Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polonia primește prima dronă Bayraktar TB2 după ce turcii au modernizat radarul UAV-ului. Urmează România și Slovacia
Industrie de apărare
Data publicării:
Compania turcă Baykar Makina a informat, pe 06.09.2022, că a început asmablarea dronelor Bayraktar TB2 destinate Forțelor Armate ale Poloniei. Acestea vor fi livrate beneficiarului începând de luna viitoare, în baza unui contract încheiat anul trecut. Polonia va deveni primul beneficiar al TB2 din statele membre NATO, desigur, cu excepția Turciei.
Dronă turcească Bayraktar TB2. Foto: Baykar Makina
Dronă turcească Bayraktar TB2. Foto: Baykar Makina

După cum au precizat reprezentanții companiei, dronele poloneze au suferit unele adaptări, în special în ceea ce privește radarul de la bord.

Este posibil ca anumite modificări să se refere și la armamentele întrebuințate de dronele Bayraktar TB2, deși nu există informații concrete pe această temă. Se știe doar că firma poloneză WB Group a negociat cu partea turcă înarmarea aparatelor de zbor fără pilot cu drone kamikaze de producție poloneză.

“Au fost efectuate modificări în ceea ce privește dezvoltarea dronelor Bayraktar TB-2 pentru Polonia și sunt necesare și noi îmbunătățiri. Există diferențe în sistemul de transmitere a datelor și în ceea ce privește sarcina utilă a radarului”, au menționat reprezentanții Baykar Makina.

Ministerul polonez al Apărării a comandat livrarea dronelor de atac de tip Bayraktar TB2 în luna mai a anului trecut, în timpul unei vizite oficiale efectuate în Turcia de către președintele Poloniei, Andrzej Duda. Conform informațiilor publice, polonezii ar urma să primească 24 de drone. Baykar Makina vorbește în documentele sale de patru sisteme Bayraktar TB2. După cum se știe, un sistem include șase drone și două stații de control la sol.

Drona turcească Bayraktar TB2 este un aparat de zbor fără pilot de tip avion. Aceasta are o lungime de 6,5 metri și anvergura aripilor de 12 metri. Greutatea maximă la decolare este de 650 de kilograme. Drona poate transporta două rachete dirijate de mare precizie MAM-L, cu o greutate de 21,5 kilograme fiecare, și două rachete MAM-C, cu o greutate de șapte kilograme fiecare. Acestea pot lovi ținte aflate la distanțe cuprinse între doi și opt kilometri. Autonomia de zbor a dronei este de până la 24 de ore, iar raza de acțiune în zona de vizibilitate este de până la 150 de kilometri.

 

După Polonia urmează România și Slovacia

 

Comentariul autorului: Până în prezent, compania turcă Baykar Makina a produs peste 300 de drone de atac de tip Bayraktar TB2, care au fost exportate în 23 de state. Principalii cumpărători ai dronei provin din Orientul Mijlociu, Africa și Asia.

Polonia va deveni primul stat membru NATO și UE care achiziționează drone de acest tip. Aceasta va fi urmată de România și Slovacia, care și-au exprimat interesul pentru astfel de aparate de zbor fără pilot și negociază cumpărarea lor.

Ministerul român al Apărării intenționează să achiziționeze trei sisteme Bayraktar TB2, cu 18 drone, pentru dotarea Forțelor Terestre, ca parte a programului de reformă până în 2020. Valoarea tranzacției este estimată la aproximativ 300 de milioane de dolari.

CITEȘTE ȘI: Serbia urmează exemplul României și cumpără drone de atac turcești TB2. Coadă tot mai mare pentru Bayraktar TB2


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Criză istorică la nivelul industriei militare americane: SUA recunosc oficial că nu mai au capacitatea să construiască două avioane de generația a șasea simultan
Tensiuni în Europa: Germania evaluează aderarea la programul rival de avioane de luptă GCAP, pe fondul blocajului cu Franța
Ce înseamnă să fii considerat încă aliat cheie al SUA pe Flancul Estic al NATO: Polonia a reușit să obțină o flotă de 250 de blindate Stryker la prețul simbolic de un dolar
Proiectul Talon: Un gigant american vrea să își ia revanșa și dezvăluie noul design de dronă-avion autonomă, pariind pe viteză și costuri reduse (VIDEO)
Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Recorduri în industria de apărare: "Tigrii" europeni și asiatici au avut o creștere spectaculoasă, dar SUA încă domină jumătate din piață
Dacă și Eurotank cade, Franța rămâne descoperită. Câte tancuri Leclerc are Franța și de ce presiunea e pe ea în „disputa” cu Germania
Avioanele saudite F-35, mai puțin avansate decât versiunea israeliană, nu vor survola Riadul mai devreme de cel puțin patru ani
Cum au reușit israelienii și românii să dezvolte o versiune SPIKE care costă doar o treime din prețul rachetei: „Performanțe similare. Racheta va fi un boom”
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Incendiu la depozitul de muniţie de la Mija. Ministerul Economiei: Au ars componente pentru grenade PG-7VM
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă

Ştiri Recomandate

După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
pixel