire.

 

Calculul strategic și calendarul strâns

 

Pentru București, pachetul german pare să bifeze toate căsuțele: oferă autonomie printr-o sursă internă de pulberi și încărcături modulare, asigură modernizarea printr-un tanc de ultimă generație, cu un program de upgrade clar, dezvoltă industria, aducând locuri de muncă și transfer tehnologic conform cerințelor MApN, și întărește flancul estic al NATO prin interoperabilitate, în special cu varianta Evo.

Calendarul este însă extrem de strâns. Premierul Ilie Bolojan a anunțat recent că planul de accesare a celor peste 16 miliarde de euro disponibile prin programul SAFE va fi transmis Comisiei Europene pe 29 noiembrie. Lista finală a proiectelor trebuie aprobată în CSAT până la sfârșitul lunii noiembrie.

Dacă fabrica de pulberi pare a fi o certitudine, sarcina imediată este blocarea finanțării SAFE. Adevărata provocare va fi apoi convertirea „opțiunii KF51” într-un contract executabil, care să alinieze producția industrială de la Victoria cu livrarea tancurilor, fără a crea dispersie industrială sau pauze în calendarul de înzestrare.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Arma secretă a Ucrainei: Cum a fost transformat un avion ultrauşor într-un mic bombardier strategic cu rază lungă de acţiune
Corespondență DefenseRomania din Coreea: K9, primul mare contract dintre cele două țări. Când ajung obuzierele și ce companii românești sunt prezente la Seul
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
Ucraina negociază un contract pe termen lung pentru 25 de sisteme Patriot: Finanțarea, asigurată din activele rusești înghețate
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Blindatele 4x4 Cobra II produse în România, un model ce va fi copiat? Industria turcă, tot mai dispusă să mute producția în România
Tehnologia occidentală alimentează în continuare mașina de război a Rusiei: Cum ocolește Moscova sancțiunile economice și cine plătește prețul?
Olanda, primul aliat european în programul de drone de luptă al SUA: F-35 primește un "coechipier loial" echipat cu Inteligență Artificială
Miliarde de dolari investite în van? De ce NATO a ignorat intensitatea războiul electronic (EW) rusesc, iar acum plăteşte un cost prea mare pentru interceptarea dronelor
,,Războiul robotizat'' este aici: Sistemele care „prind” şi ,,lansează'' dronele din mers. O inovație militară care a stârnit deja interesul Armatei SUA
Inovația care ,,stinge lumina'' Marinei Ruse: De ce drona ucraineană Magura a devenit coșmarul fiecărui amiral rus
Programe cheie pentru modernizarea României: Camioane Iveco, blindate Piranha 5 și Cobra II sau arme de asalt. Cum să revitalizăm inteligent industria cu bani europeni
Polonia, într-o cursă istorică a înarmării: Submarinele ORKA, între oferta Germaniei, tehnologia Franței și investiția în industrie a Coreei de Sud
Curajoasa „fantomă” care vrea să anuleze amenințarea cu rachete hipersonice a Rusiei: Investiția colosală a companie americane Raytheon în noul radar GhostEye
Furnizarea rachetelor Taurus către Ucraina devine şi mai complicată: O companie japoneză, implicată în dezvoltarea motorului noii rachete germane
Portdrapelul României în Europa? Singura armă modernă pe care o producem și o putem oferi altor state. A treia oară poate e cu noroc
Inovația militară ,,născută din foc'': Drona americană Artemis, „vărul” Shahed, trecută în producția de serie. Sistemul care navighează și fără GPS
Cine înlocuiește MLI-84 Jderul? Ciudatul caz al mașinilor de luptă: Cum ar putea România cumpăra Lynx, „made in” Ungaria
Artilerie rămâne regina, dar muniția de ultimă generație schimbă regulile jocului. SUA testează LRMP, noul proiectil de 155 mm integrat pe tot ce înseamnă artilerie americană
Jocul prostesc de imagine al Rusiei: Intensificarea cooperării militare cu Belarus, sub pretextul acuzațiilor de "război hibrid" dinspre Occident
Contract gigant pentru componetele de ghidaj ale rachetelor PAC-3 Patriot. Cine ar putea fi clienții „misterioși” care pregătesc apărarea teritoriului cu Patriot
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
Ascensiunea industriei ungare de apărare: Investiția companiei Rheinmetall transformă ţara vecină în lider regional în producția de vehicule militare
Finlanda își consolidează industria de apărare: O uzină strategică pentru motoarele avioanelor F-35, inaugurată la Nokia
Cum au ajuns americanii la concluzia că e o idee proastă ca „România să cumpere 216 tancuri Abrams”. Deși nu știe nimeni încă ce tancuri cumpărăm
Costul războiului se inversează pentru Rusia: Ucraina primește sistemul de apărare antiaeriană Skyranger 35, finanțat din activele rusești înghețate
Ascensiunea Coreei de Sud: De ce vrea compania Hanwha să fabrice artilerie K9A2 și obuze direct în SUA, luând fața giganților locali
Armata României nu vrea elicoptere H215M, considerate prea vechi, deși francezii le-ar produce în țară. Iar pentru H225M francezii nu vor să ofere licență
Rusia vrea să „spargă” zidul spre Europa cu T-90: Producția de tancuri, cu motoarele turate la maximum. 2036, anul zero?
Rusia anunță că dezvoltă o „armă minune” pe care o va prezenta curând. Arme „minuni” au mai fost și tancurile T-14 sau avioanele Su-57
Mirage 2000D, în noua configurare RMV sau pe scurt „Vânătorul de drone”. Ce îmbunătățiri au adus francezii după ce au studiat războiul purtat de ruși

