Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Primul dogfight cu avioane de generația 4.5? Oficiali americani confirmă pe surse că un J-10 de producție chineză a doborât un Rafale
News
Data actualizării:
Data publicării:
Un avion de vânătoare pakistanez de fabricație chineză a doborât miercuri cel puțin două avioane militare indiene, au declarat doi oficiali americani pentru Reuters, un eveniment ce marchează o piatră de hotar majoră în industria militară a Chinei. Unul dintre acestea ar fi un avion de producție franceză Rafale.
O aeronavă J-10 a Chinei, în timp ce lansează rachete cu ocazia unui exercițiu cu public care a avut loc în 2020. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing
O aeronavă J-10 a Chinei, în timp ce lansează rachete cu ocazia unui exercițiu cu public care a avut loc în 2020. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing

Majoritatea platformelor chinezești moderne nu au fost încă testate în luptă, astfel că performanțele avionului de vânătoare J-10 al Chinei în posibilele dueluri cu rivalul occidental (Rafale) sunt urmărite îndeaproape la Washington pentru a-și face o idee despre cum s-ar putea descurca Beijingul într-un posibil conflict.

Un oficial american, vorbind sub condiția anonimatului, a declarat că există informații potrivit cărora Pakistanul a folosit avioane de producție chineză J-10 pentru a lansa rachete aer-aer asupra avioanelor de vânătoare indiene – doborând cel puțin două aeronave indiene Rafale. Informațiile sunt dezvăluite de Reuters. Un alt oficial a declarat că unul dintre avioanele indiene doborâte era un Rafale francez. Informația e dată în exclusivitate de Reuters care citează surse oficiale americane.

2. Rafale, su... (avion-rafale_53116500.jpeg)

Rafale, sursă foto: Dassault Aviation

Ambii oficiali au subliniat că avioanele F-16 pakistaneze, fabricate de americani, nu au fost folosite în aceste lupte aeriene.

New Delhi nu a recunoscut pierderea avioanelor sale și susține că a efectuat cu succes atacuri asupra a ceea ce numește „infrastructură teroristă” din interiorul Pakistanului. Puterile mondiale, de la SUA la Rusia și China, au făcut apel la calm.

În Franța, producătorul rachetei Rafale, Dassault Aviation, și consorțiul MBDA care produce racheta aer-aer Meteor nu au putut fi contactați pentru comentarii, potrivit Reuters.

Deși Reuters a relatat miercuri, citând oficiali locali din India, că trei avioane indiene au fost doborâte, prezentul raport este prima informație confirmată din Occident conform căreia avioane chinezești achiziționate de Pakistan au fost folosite în lupte aeriene.

Ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Muhammad Asif, a declarat joi pentru Reuters că J-10 a fost folosit pentru a doborî trei avioane Rafale franceze, pe care India le-a achiziționat recent.

Pakistanul susține că a doborât un total de cinci avioane indiene în lupta aeriană.

Atât Rafale, cât și versiunea J-10 utilizată de Pakistan sunt considerate avioane de luptă de generația 4.5, ceea ce le face printre cele mai avansate avioane de luptă.

 

Declarațiile oficialilor americani, sub protecția anonimatului, despre un avion de producție chineză J-10 care a doborât două Rafale, vin pe fondul unui val de fake-news

 

3. Rafale, In... (rafale_india_63895400.jpeg)

Rafale, India. Foto: Dassault Aviation

DW face o analiză privind autenticitatea informațiilor apărute zilele acestea în spațiul online.

Potrivit publicației, o mare parte din materialele care circulă pe rețelele de socializare distorsionează realitatea, fiind fie accidente petrecute cu săptămâni/luni înainte, fie jocuri video foarte realiste.

Spre exemplu, un utilizator, probabil pro-Pakistan, susține că are imagini despre avioane de vânătoare Rafale de fabricație franceză, folosite de Forțele Aeriene Indiene, doborâte în timpul atacului asupra Pakistanului, lângă Bahawalpur. Fals, arată analiza. Imaginea atașată postării prezintă într-adevăr un avion de producție franceză, dar nu este un avion de vânătoare Rafale, ci un Mirage 5. Epava prezentată în această postare aparținea unui avion căzut într-o misiune de antrenament în Punjab, în ​​sud-estul Pakistanului, în urmă cu trei săptămâni.

Un utilizator care se descrie drept „Un indian mândru”, spune: „Pakistanezii au doborât 1 Rafale și 1 Su-30 lângă Akhnur”. În acest caz, contul răspândește dezinformare, deoarece două dintre imaginile atașate postărilor sale nu au legătură cu atacurile indiene asupra Pakistanului din această săptămână. Imaginile cu MiG-ul 29 distrus sunt de la un incident din septembrie 2024, când avionul de vânătoare s-a prăbușit pe un teritoriu nelocuit din statul indian Rajasthan în timpul unui zbor de rutină.

Un alt video arată cum Pakistanul a doborât un avion de vânătoare indian. Utilizatorii online au subliniat rapid că această scenă este dintr-un joc video. Comparativ cu alte filmări nocturne, videoclipul este suspect de bine iluminat și are un aspect artificial.

CITEȘTE ȘI: Un alt program major al României se îndreaptă cu viteză în gard. În achiziția sistemelor SHORAD/VSHORAD a rămas o singură companie, dar și ea e neconformă


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Marea Britanie și Norvegia vor opera împreună o flotilă de fregate
Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025

Ştiri Recomandate

Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
Anatomia unui sabotaj strategic. Cum a demantelat CIA, prin mâna Ucrainei, infrastructura energetică a Rusiei
Scut peste orașele ucrainene: Strategia prin care Kievul își protejează sectorul energetic și civilii cu încă două sisteme Patriot
Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
pixel