Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Putin a fost prezent la manevrele Est-2022 din Extremul Orient, unde a ținut și o ședință cu conducerea armatei ruse 
News
Data publicării:
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitry Peskov, a anunțat că, pe 06.09.2022, Vladimir Putin a asistat la faza activă a exercițiului de comandament și stat major la nivel strategic Est-2022, care s-a desfășurat în poligonul Sergheevsky din Extremul Orient.
Președintele rus Vladimir Putin, şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov și Serghei Șoigu, fost ministrul rus al Apărării. Sursă foto: Kremlin
Președintele rus Vladimir Putin, şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov și Serghei Șoigu, fost ministrul rus al Apărării. Sursă foto: Kremlin

După cum a precizat Peskov, anterior, Vladimir Putin a participat la o întâlnire închisă cu ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, și cu șeful Statului Major General, general de armată Valeri Gherasimov. 

Planul exercițiului de comandament și stat major la nivel strategic Est-2022 include implementarea mai multor opțiuni pentru grupările de forțe întrunite și de coaliție, în interesul asigurării securității militare a Federației Ruse și aliaților săi, în zona de responsabilitate a Regiunii Militare Est.

Exercițiul se desfășoară, în perioada 01-07 septembrie, sub conducerea șefului Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, general de armată Valeri Gherasimov.

În cadrul acestuia, este planificată desfășurarea de acțiuni ofensive și defensive în șapte poligoane ale Regiunii Militare Est, respectiv Burduny, Goryacie Kliuchi, Knyaz-Volkonsky, Lagunnoye, Sergheevsky, Telemba și Uspenovsky, precum și în acvatoriile și zonele de coastă ale Mării Okhotsk și Mării Japoniei.

În total, la manevre participă peste 50.000 de militari din 14 state și peste 5.000 de unități de tehnică militară, între care 140 de aparate de zbor și 60 de nave de luptă și auxiliare. Pe lângă Federația Rusă, la exercițiu sunt prezenți militari din Azerbaidjan, Algeria, Armenia, Republica Belarus, India, Kazahstan, Kârgâzstan, China, Laos, Mongolia, Nicaragua, Siria și Tadjikistan.

 

Peste 35 de state participă la manevrele din Rusia

 

Comentariul autorului: După cum a anunțat Ministerul rus al Apărării, pe 06 septembrie, în poligonul Sergheevsky din Ținutul Primorie au fost prezenți peste 170 de reprezentanți militari din peste 35 de state. Aceștia au asistat la acțiunile unităților din cadrul trupelor de coaliție în cadrul etapei de bază a exercițiului strategic Est-2022.

În cadrul fazei active a exercițiului, pe 06 septembrie, corveta Gremiascii a Flotei ruse din Oceanul Pacific a lansat o rachetă de croazieră de tip Kalibr asupra unei ținte navale aflate la o distanță de peste 300 de kilometri în Marea Okhotsk. De asemenea, un complex de rachete de coastă Bastion, aflat pe Insula Matua, a lansat o rachetă de croazieră Onyks asupra unei ținte navale. În același timp, bombardiere strategice de tip Tu-95MS au verificat sistemul de apărare antiaeriană al Regiunii Militare Est, în timpul unui zbor de control cu durata de aproximativ opt ore. Aeronavele rusești au zburat la altitudini cuprinse între patru și 12.000 de metri deasupra teritoriilor Ținuturilor Khabarovsk și Primorie, a Insulei Sakhalin și altor regiuni din Extremul Orient.

Experți militari occidentali apreciază faptul că manevrele Est-2022 au un puternic caracter politic, având în vedere transmiterea unor semnale către Occident. În primul rând, Federația Rusă a ținut să demonstreze că este capabilă să execute un exercițiu cu participarea a peste 50.000 de militari, în paralel cu desfășurarea operației militare speciale din Ucraina. În al doilea rând, SUA și aliații său au fost avertizați cu privire la disponibilitatea Rusiei de a-și apăra interesele în Regiunea Asia-Pacific, unde se află în curs de derulare criza din Taiwan. În al treilea rând, prin participarea la manevre a militarilor din 14 state, inclusiv China și India, a fost demonstrat faptul că izolarea Rusiei pe plan internațional, promovată de SUA, NATO și UE, nu este posibilă.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

