Rebelii houthi din Yemen au anunţat, pe 14 februarie, că au doborât un avion militar Saudit, transmite The Aviationist.
Arabia Saudită a confirmat pierderea aeronavei, dar a susţinut că avionul, un Panavia Tornado, s-a prăbuşit în timp ce oferea suport pentru trupe terestre ale Yemenului.
Un clip video publicat de rebeli arată cum avionul este distrus de o rachetă trasă de la sol. În înregistrare se vede cum aeronava încearcă să evite racheta, folosind şi contramăsuri.
Nu se ştie dacă cei doi membri ai echipajului au scăpat sau nu cu viaţă.
Potrivit The Aviationist, rebelii au folosit, cel mai probabil, o variantă modificată de rachetă aer-aer R-27T, care poate fi trasă de pe camionete aflate la sol. Racheta are o rază de acţiune de 63 de km. O astfel de armă ar fi fost responsabilă şi pentru doborârea unui avion F-15 saudit, în 2015, precizează Mediafax.
Panavia Tornado este un avion multirol dezvoltat de către compania germană Panavia Aircraf în colaborare cu Marea Britanie şi Italia.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News