Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Partidele de stânga din Elveţia vor să blocheze achiziţia de avioane F-35
Alianţa care se opune achiziţionării de avioane militare americane F-35 de către Elveţia a anunţat vineri că se apropie de pragul necesar pentru a organiza un referendum pe acest subiect, transmite AFP.
F-35, sursă foto: Lockheed Martin

Alianţa de stânga Stop-F35 a indicat că a strâns 100.000 de semnături pentru petiţia sa. Acesta este pragul necesar pentru ca alegătorii elveţieni să se pronunţe pe acest subiect, dar opozanţii achiziţionării de avioane F-35 au precizat că este necesară strângerea de semnături în continuare, nefiind valide toate semnăturile de până acum.

Potrivit Agerpres, Alianţa de stânga Stop-F35 speră să depună textul proiectului în această vară pentru un vot.

''Din cauza exploziei costurilor F-35, a consecinţelor în materie de politică externă şi a numeroaselor defecţiuni ale acestui avion de luptă, această dezbatere ar fi necesară şi urgentă'', a explicat ecologista Marionna Schlatter, membră a comitetului de iniţiativă, citată de agenţia de presă ATS-Keystone.

Guvernul de la Berna a decis, la finalul lui 2021, să achiziţioneze 36 de avioane militare F-35A, realizate de producătorul american Lockheed Martin. Săptămâna trecută, executivul elveţian a anunţat că vrea să accelereze procesul de achiziţionare, oferta americană expirând la finalul lui martie.

Modelul F-35 a făcut obiectul unui partenariat cu opt ţări, fiecare efectuând o parte a producţiei în funcţie de investiţia sa. Avioanele destinate Elveţiei ar urma să fie construite în mare parte în Italia.

Recent, Germania s-a alăturat listei de ţări care vor să se doteze cu acest tip de avion, deja cumpărat de Regatul Unit, Belgia, Danemarca, Italia, Finlanda, Norvegia, Ţările de Jos şi Polonia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Get it on App Store
Get it on Google Play
Polonia a solicitat SUA radarul de ultimă generație LTAMDS, destinat pentru contracararea armelor hipersonice
Pentru înlocuirea tancurile T-72 donate Ucrainei, Polonia ar vrea să achiziționeze K2 Black Panther și mai multe Leopard 2
C-130 Hercules, România. Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
Modernizarea avioanelor C-130 Hercules românești. Collins Aerospace a prezentat un sistem de intensificare a vederii de ultimă generație
Polonia achiziționează alte 6 sisteme Patriot. Investiție masivă în dezvoltarea sistemului de apărare aeriană
Cehia negociază achiziția a 50 de tancuri Leopard 2A7+ din Germania
Turcia vrea o forţă navală mai puternică | Erdogan: Până în 2027, Forțele Navale Turce vor avea șase noi submarine din clasa REIS
Turcia a găsit soluţia salvatoare pentru tancul Altay. Motorul oferit de Coreea de Sud a intrat în faza de testare
Republica Cehă confirmă donarea de către Germania a tancurilor Leopard 2A4 în schimbul T-72
Până la noi sisteme SHORAD/VSHORAD, România va menține în serviciu sistemele de apărare Kub și Osa
EXCLUSIV
Rachete SkyCeptor pentru Patriot, fabricate la Ploiești. Americanii de la Raytheon și Electromecanica, pregătiți să demareze producția
Corveta Sigma, sursă foto: Damen
EXCLUSIV
Damen transmite că poate recupera timpul. Corvetele Sigma ar putea fi construite în România concomitent la Galați și Mangalia
SUA caută modalități pentru a furniza Poloniei cât mai rapid tancuri Abrams
Compania americană Oshkosh Defense prezintă la BSDA un vehicul tactic ușor Oshkosh JLTV
Rușii susțin că întrebuințează arme laser în Ucraina. Noile complexe se numesc Zadira
Vehiculul blindat ușor NMS 4x4 al producătorului turc Nurol Makina, prezentat la Bucureşti în cadrul BSDA
Lockheed Martin, interes major pentru România. Spătaru: Îmi doresc să văd cât mai repede un centru pentru Black Hawk în România
Mistral 3, sursă foto: MBDA
EXCLUSIV
Arnaud Rousset: MBDA propune României rachete Mistral 3 și VL Mica în programele SHORAD/VSHORAD și MANPADS - lansatoare portabile
EXCLUSIV
MBDA nu exclude un centru de excelență pentru Mistral, Mica și Exocet la Ploiești. Succesul rachetei Magic 2 pe MiG-21 LanceR - un exemplu
Compania Lockheed Martin a primit 309 milioane de dolari pentru a produce 1.300 de rachete antitanc Javelin
Mai mulţi militari ucraineni urmează cursuri pentru operarea obuzierelor Zuzana 2, iar negocierile privind achiziția sunt în curs
Încă o reuşită pentru industria poloneză de apărare. PGZ, acord cu MBDA pentru a dezvolta un nou distrugător de tancuri cu rachete Brimstone
Compania General Dynamics prezintă în România vehiculul de luptă pentru infanterie ASCOD
Cel mai nou tanc american, Abrams M1A2 SEPv3, prezentat în România de forțele armate ale SUA
Nicolae Ciucă, întâlnire cu vicepreședintele companiei americane de armament Lockheed Martin
Grecia poartă discuţii cu Statele Unite pentru a fi coproducător în cadrul programului F-35
Ministrul Spătaru, la Avioane Craiova după vizita la Aerostar Bacău. „Reiterez ideea unui produs românesc”
Drone turcești, produse în spațiul ex-sovietic. Turcia deschide prima fabrică din străinătate de drone Anka
Cugirul nu poate produce arme performante. Ciucă amintește „pierderea” a 1.000 de pistoale pentru Armată; Retehnologizarea, obligatorie
SUA vor aduce pentru prima dată în România simulatorul pentru F-35 și cea mai nouă versiunea a tancului Abrams, cu ocazia BSDA
SUA trimit în premieră Ucrainei echipament de bruiaj electronic, ca parte a unui pachet de asistenţă militară de 150 milioane de dolari

