Războiul convenţional este la ușă. Cel hibrid prin care s-a încercat paralizarea României, în plină desfăsurare | Anatol Șalaru, la Obiectiv EuroAtlantic
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 18 iulie 2025, începând cu ora 11.00, o nouă ediție a podcastului Obiectiv EuroAtlantic.
Emisiunea „Obiectiv EuroAtlantic” este difuzată de DefenseRomania în fiecare săptămână, în ziua de vineri, începând cu ora 11:00. Invitatul lui Tudor Curtifan din această ediție a podcastului este Anatol Șalaru, fostul ministru al Apărării.
Subiectul abordat va fi războiul hibrid al Rusiei purtat asupra Europei și implicit României. Și războiul militar care „bate la ușa” bătrânului continent.
Anatol Șalaru va discuta despre implicația serviciilor ruse în România, atât pe plan politic cât și în alte domenii. Va fi analizată și Republica Moldova ca laborator de testare a războiului hibrid rusesc.
Cum au încercat rușii să paralizeze România din interior, prin susținerea unor politicieni care nu-și mai ascund afinitățile pro-ruse, dar și dacă mai există azi personaje aflate în stare latentă și conectate la Moscova, sunt câteva din subiectele pe care Anatol Șalaru le va aborda.
Situația din Moldova, inclusiv interdicția pe care Ion Ceban, primarul Chișinăului a primit-o privind intrarea în spațiul Schengen, va fi analizată de fostul ministru al Apărării de la Chișinău, Anatol Șalaru.
Corupția ca flagel, inclusiv în Armată, folosit ca instrument de ruși, precum multe alte subiecte vor fi abordate.
Podcastul va fi difuzat vineri, 18 iulie, începând cu ora 11:00.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News