Republica Moldova a declarat ca persona non grata un reprezentant al ambasadei ruse la Chişinău
Un reprezentant al ambasadei Rusiei la Chişinău a fost declarat persona non grata şi va trebui să părăsească teritoriul republicii, a anunţat luni, într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova (MAEIE), după ce în dimineaţa zilei de luni o rachetă rusească a căzut în apropiere de un sat din nordul republicii.
Decizia MAEIE a fost comunicată în după-amiaza zilei de 31 octombrie ambasadorului Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Vaşneţov, în timpul convocării acestuia la sediul ministerului.
MAEIE a subliniat în faţa ambasadorului rus că atacurile cu rachete asupra Ucrainei escaladează în continuare riscurile de securitate, iar cetăţenii Republicii Moldova resimt tot mai mult efectele dezastruoase ale războiului.
A fost subliniat că atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene generează inclusiv ameninţări tot mai mari pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, se mai arată în comunicatul MAEIE.
Luni dimineaţă, o rachetă doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean a căzut în extremitatea de nord a localităţii Naslavcea din Republica Moldova, aflată la graniţa cu Ucraina. Nu au fost raportate victime, dar mai multe geamuri ale unor locuinţe din Naslavcea au fost sparte, se arată într-un comunicat al MAI din Republica Moldova.
Autorităţile ucrainene au informat că luni dimineaţă a avut loc un atac rusesc cu drone asupra barajului Dnestrovsc 1, de pe teritoriul Ucrainei, la o distanţă de 10 km de barajul Naslavcea.
Atacul rusesc nu a afectat barajul, dar au fost atacate componentele electrice aferente barajului ucrainean. Autorităţile ucrainene au anunţat că nu există pericol de inundaţii.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News