Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Relațiile dintre Arabia Saudită și Canada, la un moment extrem de tensionat
Strategica
Data publicării:
Regatul saudian a anunțat expulzarea ambasadorului canadian de la Riad, precum și retragerea ambasadorului său de la Ottawa, ca urmare a unor declarații făcute de către ministrul de Externe canadian cu privire la arestarea unor activiști sociali în interiorul Arabiei Saudite.
EXCLUSIV

Arabia Saudită a făcut cunoscută în urmă cu câteva ore expulzarea ambasadorului canadian de la Riad care este invitat să părăsească teritoriul regatului în următoarele 24 de ore. O mișcare diplomatică extrem de dură, așa cum a și declarat-o directorul pentru relații internaționale al regelui saudian, care este și custodele celor două sfinte Moschei, declarând că măsura diplomatică extrem de dură a fost luată pentru a opri orice ingerință canadiană în ceea ce privește situația lui Samar Badawi, care este cetățean canadian, al fratelui său, Raif Badawi, un blogger foarte cunoscut pentru criticile aduse regimului regal și situației drepturilor omului în regiune.

Arabia Saudită, mult mai autoritară

Cei doi au fost arestați de către autoritățile saudiene, fapt pentru care Canada a emis un protest extrem de puternic, cerând imediata lor eliberare și returnarea lor în Canada. Iată că Arabia Saudită refuză acest lucru. Toată lumea bănuiește că această acțiune este luată de către tânărului prinț și moștenitor al tronului. Arabia Saudită este dispusă să nu negocieze niciun fel de situație a celor doi arestați și a mai multori arestați pentru criticile aduse în special situației sociale din regatul saudian.

Pe plan mai larg, putem însă să spunem că Arabia Saudită își dovedește din nou preferința pentru o poziție internațională mult mai autoritară decât până acum, pentru că, această măsură diplomatică extremă și fără precedent, rar întâlnită în lumea diplomației mondiale, dovedește că această țară nu mai dorește să fie ținta atacurilor nimănui în ceea ce privește drepturile omului și situația femeilor. 

Preferata atacurilor oricărei organizații, mai mică sau mai mare, cu privire la drepturile femeilor în special, Arabia Saudită anunță un început nou de relație diplomatică cu lumea. Nu va mai permite sub nicio formă aceste tipuri de atacuri, nu va mai lăsa sub nicio formă ca democrația haotică de tip socială și impulsurile justiției sociale care răvășesc practic sistemele politice din Europa și Statele Unite, distrugând echilibrul politic în Canada de ani de zile, să invadeze și regatul saudian.

Este interesant de observat că schimburile economice dintre cele două țări, numai de la începutul acestu an, au fost de 2,7 miliarde. Măsurile de retorsiune saudiene sunt la fel de dure și la fel de excepționale: Guvernul saudian a ordonat blocarea oricărei relații economice cu Canada, blocarea oricărei investiții saudiene în domeniul petrolului și gazelor din Canada, precum și interzicerea importurilor de bunuri canadiene, importuri care anul trecut au fost de aproape 3,5 miliarde de dolari.

Canada și precedentul Iran

Analiștii spun că măsura luată dovedește foarte clar că Arabia Saudită acționează ca o putere regională, iar Canada din ceea ce se poate observa este foarte clar că nu are niciun fel de argument și niciun fel de putere să schimbe situația. De altfel Canada a mai avut o astfel de problemă atunci când a rupt relațiile diplomatice cu Iranul. Ele au fost practic rupte până la venirea actualului premier Trudeau, și timp de nouă ani, Canada nu a putut să impună Iranului nici măcar o adiere de vânt.

De data aceasta Canada se află într-o situație similară, dar ruperea relațiilor diplomatice, căci acest lucru înseamnă expulzarea ambasadorului, practic o pune într-o situație defavorabilă în raport cu celelalte țări ale Consiliului de Cooperare a Golfului pe care Arabia Saudită îl domină fără nicio problemă.