Ştiri Recomandate

Pachetul Rheinmetall pentru România: Ar exista discuţii despre familia de blindate grele KF51 Panther, dincolo de miză uriașă a fabricii de pulberi de la Brașov
Rușii au început mobilizarea rezerviștilor pentru apărarea obiectivelor strategice. În 20 de regiuni, sunt formate detașamente pentru lupta împotriva dronelor
Imaginile din satelit confirmă dezastrul (FOTO/VIDEO). Baza de drone a Rusiei din Aeroportul Donețk, rasă de pe fața pământului după un atac ucrainean
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
A fost livrat al 750-lea sistem HIMARS, un game changer în războiul de artilerie. Câte sisteme HIMARS deține România?
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
„Nimic în România pentru România. E de noaptea minții!”. Deși în România se construiește primul portavion pentru drone și fregate de ultimă generație
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Galați Security Forum: Securitatea Europei și războiul din Ucraina, teme centrale dezbătute de experți și decidenți politici
Explozii în portul strategic Tuapse. Rusia, lovită din nou de drone în "pilonul" petrolier al maşinăriei sale de război de la Marea Neagră
Șeful armatei Ucrainei: Orașul Pokrovsk este sub control, intensitatea atacurilor inamice a scăzut
Sursă foto: Alexandru Aioanei, Baza 71 Aeriană
EXCLUSIV
Reînarmarea lucidă: 10 lecțiile de la București pentru o Românie care vrea să conteze. De la exemplul Centrului F-16 la pulberi
Avioanele Super Tucano ar putea fi marea surpriză din flota Ucrainei. Ce poate face un Super Tucano și nu poate un F-16 sau Gripen
Germania primește primul „vânător” de submarine rusești. Ce știu să facă avioanele de patrulare Poseidon P-8A
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
„Nu vom risca un al treilea război mondial de dragul Ucrainei” - Stoltenberg rememorează cum NATO a refuzat să închidă spațiul aerian ucrainean
Bombardiere strategice americane B-52H au fost dislocate în Spania pentru misiunea “Bomber Task Force 26-1” în teatrul de operații european
Un „Ferrari” al distrugătoarelor de tancuri a apărut pe frontul ucrainean. Ce poate face vehiculul italian B1 Centauro și de ce este ideal pentru contra-ofensivele Ucrainei
Operațiunea „Triumf” eșuat (VIDEO): Cum sugrumă Ucraina logistica Rusiei din Crimeea. Atacurile surpriză devin noua normalitate pe frontul din Ucraina
Pentagonul intră în criză de timp. „China și Rusia avansează”. Reforma istorică propusă Armatei SUA, menită să câștige viitorul război înainte să înceapă
Revoluția de un milion de drone: Planul disperat al Armatei SUA de a recupera decalajul strategic și a tăia dependența tehnologică de China
EXCLUSIV
Aliații SUA primesc acces la echipamentul militar GPS de înaltă precizie. Schimbare firească de atitudine, sau un Cal Troian între parteneri?
Avertismentul tranșant al unui general american: „Cel mai mare risc în Pacific este inacțiunea”. De ce China obligă SUA la o transformare contra-cronometru
Militari polonezi stând într-un vehicul blindat în timpul ceremoniei de începere a misiunii Grupului de luptă al UE în cadrul Batalionului 6 Logistic din Cracovia, Polonia. Sursa foto: Dominika Zarzycka/SOPA Images.
EXCLUSIV
Radiografia unei oportunități ratate: Cum arată programul prin care Polonia își pregătește militar națiunea și ce ar trebui să copieze România urgent
Războiul dronelor, dincolo de mit. De ce eșuează tehnologia occidentală scumpă în fața „improvizațiilor” de pe frontul din Ucraina
Paradoxul „petrolului ieftin”: Viktor Orban obține derogare de la Donald Trump, dar sacrifică 19 miliarde de euro de la UE
UralVagonZavod - singura întreprindere rusă care realizează asamblarea în serie a tancurilor, atât pentru nevoile armatei ruse cât și pentru export.
EXCLUSIV
Radiografia colosului cu picioare de lut. De ce „invincibila” industrie de apărare a Rusiei, sufocată de datorii și dependentă de China, nu mai poate reface armata din 2022
Mize și piedici: De ce producția blindatelor germane Lynx în Ucraina este blocată de „detaliul” esențial numit finanţare
Rusia a efectuat un nou atac violent asupra Ucrainei. Trupele ruse au folosit un număr record de rachete aerobalistice Kinjal
,,Supremația Patriot'', contestată pe frontul din Ucraina. Sistemul european SAMP/T se dovedește mai eficient împotriva rachetelor Iskander modificate de ruși
JAS 39 Gripen "Made in Ukraine": De ce acordul cu Suedia este un "game-changer" strategic absolut pentru ucraineni
Trump confirmă că retragerea parțială a trupelor SUA s-a luat în coordonare cu Casa Albă, dar afirmă că "Relația cu România este foarte bună"
pixel