Reinventarea Inamicului - România și Polonia în tehnicile de manipulare ale propagandei ruse
Propaganda neagră rusă a sugerat zilele acestea o axă distinctă, legată de re-construcția și personificarea inamicului. Vechiul dușman al poporului rus, putem spune deja, s-a banalizat, a devenit un loc prea comun, prăfuit și lipsit de rezonanță, parcă, după decenii de repetare a numelui. Motiv pentru care inamicul trebuie reinventat.
Propaganda rusă reconstruiește Inamicul
Cu ”americanii” e în regulă: ei sunt adevăratul inamic al poporului, ideea e veche și acreditată în imaginarul social a peste 100 de milioane de cetățeni ruși. Cu NATO e mai dificil. NATO este o abstracție, cu un Secretar general pe care propaganda rusă evită sistematic să îl numească, să îi dea o identitate.
Kremlinul a ajuns la concluzia că abstracția NATO trebuie personificată. NATO e un inamic puternic, desigur, dar el trebuie să aibă un chip. Pentru asta e nevoie de o poză colectivă, cu personaje recognoscibile, unul câte unul. Începând cu 17 aprilie, România și Polonia au fost plasate în față, în poza în NATO, de propaganda rusă. Nu întâmplător, însă. Cele două chipuri de inamic nu sunt total străine poporului rus. România și Polonia sunt țări care au baze și tehnică NATO pe teritoriul lor, ceea ce este, declara Președintele Putin, o amenințare la adresa securității Federației Ruse. Bulgaria, de exemplu, are șanse de calificare mai mici în această poză a personificării Inamicului, căci, deși este departe de a fi prietenoasă cu Moscova, nu are baze militare pe teritoriul ei de anvergura celor din România și Polonia. NATO a dobândit deci o identitate. Dar Inamicul împotriva căruia trebuie să lupte Rusia este încă deasupra celor 30 de țări membre ale NATO. Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe rus, generalul-maior Igor Konașenkov, ”operațiunea militară specială” întâmpină rezistență din partea a 63 de țări – coaliția și conspirația este deci globală, motiv pentru care ritmul ei este de înțeles, pare să transmită implicitul mesajului propagandistic către populația Rusiei:
"Regimul naționalist de la Kiev a angajat un total de 6.824 de mercenari străini din 63 de țări de la începutul operațiunii militare speciale.” (...) Cei mai mulți mercenari - 1.717 persoane - au venit din Polonia, iar aproximativ 1.500 din SUA, Canada și România. (...) Din Marea Britanie și Georgia au venit câte, aproximativ, 300 de persoane, în timp ce 193 de persoane au venit din zonele din Siria care sunt controlate de Turcia.” (”Russia says Kiev regime employed 6,824 foreign mercenaries since special operation started”, TASS, 17 aprilie 2022).
Începând cu 17 aprilie, în vecinătatea imediată a Federației Ruse, România și Polonia (Georgia, alături de Turcia, într-o măsură mai mică, pare-se) au devenit, din inamici pasivi, dușmani activi ai poporului rus, aflăm din mesajul implicit transmis de Ministerul Apărării din Rusia. E irelevant că, acceptând că există, acești soldați plătiți nu sunt trimiși ai statelor român și polonez. Fie că se referă la o realitate – existența acestor soldați - sau nu, Inamicul din mesajul propagandei negre ruse a dobândit o anvergură uriașă, dublă, ca număr de state în raport cu NATO, dar, pentru statele membre ale NATO, au apărut chipuri de state inamice clare, cu nume. NATO era și este o abstracție care pare să se fi tocit în mentalul colectiv rus. SUA, Canada, România, Polonia, Turcia, ca state membre ale NATO sunt personaje mai credibile în mesajul propagandei negre de război, în care se reinventează ”dușmanul poporului”. Inamicul NATO a fost deci reinventat prin personificare. El e puternic, dar, acum are și un chip – o alianță de țări care apar într-o fotografie, enumerate una câte una. Deocamdată, în poza Inamicului s-au adăugat din granița de Est a NATO doar România și Polonia, alături de inamici mai vechi ai propagandei ruse - SUA, Canada și Marea Britanie. Turcia are un regim de inamic de rang secund în această fotografie a NATO, este undeva mai în spate, parcă, mercenarii ei fiind ”din zone din Siria”, pe care le controlează, dar nu sunt chiar cetățeni turci, în sens de ”contribuție de război” împotriva Rusiei. Oricum, primul chip în această fotografie a NATO din propaganda rusă este cel al Poloniei, care are cei mai mulți mercenari angajați de autoritățile ucrainene.