Vom vedea în următoarele zile și săptămâni care va fi evoluția relațiilor dintre Canada și Arabia Saudită, dar cum în deșert lucrurile se mișcă lent, deciziile de acest tip, în Arabia Saudită, odată luate sunt foarte greu de întors și vom observa deci o pierdere de viteză a politicii canadiene în regiune.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Secretele dronelor ruseşti „Rubicon”, expuse la liber pe internet: Un propagandist rus a dezvăluit din greșeală o importantă facilitate militară (FOTO)
Pakistanul extinde frăția strategică din zona Orientului Mijlociu: Acord de "apărare reciprocă", semnat cu Arabia Saudită
Ucraina va primi rachete pentru sistemele Patriot și HIMARS în cadrul a două pachete de ajutorare PURL
Analiza sondajului INSCOP: De ce 74% dintre români vor să facă stagiu militar voluntar, în contexul unui peisaj geopolitic tensionat?
Harta Europei / pexels, aliaksei lepik
EXCLUSIV
Poate Occidentul să facă o schimbare de ritm suficient de puternică pentru a pune capăt războiului ruso-ucrainean?
Rolul vital al României, explicat de un general NATO: „Ramstein-ul Estului” va asigura stabilitatea Ucrainei
Scutul nevăzut al NATO: Cum este apărat spaţiul aerian aliat în cele mai dificile momente, cum ar fi incursiunea unor aeronave şi drone ruseşti (VIDEO)
Lovitură de stat sub masca naționalismului: Rețeaua Georgescu-Potra, un instrument al războiul hibrid purtat de Rusia împotriva României
Lukașenko: Rusia și Belarus au simulat lansări de arme nucleare tactice în timpul manevrelor “Vest-2025”
Micul vânător german, sistemul Gepard, care a schimbat regulile jocului pe frontul din Ucraina: O lecţie despre ingeniozitate, adaptare și cooperare pe care o putem învăţa de la ucraineni
EXCLUSIV
„Țara arde și baba se piaptănă” - China ignoră războiul adevărat din Ucraina și cere implicarea UE în războiul tarifar cu SUA
Evitarea interpretării de către Rusia a unui declaraţii de război? De ce România nu vrea să susţină instituirea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei
În timp ce dronele rusești testează "liniile roșii" ale NATO, Ucraina solicită o poziție clară din partea Statelor Unite privind sancțiunile și garanțiile de securitate
Noi incidente de securitate în Polonia: Dronă neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale, doi cetățeni belaruși reținuți
România permite cu bună știință folosirea spațiului ei național pentru atacarea Ucrainei
Amenințarea de la graniță: De ce vrea Uniunea Europeană să replice modelul de apărare al Ucrainei cu un „Zid de Drone”
Tensiunile dintre Rusia și NATO cresc în mod periculos: Oficiali ruși de nivel înalt afirmă că alianța se află “de facto” în război cu Moscova
Franţa este gata să joace rolul de garant al securității Poloniei: Ce mesaj transmite Rusiei desfăşurarea avioanelor Rafale în sprijinul polonezilor?
Zid anti-drone în stil asiatic: Japonia dezvoltă sistemul de apărare costieră SHIELD
Rusia simulează un atac cu Iskander și noile rachete balistice Oreshnik asupra Europei. Cele șase state luate în vizor de rachetele „imposibil de interceptat”
J-20S este o nouă generație de avioane de luptă stealth cu două locuri, dezvoltate de Aviation Industry Corporation of China. Sursa foto: X.
EXCLUSIV
”Chinezii i-au prins din urmă pe americani”; cât e propagandă, cât adevăr. De la noul portavion ”Fujian”, la F-35 care depinde de pământuri rare din China
Franța și Germania au dezvoltat un nou concept al viitorului tanc de luptă principal, denumit EMBT Enhanced Main Battle Tank.
EXCLUSIV
Miliardele din SAFE, pe înțelesul tuturor: României i se deschide ușa spre tancul european sau drone MALE. Dar adio contractelor cu SUA, Israel sau Coreea?
Rusia construiește o bază de rachete în Belarus, la doar 245 de kilometri de Polonia
Războiul dronelor ieftine: Când sistemele de miliarde de dolari ale NATO se luptă cu drone de 10.000 de dolari
Ministrul ucrainean al Apărării: Războiul trebuie terminat, Rusia nu trebuie lăsată să atace din nou
Lovitură dată de ucraineni în inima exporturilor rusești: Atac cu peste 200 de drone la cel mai mare terminal petrolier din Marea Baltică
Rusia și Belarus au început exercițiul strategic “Vest-2025”. La manevre participă și grupe operative și contingente militare din state ale OTSC și SCO
Cele 8 ținte strategice pe care dacă Ucraina le-ar putea lovi ar paraliza mașinăria de război rus. Rachete și drone din Transnistria până Vladivostok
F-35 și F-16 / captură video: Forțele Armate Poloneze, facebook
EXCLUSIV
Adevăratul cost al apărării: Cum a folosit NATO rachete AIM-120C-7 pentru a doborî drone rusești „Gerbera” în spaţiul aerian al Poloniei
Lecțiile frontului din Ucraina: Cum își adaptează Statele Unite apărarea pentru un posibil război al dronelor cu China în Indo-Pacific

