Parlamentul german a aprobat desfăşurarea a 600 de soldaţi în Afganistan pentru operaţiunea de evacuare
Parlamentul german a aprobat miercuri desfăşurarea a cel mult 600 de soldaţi în Afganistan, la peste o săptămână după ce Bundeswehr (armata germană) şi-a început operaţiunea de evacuare a cetăţenilor germani de pe teritoriul afgan, transmite DPA.
Cu 539 de voturi pentru, nouă voturi împotrivă şi 90 de abţineri, camera inferioară a parlamentului federal german (Bundestag) a aprobat mandatul militarilor, care va fi valabil până la 30 septembrie, precizeaza Agerpres.
Cancelarul Angela Merkel îi solicitase parlamentului federal un mandat pentru a desfăşura ''până la câteva sute de soldaţi'' din Bundeswehr pentru această evacuare.
Potrivit noului act normativ, ar urma să fie creat un pod aerian pentru a permite evacuarea a 2.000 de afgani care au lucrat pentru germani, ''în special femei ameninţate, apărători ai drepturilor omului şi alţi angajaţi ai organizaţiilor neguvernamentale''.
Un prim avion al Bundeswehr a decolat la 15 august cu destinaţia Kabul pentru a participa la operaţiunea de evacuare.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News