Ştiri Recomandate

Franța pune sub semnul întrebării acțiunile Turciei în NATO. Ankara trebuie să decidă dacă vrea să întărească Alianța sau e împotriva ei
În timp ce avansează în estul Ucrainei, forțele ruse au lansat în această dimineață rachete și către Kiev
Ca să evite apărarea antiaeriană ucraineană, avioanele de luptă ruse zboară atât de jos încât se autodistrug
Rușii au intrat în faza finală a testelor submarinului Belgorod, primul purtător de drone nucleare Poseidon
Geoană deplânge tehnica veche a Armatei române și dă exemplul Poloniei: România va trebui să recupereze decalajul din trecut
Controverse în SUA privind renunțarea sau modernizarea F-22. Forțele Aeriene vor să renunțe la 33 de avioane, Congresul refuză
Câștigarea orașului Severodonețk este importantă mai mult pentru imaginea Rusiei decât pentru economia războiului
Puternici în atac, slabi în apărare. Războiul cu Ucraina a devoalat marile probleme ale Flotei ruse din Marea Neagră
Scenarii în Rusia. Dmitri Medvedev susține că R. Moldova dorește crearea României Mari pentru a adera mult mai repede la UE
Marea Britanie se teme că Ucraina va fi obligată să încheie cu Rusia o „pace rea”
Pe fondul tensiunilor din regiune, Rusia și-a scos în poligoane Spetsnaz - trupele speciale din Kaliningrad
Schimbare de ștafetă la comanda Forțelor Aeriene americane din Europa într-un moment delicat pentru soarta bătrânului continent
Sistem portabil de tip MANPADS Mistral, produs de MBDA, în dotarea Norvegiei. Sursă foto: Defence View
EXCLUSIV
Două state au anticipat invazia rusă în Ucraina și au comandat Mistral 3. România are și ea posibilitatea de a achiziționa sistemele
Putin crede că Ucraina „va deveni o semi-colonie”. Poziții contradictorii în Rusia după decizia UE privind candidatura R. Moldovei și Ucrainei
Ucraina, contract cu compania germană Diehl Defence pentru achiziționarea sistemului IRIS-T SL
Rușii au facut din Insula Șerpilor o bază militară pentru înlocuirea crucișătorului Moskva
Se dau lupte grele în regiunea Lugansk. Trupele ruse au ocupat o localitate la sud de oraşul Lisiceansk
Forțele Armate Ucrainene publică primele imagini cu utilizarea în luptă a sistemelor HIMARS (Foto/Video)
După militarii ruşi şi sistemele de rachete ''refuză să mai lupte'' în Ucraina (Foto/Video) O rachetă a făcut cale întoarsă la scurt timp după lansare
Un avion militar de transport Il-76 s-a prăbușit în vestul Rusiei (Video)
Federația Rusă și Republica Belarus doresc întărirea capacității de apărare a Statului unional
Forţele Armatele Ucrainene au primit ordin să se retragă din oraşul Severodoneţk
SUA confirmă oficial furnizarea către Ucraina a altor patru sisteme HIMARS, parte a unui ajutor militar suplimentar de 450 de milioane de dolari
Casa Albă: Noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China
Germania ar putea primi primele avioane F-35 începând cu anul 2026. Decizia aparţine Berlinului dacă semnează sau nu contractul cu Lockheed Martin
Oficial american: Sistemele de rachete HIMARS sunt deja în Ucraina
Comandantul forţelor armate finlandeze: Finlanda este pregătită să lupte cu Rusia dacă va fi atacată
Tehnicienii români din programul F-16, lăudați de șeful Grupul 31 de Mentenanță al U.S. Air Force: Modul în care lucrează România e diferit
Grecia şi Republica Cehă sunt interesate să achiziţioneze avioane de luptă F-35
Polonia a primit primele 70 de vehicule militare MRAP Cougar (Foto)
EXCLUSIV
Sustenabilitatea – Cum transformăm paradigma de business prin noile tehnologii: De la BIM via Digital Twin în Metavers
În SUA se pune problema pregătirii piloților ucraineni pe avioane de luptă F-16 și F-15
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro