Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PATRIOT ROMÂNIA | Americanii doresc implicarea industriei românești în mentenanță
Raytheon, producătorul american al sistemelor moderne anti-rachetă Patriot, vorbește despre implicarea industriei românești de apărare în mentenanța sistemelor.

Realitatea Plus a realizat un reportaj în Statele Unite ale Americii cu privire la sistemele Patriot care urmează să ajungă și în România. Jurnaliștii sursei citate au discutat cu reprezentanții Raytheon care, printre altele, au vorbit și despre implicarea industriei românești de apărare în ceea ce privește mentenanța sistemelor, cu toate că achiziția a fost realizată prin contract G2G.

Însă deși compania americană vorbește despre implicarea industriei românești la întreținerea sistemelor, deocamdată nu s-a concretizat formula de colaborare. Una dintre firmele luate în calcul, Aerostar Bacău, trebuie mai întâi să obțină un statut similar cu cel din programul F-16 și certificarea operatorului național de către producătorul american a echipamentelor Patriot. 

(w670)

 

Implicarea industriei românești în mentenanța Patriot

 

Unul dintre lucrurile pe care vrem să le rezolvăm cu ajutorul industriei române este legat de mentenanța sistemelor Patriot. De exemplu, care sunt cerințele clientului pentru mentenanța sistemelor de-a lungul a zeci de ani. Raytheon este în colaborare cu industria românească pentru a găsi acele capabilități de mentenanță la nivel național, astfel încât România să aibă o implicare semnificativă din acest punct de vedere”, a precizat Joe Deantona, reprezentant Raytheon, pentru Realitatea Plus. 

Amintim că România a semnat contractul pentru achiziționarea sistemelor Patriot în 2017. S-a optat pentru varianta G2G (n.r. - Guvern la Guvern), fără licitație. Sistemele Patriot vor fi plătite în avans, cu banii alocaţi pentru corvete iar primul sistem se află în faza finală a testelor în SUA, urmând ca anul viitor să ajungă în România.

România a comandat șapte sisteme de rachete Patriot. Toate sistemele ar trebui să ajungă în România și să fie operaționalizate până în 2026. Contractul se ridică la 3,9 miliarde de dolari.

CITEȘTE ȘI: Ministrul Apărării: Sistemele Patriot vor fi plătite în avans, cu banii alocaţi pentru corvete

Ştiri Recomandate

Avioanele F-35 poloneze, coșmarul Rusiei? România se află și ea pe lista viitorilor clienți
F-16 | Undă verde pentru următoarele avioane. Configurația și când vor ajunge în România
Navele marinei iraniene sunt gata să traverseze oceanul Atlantic
EXCLUSIV
Turcia se deplasează spre Libia, ochind gazul din Mediterană
Criza rachetelor S-400. Turcia ar putea închide baza aeriană Incirlik, ca răspuns la sancţiunile SUA
Macedonia de Nord se cere în UE: "Promisiunile nu mai sunt suficiente"
Zeci de morți după un atac asupra unei baze militare din Niger
Portavionul USS Abraham Lincoln, hărțuit în strâmtoarea Hormuz de nave ale Gărzii Revoluționare Iraniene