A fost inaugurată una dintre cele mai mari baze din Orientul Mijlociu. Facilitatea are o suprafață totală de 42 de km pătrați
Există viață și după o posibilă retragere a SUA din NATO? Cât trebuie să investească Europa în următorul sfert de secol
SUA pune presiune pe Venezuela și confiscă un petrolier. Dacă Moscova și-a lăsat din brațe aliatul, ce a primit la schimb?
Moscova, mulțumită de declarațiile lui Trump: Interviul e în conformitate cu viziunea noastră
Ucraina e pe punctul de a mai primi câteva avioane MiG-29 din Europa. S-au reluat negocierile pentru avioanele MiG-29 poloneze „înghețate” de doi ani și jumătate
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Imagini cu sistemul antidronă MEROPS, cumpărat și de România: Cu peste 1.000 de drone doborâte în Ucraina, un UAV costă 10% dintr-un Shahed
Tren militar din Rusia / Ministerul apărării (imagine ilustrativă)
EXCLUSIV
Gura de oxigen pentru Ucraina se amână: Japonia nu e de acord cu propunerea UE de confiscare a activelor rusești în favoarea Ucrainei
Germania are Unitate specială Anti-drone. Decizia, după ce un număr record de drone au fost observate în apropierea aeroporturilor
Suspiciuni de corupție în NATO. Numele companiei israeliene Elbit apare printre companiile suspectate
NATO realiniază flancul nordic: Danemarca, Suedia și Finlanda trec în responsabilitatea comandamentului din Statele Unite
NATO reacționează în Polonia: Avioane poloneze și elicoptere cehe Mi-171 au decolat, ca răspuns la valul de rachete și drone rusești care a lovit Ucraina
Marea Britanie și Norvegia vor opera împreună o flotilă de fregate
Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica

Ştiri Recomandate

Seria de sabotaje continuă: Încă un cablu avariat în Baltică, în timp ce finlandezii au arătat cum au capturat o navă a flotei din umbră rusești
Coreea de Nord efectuează primele teste din acest an cu rachete hipersonice
Vuiesc canalele ruse de Telegram după operațiunea SUA din Venezuela. Bloggerii ruși: „Ar putea să-l răpească și pe Putin”. 30 de minute pe care rușii le visau la Kiev în 2022
După ce au integrat rachete aer-aer R-60 pe drone, rușii încearcă să-i „orbească” pe piloții ucraineni de F-16 cu reflectoare în infraroșu pe drone
Pentru România a început numărătoarea inversă pentru F-35. Până atunci să ne uităm la provocările din Polonia, unde există câteva contre interne
Cum a semnat Slovacia din greșeală un contract de 103 miliarde de euro pentru camioane militare Tatra
China cere eliberarea imediată a lui Nicolas Maduro după loviturile militare ale SUA în Venezuela
Nici în cazul operațiunii SUA din Venezuela, Europa nu „vorbește” pe aceeași voce. Ce state salută intervenția și cine amenință că nu va recunoaște intervenția SUA
După ce România nu a fost reprezentată la reuniunea de la Kiev, președintele Nicușor Dan participă săptămâna viitoare la cea a șefilor de stat din Coalința de Voință
Renunțăm la AK-47, „împreună ca frații”: R. Moldova trece la calibru NATO. Când decide România viitoarele arme de asalt ale Armatei
Imagini video rare cu batalionul Morok din timpul luptelor urbane din Ucraina: Nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului pe care europenii nu trebuie să o ignore
Trump cere Venezuelei „întoarcerea armelor”: Fără trupe americane în Venezuela, dacă regimul „face ce vrem noi”
Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare
Dezvăluiri din interior despre construcția unei baze de avioane F-16. „Casa” Escadrilei 48 a României de la Câmpia Turzii, finalizată înainte de termen
Atacul SUA asupra Venezuelei, o veste foarte proastă și pentru Ucraina. Împărțirea sferelor de influență, decisă încă din august?
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat
Rusia condamnă „agresiunea militară” a SUA asupra Venezuelei. Americanii anunță încetarea atacului odată cu arestarea lui Maduro care va fi judecat în State
SUA au dublat de 2.5 ori comanda temutelor rachete Tomahawk în cea mai modernă versiune Block V. Cine sunt cei doi clienți „misterioși” pentru care americanii au accelerat
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Maduro. Stupoare la Caracas, regimul e confuz și admite că nu știe unde e liderul
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Casa Albă spune că Trump a acționat și a atacat Venezuela în baza Articolului II din Constituția SUA
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
pixel