Paradă militară în Serbia cu elicoptere militare, piese de artilerie şi tancuri T-72 (Video)
Aproximativ 4.000 de soldaţi şi ofiţeri de poliţie au participat vineri la o paradă în oraşul Nis, din sudul Serbiei, ca parte a demonstraţiei de forţă cu ocazia celebrării victoriei contra Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial, transmite dpa.
La parada militară, care a fost transmisă în direct de postul public de televiziune sârb sub motto-ul 'Apărarea libertăţii', au participat de asemenea avioane militare MiG, elicoptere militare, piese de artilerie şi tancuri T-72.
Parafrazându-l pe fostul lider iugoslav Josip Broz Tito, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat înaintea paradei, adresându-se militarilor: 'Trăiţi ca şi cum ar fi 100 de ani de pace, dar fiţi pregătiţi în orice moment pentru a apăra ţara!''.
Parada militară a avut loc într-un context tensionat al relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina.
Kosovo, populată majoritar de etnici albanezi, şi-a declarat independenţa faţă de Belgrad în februarie 2008, la aproape un deceniu după ce NATO a bombardat forţele sârbe pentru a opri uciderea şi expulzarea etnicilor albanezi din regiune în timpul războiului din 1998-1999.
Independenţa Kosovo este recunoscută de 116 ţări, inclusiv de 23 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Spania, România, Grecia, Slovacia şi Ciprul nu recunosc declaraţia unilaterală de independenţă a provinciei Kosovo.
Tratativele mediate de UE între Belgrad şi Pristina au intrat în impas anul trecut după ce Serbia a blocat acceptarea Kosovo în organizaţia internaţională de poliţie Interpol. Autorităţile din Kosovo au ripostat prin introducerea unor tarife exorbitante asupra produselor sârbeşti.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News