Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Reducerea prezenţei militare americane în Germania | Klaus Iohannis: Soldații americani sunt tot timpul bineveniți în România
Forțele terestre
Data actualizării:
Data publicării:
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, miercuri, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni. Printre subiectele abordate de către şeful statului a fost şi decizia Statelor Unite de a retrage o parte dintre trupele americane staţionate în Germania şi relocarea acestora pe teritoriul altor state membre NATO.

Prezent la conferinţa de presă, reprezentatul DefenseRomania l-a întrebat pe preşedintele Klaus Iohannis dacă, ţinând cont că are o relaţie foarte apropiată cu preşedintele Donald Trump, a luat în calcul să solicite omologului său american ca o parte dintre aceste trupe să fie dislocate şi în România?

,,Am urmărit cu mare interes declaraţiile secretarului american al apărării, Mark Esper, despre mişcările globale de trupe americane şi am constat că este vorba, în primul rând despre o mişcare globală, de o mişcare care vine să întărească postura NATO, lucru care pentru noi este foarte important, o mişcare care vine să sprijine aliaţii de pe flancul estic al NATO – lucru foarte important şi apreciat de noi. Am aflat de intenţia de a muta, prin rotaţie sau prin alte proceduri, o parte din aceste efective şi în zona Mării Negre’’, a precizat Klaus Iohannis.

 

Soldații americani sunt tot timpul bineveniți în România

 

,,În continuare aceste chestiuni vor fi discutate în formate NATO, vor fi discutate între militari, iar în măsura în care vor fi luate decizii concrete care ne afectează, evident că le vom comunica. Dar, pauşal vă pot spune de pe acum că România a atras atenţia de ani de zile – eu am atras atenţia – că este nevoie de mai mulţi militari în Zona Mării Negre. Am atras atenţia că este o nevoie sporită de atenţie pe Zona Mării Negre. Dacă acum se întâmplă acest lucru suntem foarte mulţumiți. În ceea ce priveşte soldaţii americani, pot să vă spun că aceştia sunt tot timpul foarte bineveniţi în România'', a mai spus Iohannis.

Citeşte şi: SUA intenţionează să retragă 11.900 de militari din Germania. România ar putea găzdui o parte dintre aceştia?

Amintim că, Statele Unite ale Americii intenţionează să retragă 11.900 de militari din Germania şi să-i repoziţioneze în alte ţări, a anunţat miercuri secretarul american al apărării, Mark Esper.

Aproape 5.600 de membri ai acestui personal militar vor fi repoziţionaţi în alte ţări membre NATO, în timp ce 6.400 se vor întoarce în SUA, mulţi urmând să fie desfăşuraţi prin rotaţie în Europa, a spus Esper într-o conferinţă de presă la Washington.

Cei retraşi vor fi în mare parte mutaţi în Belgia şi Italia, dar Washingtonul are în vedere repoziţionarea unor trupe şi în Polonia şi statele baltice, dacă se ajunge la un acord cu aceste ţări cu privire la statutul lor, a precizat şeful Pentagonului.