Că „americanii” sunt un dușman al poporului rus reiese de multe decenii din propaganda de stat rusă. NATO însă a dobândit acum un chip mai clar cu popoare inamice – americanii, canadienii, englezii, românii și polonezii – ei sunt Dușmanul real. Ucraina este și nu este un inamic. Există o armată ucraineană care a dat peste cap planurile de cucerire a Kievului, deocamdată. Dar acest lucru a fost posibil doar pentru că în război au fost implicați americanii și NATO, cu țări clar identificate de Ministerul Apărării, cu nume, cifre exacte, importante prin exactitatea lor în mesajul propagandistic. Un astfel de inamic este destul credibil pentru ideea prelungirii ”operațiunii militare speciale” a Kremlinului. Ucrainenii, singuri, care ucraineni? Deci mercenarii din țările NATO, infrastructura și armele trimise sunt o explicație a acestei rezistențe față de ”operațiunea militară specială nobilă de salvare a populației de etnie rusă din Ucraina pe care am declanșat-o”. Povestea e credibilă pentru cei 83% dintre cetățenii ruși care susțin invazia și îl legitimează pe Vladimir Putin. Inamicul puternic are acum un chip în poza de grup, cu nume și identități individuale. Cuvântul ”NATO” este util dacă e asociat cu cel de ”expansiune” și ”încercuire” a Rusiei, în valuri de extindere succesive după 1990, când a mințit că nu va înainta din Germania ”not an inch eastward”. Altfel, e o abstracție care s-a ajuns la concluzia că trebuie descompusă în nume de țări pentru o și mai bună ancorare a Inamicului în imaginarul social rus.
Propaganda rusă este eficientă pentru că folosește stereotipuri ale comunicării cotidiene
Ideea unui inamic puternic împotriva căruia trebuie să facem eforturi uriașe nu aparține doar propagandei negre de război. Inamicul puternic este parte din stereotipurile care însoțesc procesul de comunicare în cele mai obișnuite situații cotidiene și nelegate de un război, precum cel ai cărui martori suntem acum, în Ucraina. Chiar ideea de a nu-ți subestima adversarul implică o atitudine de a defini Inamicul într-un ”orizont al potenței”: ce ne spun antrenorii diferitelor sporturi înainte de o confruntare, chiar cu un adversar care, de fapt, e clar că e mai subțire cotat pe piață? Că este slab și îl vor surclasa? Niciodată: ”Trebuie să fim atenți pentru că...”. Ideea de Inamic puternic este mai apropaită de viața noastră cotidiană decât am crede. Diavolul este un inamic puternic – el este Inamicul. Zmeul este un inamic puternic, altfel, Făt-Frumos parcă nu ar fi atât de viteaz, totuși.
În afară de faptul că este puternic, adevăratul inamic trebuie să aibă un chip. Credința populară a fost obligată să dea un chip Diavolului. Zmeul este personalizat în basmele românești prin urâțenie și resurse de confruntare neobișnuite. Echipa adversă are doi jucători X și Y care trebuie ținuți sub control. Deci Inamicul puternic și cu chip este parte a comunicării în viața cotidiană. Propaganda neagră de război nu face altceva decât să preia aceste stereotipuri comunicaționale și să le definească în legile și tehnicile ei de manipulare.
”Kadîrovizarea” mercenarilor din armata ucraineană?
Faptul că România a devenit, alături de Polonia, un inamic în mesajul propagandei negre ruse nu trebuie deci privit ca un fapt neobișnuit. Kremlinul are o disperată nevoie de reinventare a Inamicului. Vechiul inamic s-a tocit-cumva. Nu mai e suficient. El avea un chip vândut de decenii poporului rus – ”Americanii + NATO”. Chipul Inamicului cu care luptă Vladimir Putin în Ucraina are nevoie acum de o reconstrucție prin personalizare. De fapt, abstracția NATO suferă acest proces de personalizare: țări membre ale NATO au trimis și vor trimite mercenari împotriva armatei ruse, nu doar România și Polonia, Canada și SUA. Nu ar fi deloc ieșit din comun ca propaganda de stat să proiecteze acești mercenari – care, în caz că există, ar fi voluntari iar nu angajați ai statelor - în incidente abominabile organizate împotriva populației ruse din Ucraina, dar și împotriva populației ucrainene pentru care s-au angajat să lupte. De fapt, ideea ar fi o derivație din linia principală de propagandă centrată pe ”kadîrovizarea” armatei ucrainene, despre care propaganda rusă ne spune că este gată să își execute propria populație civilă, doar că să aibă motiv să dea vina pe ”nobila” armată rusă eliberatoare.
Problema nu este minciuna din mesajul propagandei negre ruse împotriva propriului popor, ci faptul că povestea mincinoasă are șanse mari de credibilitate. Ea nu este inventată acum, ci este doar adaugată, sporită prin personificare, ușor de absorbit de un imaginar colectiv pregătit pentru astfel de mesaje. Noutatea care apare se potrivește perfect acestor așteptări în comunicarea media către poporul rus: Inamicul NATO este foarte puternic, însoțit de încă vreo 33 de alte țări de pe tot globul pământesc și, iată, are un chip credibil, într-o poză colectivă din care România și Polonia au devenit parte.
