Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pentagonul a clarificat informaţiile privind transferul unor rachete anti-navă Harpoon către Ucraina
Industrie de apărare
Data publicării:
Statele Unite au anunțat în urmă cu câteva zile că acordă Ucrainei un alt pachet de ajutor militar de securitate, în valoare de 1 miliard de dolari, care include, printre altele, și două sisteme de apărare costieră cu rachete Harpoon. 

Acest lucru a fost anunțat oficial de secretarul american al Apărării Lloyd Austin, dar această declarație a provocat o oarecare confuzie. Totul datorită faptului că transferul a două lansatoare mobile de rachete Harpoon din Danemarca a fost anunțat pe 23 mai, iar pe 9 iunie, conform declarației ministrului ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, acestea erau deja în serviciu de luptă al Forţelor Armate Ucrainene.

Declaraţiile secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, au creat confuzie, deoarece mulţi au înţeles că este vorba despre lansatoarele mobile de rachete Harpoon din Danemarca, aceasta fiind singura ţară care are o versiune mobilă a acestui sistem de rachete anti-navă.

Dar, Pentagonul a ţinut să lămurească această situație în cadrul unui alt briefing. Astfel, ceea ce SUA ar urma să ofere Ucrainei sunt două noi sisteme de apărare costieră cu rachete Harpoon - realizate de la zero de industria americană de apărare.

După cum am precizat într-un alt articol, în cazul de faţă este vorba despre un nou tip de lansator care nu se află în dotarea armatei SUA. Lansatoarele de rachete anti-navă Harpoon vor fi instalate pe un șasiu pe roți, ceea ce va face că versiunea oferită Ucrainei să fie sub forma unor sisteme mobile de apărare costieră. Noua platformă a fost creată de industria americană de apărare la cererea Pentagonului. Cu alte cuvinte, Ucraina va avea patru baterii de apărare costieră cu rachete Harpoon, două din Danemarca și două din Statele Unite.

Dar există o problemă: aceste două sisteme suplimentare nu vor ajunge în Ucraina „mâine”. Analiştii militari ucraineni ai Defense Express precizează că mai durează ceva până cele două sisteme mobile de apărare costieră sunt construite complet. Apoi, vor trebui pregătiți și instruiţi mai mulţi militari ucraineni, așa că va dura „câteva luni” până când aceste două noi lansatoare de rachete Harpoon vor fi dislocate în Ucraina. Cu toate acestea, Pentagonul a subliniat că face tot posibilul pentru a accelera procesul de transfer către Ucraina.

De asemenea, Departamentul Apărării al SUA a subliniat că furnizarea de sisteme de rachete anti-navă a rămas unul dintre cele mai importante obiective care trebuie atinse, în conformitate cu nevoile Ucrainei.

 

Ce tip de rachete anti-navă Harpoon a primit Ucraina de la Danemarca ?

 


Marina Regală Daneză a fost unul dintre puținii operatori ai versiunii de coastă a sistemului anti-navă de rachete Harpoon. Sistemul de rachete de coastă Harpoon a fost în serviciul Marinei Regale Daneze în anii 1988-2003.

De asemenea, se știe că Danemarca a semnat un contract cu Boeing pentru a-și moderniza rachetele Harpoon la standardul Block II. Diferența majoră față de versiunile anterioare este capacitatea de a lovi atât ținte navale, cât și ținte terestre.

Acest lucru a fost realizat prin echiparea rachetei cu sistemul JDAM (Joint Direct Attack Munition), un nou sistem de control și un sistem de navigație GPS/INS.

Sistemul de rachete Harpoon este de obicei instalat la bordul navelor de război sau al submarinelor, chiar şi al bombardierelor, dar Danemarca este singura ţară care a achiziţionat versiunea modificată a acestui lansator de rachete care este instalat pe un camion şi care devine, astfel, o baterie de apărare de coastă.

Echipat cu un radar autonom şi un sistem de navigaţie sofisticat, o rachetă Harpoon zboară la altitudine joasă pentru a evita radarele inamice. Potrivit Boeing, compania care produce aceste rachete, Harpoon este capabil să lovească o ţintă pe mare sau pe uscat, aflată pe o rază maximă cuprinsă între 125 km până la peste 300 km, în funcţie de versiune.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Recorduri în industria de apărare: "Tigrii" europeni și asiatici au avut o creștere spectaculoasă, dar SUA încă domină jumătate din piață
Dacă și Eurotank cade, Franța rămâne descoperită. Câte tancuri Leclerc are Franța și de ce presiunea e pe ea în „disputa” cu Germania
Avioanele saudite F-35, mai puțin avansate decât versiunea israeliană, nu vor survola Riadul mai devreme de cel puțin patru ani
Cum au reușit israelienii și românii să dezvolte o versiune SPIKE care costă doar o treime din prețul rachetei: „Performanțe similare. Racheta va fi un boom”
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Incendiu la depozitul de muniţie de la Mija. Ministerul Economiei: Au ars componente pentru grenade PG-7VM
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE

Ştiri Recomandate

Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rusia a crescut numărul trupelor din Ucraina la 710.000 de oameni pentru o ofensivă strategică. Cu "Generalul Iarnă“ la ușă, mișcarea Rusiei ar putea fi cu două tăișuri
Ucraina și SUA au pregătit versiuni preliminare privind garanțiile de securitate și sfârșitul războiului
Rușii se laudă cu al treilea motor pentru avionul de vânătoare Su-57. În sfârșit de generația a cincea?
Serbia confirmă că rușii de la Gazprom negociază cu compania maghiară MOL vânzarea participați sale deținută la NIS în Serbia
Șeful Marinei Regale Britanice avertizează că "rușii investesc miliarde" în construcția de submarine
20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
Estonia completează stocul de HIMARS cu sisteme sud-coreene Chunmoo. Oficialii baltici spun care sunt principalele diferențe
Franța pregătește urmașul pentru Charles de Gaulle și va lansa în 2038 cel mai mare portavion construit vreodată în Europa
Pot avioanele F-35 și rachetele Tomahawk să sperie cu adevărat Rusia? Cum se inspiră SUA din nouă precedente celebre când oferă garanții pentru Ucraina
Teste finale pentru SAMP/T NG, eficient împotriva Kinjal. Franța și Italia vor primi la anul sistemul european antirachetă SAMP/T NG
Dublă lovitură primită de ruși: Încă două avioane Sukhoi lovite pe pista aerodromului / Un general din Statul Major, ucis la Moscova
Cel mai bun tanc german Leopard 2 se "fabrică" în Cehia: Sute de Leopard 2A8 vor avea carena produsă de Tatra Defence
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
De ce a intensificat Rusia loviturile pe frontul din Ucraina chiar înainte de Crăciun
Consolidarea flancului estic: Compania Raytheon livrează României echipamente suplimentare Patriot în cadrul unui contract de 168 milioane dolari
Germania autorizează sabotajul extern: Serviciul Federal de Informații (BND) trece la misiuni ofensive împotriva amenințărilor hibride
pixel