Mutarea este făcută "într-o manieră care va întări NATO, va intensifica descurajarea Rusiei, "îi va reasigura pe aliaţi" şi va "îmbunătăţiţi flexibilitatea strategică a SUA", a spus Esper, citat de agenţia de presă germană, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat american, Mark Esper, a mai precizat că o parte dintre militarii americani retraşi din Germania vor fi relocați în zona Mării Negre, fără să numească țările în care vor fi dislocați, potrivit The New York Times.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum s-a încheiat o bătălie rară între un tanc rusesc și unul ucrainean care au ajuns față în față pe linia frontului (Video)
S-a aprins becul roșu în stocuri însă Rusia nu renunță nici la T-72. Cifrele nu mint: Capacitatea Rusiei de a lupta e pompată de pe Axă
Armata SUA începe o importantă rotaţie de blindate grele și aviație în Europa, în cadrul Operației Atlantic Resolve
Tancul T-14 Armata invincibil al Rusiei, care a fost 11 secunde pe front, caută ajutor extern. Cum încearcă rușii să salveze proiectul „celui mai bun tanc din lume”
Cobra românească, vedetă în Turcia unde a fost prezentată în premieră și a întors privirile. „Există un mare interes pentru Cobra II în versiunea României”
România a primit deja 40 de blindate 4x4 Cobra II iar mai bine de jumătate au fost integrate la Mediaș. Totul e gata pentru producția de serie
Ungaria a finalizat programul H225M și se laudă că are cea mai modernă flotă de elicoptere din Europa. Dar oare e chiar așa?
România intră în zodia germană? Soluția Skynex pentru sistemele antiaeriene Oerlikon ale României, propunerea mașinii de luptă Lynx și o fabrică de pulberi
Ucraina a primit un nou lot de tancuri Abrams, dar nu din partea SUA. America nu mai e cel mai mare furnizor de tancuri americane Abrams pentru ucraineni
Militarii români se pregătesc pentru obuzierele K9: Exerciții de manevră și cu foc real, în Coreea de Sud
Bătrânele IAR-330 Puma sunt pe final de viață și depășite tehnologic. Francezii ne propun elicoptere H215M cu producție în România, la Brașov
De ce Lynx nu a ajuns încă pe frontul din Ucraina? Mașinile de luptă sunt și în „bătălia pentru România”: Dacă vor câștiga vor forma „triunghiul Lynx” în regiune
România spune adio AK-47 și dă startul înzestrării cu arme de asalt și mașini de luptă MLI. Termen ambițios pentru semnarea contractelor a două programe gigant
Tancuri Leclerc din cadrul Regimentului 1 de Vânători al Armatei Franceze / Foto: 7th Army Training Command, flickr
EXCLUSIV
Cea mai mare prezență militară franceză externă e în România: Urmează „testul brigăzii” cu tancuri Leclerc. „Vom demonstra o proiecție de forță întregii lumi”
Obuziere K9 și următorul pas: Tancuri K2 Panther? „România are nu doar avantajul similitudinilor geografice zdrobitoare, a producției locale ci și a timpului de livrare”
Va fi aruncată în luptă „Furnica” ucraineană. Noua dronă terestră Muraha va ajunge în premieră pe front
Mașinile de luptă Puma, despre care se zvonea că ar intra și în „bătălia pentru România” și care au avut la început probleme tehnice cu turela, „salvate” de Bundeswehr
În cimitirul de tancuri din Ucraina: TOP 3 cele mai „îngropate” tancuri ale Rusiei, inclusiv „imbatabilul” T-90, cel mai performant tanc rus
Moscova ajunge la fundul sacului cu vechituri. Blindatele sovietice din depozite sunt trimise obligatoriu în uzine pentru recondiționare
Cum au construit SUA un Frankenstein cu turelă pe care acum l-a scos din priză. Eșecul M10 Booker a costat SUA peste un miliard de dolari aruncați pe geam
”SUV” transformat în vehicul militar. Americanii vor să impresioneze armata britanică și Europa cu o camionetă de uz civil
K2 Panther, în timpul unei demonstrații pentru România, care a avut loc în Coreea. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Demonstrație de forță impresionantă a tancurilor K2 pentru România. Avantajele tehnice și de ce K2 se potrivește mânușă României
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Faceți cunoștință cu SAROM, noua companie care va produce Cobra II românești. Chiar și blindatele 4x4 venite din Turcia au „amprentă” românească
Siguranță aeriană la un nou nivel: Elbit prezintă PAWS-2 (HR), un sistem revoluționar de avertizare cu infraroșu
AbramsX va fi un monstru printre tancuri, dar e oare suficient? De ce sunt unii sceptici în SUA și cântă deja prohodul noului Abrams
Încă o lovitură dureroasă, încasată de ruși: Câteva dintre prețioasele lansatoare Iskander au fost lovite de ucraineni
Sursa foto: EuroSpike.
EXCLUSIV
România cumpără blindate de desant aerian germane Enok AB care intră în dotarea Forțelor pentru Operaţii Speciale. Vehiculele, adaptate pentru apărare anti-tanc
Și totuși, China. Rusia folosește lasere chinezești împotriva dronelor ucrainene. Ce știm despre sistemul „Silent Hunter” ce are la bază un laser cu fibră optică
România mai cumpără un lot de vehicule blindate VAMTAC ST5. Contractul, 2 milioane de euro

Ştiri Recomandate

TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
Anatomia unui sabotaj strategic. Cum a demantelat CIA, prin mâna Ucrainei, infrastructura energetică a Rusiei
Scut peste orașele ucrainene: Strategia prin care Kievul își protejează sectorul energetic și civilii cu încă două sisteme Patriot
Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
pixel