În mesajul propagandei ruse de război, soldații ucraineni sunt sălbatici și fără Dumnezeu. Ei și-au bombardat și au executat în masă propria populație civilă, au folosit manechine pentru a regiza crime pe care le-au atribuit apoi ”nobilei armate ruse eliberatoare”. De exemplu, în săptămâna care urmează, propaganda neagră rusă ne spune că armata ucraineană va bombarda biserici ortodoxe de Paște, ca să dea vina pe armata rusă eliberatoare, așa cum a mai făcut-o ș în alte dăți. Nici mercenarii lui Kadîrov nu au apelat la astfel de acțiuni odioase, pare să transmită propaganda rusă către propriul popor. Poate este doar un mesaj de ”dezamorsare” a unei astfel de posibile ”înscenări” de care se teme armata rusă, care, chiar nu vrea să bombardeze biserici în sărbătoarea Paștelui, pentru a le pune în cârca armatei zise ”naționaliste ucrainene”:
"Potrivit unor informații credibile, regimul de la Kiev, sprijinit de o serie de țări occidentale, finalizează pregătirile pentru provocări inventate care implică numeroase victime în regiunile Zaporojei, Nikolaev, Odesa, Sumy și Harkov". (...) batalioanele naționaliste au format peste 70 de grupuri mobile pe camioane mici și vehicule de teren echipate cu mortiere.", care ”au primit sarcina de a bombarda bisericile ortodoxe în noaptea de Paște (în noaptea de 23-24 aprilie 2022) pentru a acuza trupele rusești că au comis crime în masă în această sărbătoare sacră." (General-colonel Mihail Mizintsev, Șeful Centrului Național de Management al Apărării Rusiei, în: ”Russian Orthodox Church says ideas of military provocations during Easter are inhuman, TASS, 18 aprilie 2022”)
Reinventarea Inamicului ca tehnică de manipulare a propagandei ruse
Propaganda rusă are acum un inamic mult mai puternic – el nu era slab nici înainte. Dar, de astă dată, inamicul este reinventat, redesenat – are un chip care îl face mai ușor de vândut în emisiunile de la televizor, care au devenit știri și comentarii dedicate ”operațiunii militare speciale” 24 de ore pe zi.
Inamicul reinventat al Kremlinului are deci chip mai clar. Este mai divers și mai credibil: e greu de luptat cu un astfel de inamic, ceea ce înseamnă că dificultățile pe care le întâmpină ”operațiunea militară specială” sunt de înțeles. Acolo nu sunt doar ucraineni – Vladimir Putin tebuie să facă față unei coaliții a Răului (care susține ”fascismul naționalist ucrainean”), a cărui identitate concretă a fost ascunsă până la aflarea acestor detalii cu număr precis de mercenari și de țări implicate – acesta este mesajul credibil pe care în următoarele zile propaganda rusă va încerca să îl vândă propriului popor.
Tehnica de manipulare pe care a folosit-o propaganda rusă în acest moment este Tehnica Re-inventării Inamicului. Derularea acestui stereotip al propagandei nu se va opri aici. Până acum Inamicul fusese ”americanii + NATO”. De astă dată, NATO capătă un chip în poză de grup. Poza pe care propaganda Kremlinului o vinde populației ruse are în ea, deocamdată, ”amercianii”, Canada, Polonia, România. Ea se va mări și va avea un public mai numeros. Dar se va și diversifica. Deocamdată, e vorba de livrare de armament, oferta de infrastructură și furnizare de mercenari. Poate vom vedea în propaganda rusă că mercenarii din poza de grup a NATO mai sunt și implicați în cine-știe-ce ”acțiuni criminale” împotriva soldaților ruși, dar, mai ales, împotriva populației ruse din Donbas. Inamicul construit de propaganda rusă va fi nu doar cel al statelor numeroase, ci și al ”militarilor criminali” pe care îi trimit pe ascuns aceste state-inamic, pentru a zădărnici ”operațiunea militară specială” pe care Președintele Putin o anunța în declarațiile de presă de Ziua Cosmonautului de la Cosmodromul Vostocinîi din 12 aprilie, în estul îndepărtat al Rusiei, drept a acțiune cu ”scopuri clare și nobile”.
Nu ar fi de mirare ca propaganda de stat a Kremlinului să apeleze la astfel de mesaje, de vreme ce a pus în circulație deja informația că ucrainenii abia așteaptă Paștele pentru a-și bombarda propriile biserici, evident, doar pentru a avea motiv să dea vina pe ”nobilii” militari ruși angajați în la fel de nobila ”operațiune militară specială” pornită de Președintele Putin pe 24 februarie.
----------
Ștefan Stănciugelu este autor a două cărți despre manipulare: ”Logica manipulării. 33 de tehnici de manipulare politică românească”, C.H. Beck, București, 2010; ”Manual anti-manipulare. Tehnici și cazuri”, C.H. Beck, București, 2012.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