Ştiri Recomandate

US Army, prezentă la o paradă militară în Polonia. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
EXCLUSIV
Asul din mânecă și norocul României? Trei motive cruciale pentru care SUA nu se vor retrage din România
După un zbor de peste 1.700 de kilometri, dronele ucrainene au lovit un gigant chimic rusesc
Germania vrea armată obligatorie / Abordarea României: Serviciu militar voluntar; proiectul, trimis deja în Parlament
Aflat la putere de un sfert de secol, Putin e îngrijorat de alegerile din România / MAE român: Rusia nu poate da lecții de democrație; acolo, opozitia e asasinată la doi pași de Kremlin
Putin spune că Rusia nu a provocat niciodată vreun război și de fapt „tigrul de hârtie” e NATO
Belgia, ultima victimă a dronelor rusești care au isterizat Europa
Venezuela condamnă un presupus zbor ilegal al unui avion de vânătoare american în largul coastei sale
Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război
„Dormiți liniștiți, nu ne provocați”: Strategia lui Vladimir Putin de descurajare a statelor europene se rezumă la ameninţări cu atacuri iminente
Tomahawk vs. ,,tigrul de hârtie'': De ce aleg acum Statele Unite să încurajeze Ucraina să lovească în inima sistemului rusesc de rafinării
Un general eston explică de ce doborârea avioanelor rusești MiG-31 ar fi fost o greşeală strategică: Analiza incursiunilor Rusiei și riscul de escaladare
Sistemele Patriot ar avea o rată de succes în scădere în Ucraina. Rușii au reprogramat rachetele Iskander și lovesc prin surprindere
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Tancurile României se „bat” cu achiziția de F-35. Ce știm despre program și cum tancurile intră fulgerător în topul celor mai mari achiziții din istoria României
Ce mai aruncă Rusia în luptă pe frontul din Ucraina? Un lot nou de vehicule blindate BMPT „Terminator” trimis la sacrificiu în faţa dronelor (VIDEO)
Ungaria va cumpăra gaze de la compania franceză Engie, dar nu renunță la gazul rusesc
Zidul se ridică. Președintele Nicușor Dan spune că „în câteva luni” zidul împotriva dronelor rusești ar putea deveni operațional
Sancțiunile nu funcționează? Aviația civilă din Rusia, nevoită să-și ”canibalizeze” opt aeronave Boeing pentru piese de schimb
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Proiectul de lege privind serviciul militar VOLUNTAR, discutat azi în Guvern. Patru luni de pregătire militară, în condiții similare cu cele ale militarilor profesioniști
SUA vor furniza Ucrainei informații pentru atacuri în interiorul Rusiei, scrie presa americană
Militarii francezi au urcat pe unul dintre petrolierele Flotei Fantomă a Rusiei (Video). Boracay, suspectat că era folosit pe post de portavion pentru dronele rusești
Punctul de cotitură al noului război hibrid. Cum ,,flota din umbră'' a Rusiei a forțat NATO să iasă ,,la vânătoare'' în Marea Baltică
Rușii discută despre reacordarea gradului de mareșal în armată. Deocamdată însă, le lipsește eroul care ar putea să-l poarte
Centrala nucleară de la Cernobîl a rămas fără electricitate după un bombardament rusesc
Viktor Orban spune că Ungaria nu e pregătită să renunțe la petrolul rusesc, lucru cerut de SUA
Trupele ruse și-au intensificat atacurile aeriene în luna septembrie: Peste 5.600 de drone și 185 de rachete au vizat ținte de pe teritoriul Ucrainei
Premiul Nobel: Miza personală a lui Donald Trump în geopolitică
Rusia, aproape de eșec total: De la benzină nelimitată la rații de 10-30 de litri. Atacurile ucrainenilor au paralizat rafinăriile, iar logistica armatei e afectată
Lovitură simbolică în Crimeea: O dronă ucraineană a „orbit” ochii sistemului rusesc S-400, atacând chiar radarul destinat să o intercepteze
Instruirea operatorilor rusi de drone. Sursa foto: pl-llc.ru.
EXCLUSIV
Europa își caută scut: Din Norvegia și până în România, incursiunile dronelor forțează Europa să ridice mai rapid „Zidul” anti-dronă
pixel