Prigojin respiră și e la St. Petersburg. Liderul rebeliunii Wagner a avut întrevederi politice cu liderii africani prezenți în Rusia
Liderul grupării ruse de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a avut joi întâlniri cu lideri africani, în marja summitului Rusia-Africa ce se desfăşoară la Sankt Petersburg, relatează cotidianul online Fontanka.ru, citat de agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Prigojin, care a condus în urmă cu o lună o rebeliune armată eşuată împotriva conducerii militare ruse, nu a participat oficial la summit, iar respectivele întâlniri s-au desfăşurat într-un hotel unde sunt cazate delegaţiile ţărilor africane. Portalul sursă a informaţiei a publicat şi o fotografie de la Sankt Petersburg, în care Prigojin apare alături de un delegat african.
Printre oficialii cu care liderul Wagner s-a întâlnit se numără reprezentanţi ai ţărilor unde această grupare este activă, precum Mali şi Republica Centrafricană, dar şi din statului Niger, unde este în desfăşurare o lovitură de stat militară ce l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Mohamed Bazoum, aliat al Occidentului în regiunea Sahel.
În virtutea unui acordului mediat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi care a pus capăt revoltei armate a grupării Wagner din 23-24 iunie, Prigojin a acceptat să se stabilească în Belarus, în timp ce luptătorii Wagner au trebuit să aleagă între venirea împreună cu el în această ţară, intrarea în rândul trupelor regulate ale armatei ruse sau revenirea la casele lor. Deşi căzut în dizgraţie după marşul pornit asupra Moscovei, Prigojin a avut ulterior o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin.
După mai multe săptămâni de incertitudine, Ministerul belarus al Apărării a anunţat pe 14 iulie sosirea primelor coloane de combatanţi Wagner. Apoi, pe 19 iulie, Prigojin a publicat din Belarus o înregistrare video în care salută venirea luptătorilor săi, pe care i-a asigurat că se vor putea întoarce în Africa, unde gruparea Wagner are contracte, dar nu a exclus în viitor o revenire a lor pe frontul din Ucraina.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News