Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Rata sinuciderilor în US Army este pe un trend crescător
01 oct, 21:16
Astăzi, Departamentul Apărării din SUA a prezentat un al doilea Raport Anual al Sinuciderilor din US Army.
Sursă foto: US Army

Conform unui comunicat al Pentagonului în 2019, 498 de militari s-au sinucis. "Rata de sinucidere în 2019 pentru componenta activă este comparabilă statistic cu anul 2017, dar nu merge în direcția corectă, în timp ce rata de sinucideri în Rezervă și în Garda Naționale sunt statistic mai mici decât în 2017. Dar, raportat la anul 2014, sinuciderile în rândul personalului activ au crescut", se mai arată în document.

Departamentul folosește atât surse din date interne, cât și civile, pentru a determina cauzele sinuciderilor militarilor.

Directorul Oficiului pentru Prevenirea Suicidului din Apărare, dr. Karin Orvis, a declarat: „Colaborările sunt esențiale pentru prevenirea sinuciderii. Trebuie să continuăm să colaborăm la cercetare, schimburi de date, informare și alte eforturi cheie cu alte agenții federale, organizații non-profit și cu mediul academic. De asemenea, vom continua să avem o abordare concentrată a evaluării programelor, a politicilor și a programelor existente, precum și să implementăm, după caz, date științifice, în continuă evoluție, pentru prevenirea sinuciderii. Avem un drum lung în față, dar nu ne vom opri din eforturile noastre. Acest lucru îl datorăm membrilor serviciului nostru și familiilor care ne apără națiunea”.

Citește și: Trei membri ai portavionul USS George H.W. Bush s-au sinucis în aceeași săptămână

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

România a primit încă două F-16. Țara noastră ajunge la 16 avioane de vânătoare F-16
Securitate energetică: Statul român vrea să preia 50% din perimetrul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră
Experții români și americani au finalizat testele de acceptanță a primului sistem Patriot. Militarii vor urma o etapă de instruire
Lukașenko cere militarilor să lase protestatarii 'fără mâini' și avertizează că nu va 'lua prizonieri'
Situația de securitate în Donbas se deteriorează din nou. Doi militari ucraineni au fost uciși
UE este pregătită să ofere ajutor Greciei și Turciei după cutremurul din Egee
EXCLUSIV
Gazul European: Provocări europene și riscuri naționale (II) Drumul de ales
Statele Unite, dispuse să vândă 50 de avioane F-35 către Emiratele Arabe Unite
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro