Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
”Parteneriatul fără limite”, primul test major. Xi Jinping merge la Moscova săptămâna viitoare. Iulia Timoșenko: Xi nu e dispus să se asocieze cu cel care pierde
News
Data actualizării:
Data publicării:
Liderul chinez va efectua o  vizită în Rusia săptămâna viitoare, au declarat vineri oficiali din ambele țări.
Xi Jinping și Putin vor lua parte, în Uzbekistan, la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai.
Xi Jinping și Putin vor lua parte, în Uzbekistan, la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai.

Vizita lui Xi la Moscova este o lovitură diplomatică, dată de președintele Putin, a cărui țară a fost supusă sancțiunilor internaționale fără precedent de când a trimis zeci de mii de militari în Ucraina pe 24 februarie 2022, scriu Reuters și Agerpres.

Preşedintele chinez Xi Jinping se va afla în Rusia în perioada 20-22 martie pentru o vizită de stat, în urma unei invitaţii lansate de preşedintele Vladimir Putin. Cei doi lideri vor aborda pe parcursul discuţiilor chestiunea dezvoltării în continuare a relaţiilor de parteneriat extins şi cooperare strategică între cele două ţări, a precizat Kremlinul.

 

”Parteneriatul fără limite”, primul test major

 

Cu doar trei săptămâni înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, Putin și Xi au încheiat un parteneriat "fără limite", în februarie 2022, când Vladimir Putin s-a aflat în vizită la Beijing pentru deschiderea JO de iarnă. Luna trecută, liderii americani și europeni s-au declarat îngrijorați că Beijingul ar putea trimite arme în Rusia. Beijingul neagă informațiile și critică  livrările occidentale de arme către Ucraina.

Vizita de săptămâna viitoare survine în contextul în care China s-a oferit să medieze pacea în Ucraina, efort privit cu scepticism în Occident, dat fiind sprijinul diplomatic al Beijingului faţă de Rusia, mai notează Reuters. 

Totuși, este de așteptat ca președintele Xi să nu schimbe dramatic orientarea Chinei în privința războiului din Ucraina. Cel puțin, așa reiese din analiza fostului premier ucrainean Iulia Timoșcenko.

Într-un interviu acordat Digi24, Timoșcenko se declară sceptică în privința schimbării dramatice de atitudine a Chinei, după această vizită.

Timoșcenko arată că Beijingul și-a construit o imagine de susținător al păcii și nu este dispus să dea cu piciorul la eforturile administrației chineze din ultimele decenii. ”Cred şi mă îndoiesc că Xi Jinping şi poporul său ar risca să distrugă această poziţie a Chinei (care susține pacea n.r.), că sunt dispuşi ca China să fie percepută diferit”.

Fostul premier mai arată că Beijingul nu dorește să piardă ”piaţa uriaşă care este Europa”, prin sprijinirea fățișă a Rusiei

Timoșcenko mai explică și că liderul chinez nu dorește să fie asociat cu tabăra pierzătorilor. ”Un element important al lipsei sprijinului din partea Chinei este că conducerea sa nu ar fi niciodată dispusă să se asocieze cu cel care pierde. Iar Putin pierde acest război”, mai declară fostul premier ucrainean.

 

Discuție și cu Zelenski?

 

Nu este clar dacă președintele Xi se va întâlni sau va vorbi separat și cu Volodimir Zelenski.

Joi, miniștrii de externe ai Ucrainei și Chinei au vorbit la telefon. Dmitro Kuleba, ministrul de externe al Ucrainei, a declarat că cei doi au discutat „principiul integrității teritoriale”. China a declarat că ministrul său de externe, Qin Gang, i-a spus omologului său ucrainean că Beijingul va „continua să joace un rol constructiv în încheierea conflictului, atenuarea crizei și restabilirea păcii”.

Dl Qin a spus că China este îngrijorată de faptul că conflictul se prelungește și ar putea „scăpa de sub control”. El a îndemnat ambele părți să „manifeste reținere” și să „reia cât mai curând posibil discuțiile de pace”, referindu-se la situația din Ucraina mai degrabă ca la o „criză” decât ca la un război.

Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională a Casei Albe, a declarat luni că Statele Unite l-au încurajat pe Xi să vorbească cu Zelenski, americanii sperând că aceste contacte vor descuraja China să furnizeze Rusiei arme.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului
Doi membri ai Gărzii Naţionale, împuşcaţi de un afgan, în apropierea Casei Albe. SUA suspendă procesarea cazurilor de imigrare pentru afgani

Ştiri Recomandate

Discuții de pace în Florida. Trump: Fie se va termina, fie va continua mult timp și milioane vor muri; Putin este serios în privința păcii de data aceasta
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
pixel