Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Riscul dublu al alegerilor americane
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Operațiunea militară pe care președintele Trump a autorizat-o poartă numele "The faithful patriot", în traducere "Patriotul Crendicios". Este vorba de 5000 de trupe regulare ale armatei americane care vor fi amplasate la granița sudică  a SUA cu Mexic, pentru a întării paza şi opri o caravană de imigranți latino-americane.
Preşedintele SUA, Donald Trump
EXCLUSIV
Preşedintele SUA, Donald Trump

Organizată din Honduras, aceasta caravană a adunat aproape 5000 de nevoiași, care străbate America Latină şi încearcă să ajungă în Statele Unite. Vor să intre şi să se stabilească pe teritoriul american, fără a avea nici un fel de drept legal sau fără să îndeplinească etapele necesare unei migrații legale. Donald Trump a înțeles imediat pericolul acestei mișcări. El a înțeles că esența operațiunii este una pur politică. Modul de organizare, etosul şi imaginea, toate elementele imagologie compacte ale unei mase de oameni care vor să vină să muncească în SUA au oferit o deschiderea democraților, care pentru a își energiza baza electorală formată din imigranți, mai mult sau mai puțin legali, a oferit o politică a porților deschise.

Toate acestea l-au făcut pe Trump să declare întreaga mișcare o invazie, indicând dușmanul. Indicația lui Trump este duală, pentru că așa zisa invazie este realizată de către imigranți ilegali, în același timp ea fiind încurajată şi justificată ideologic de către democrați. Astfel democrații s-au trezit alături de o forță străină invadatoare. Au devenit şi ei dușmani printr-o simplă rotație lingvistică. Folosind un cuvânt din dicționarul conceptelor de securitate, mai repede decât al drepturilor umane sau politicii civile, președintele american a propus un nou narativ, diferit şi îndrăzneț. Cum succesul unei lupte este pe jumătate obținut atunci când riscul este asumat şi conștient, strategic Donald Trump a dat șah democraților, în același timp asumându-şi un risc enorm politic şi personal.

Ordinul semnat de deplasare a trupelor dă măsura determinării administrației în fața unei mişcări sociale externe care riscă să scape de sub control, aşa cum s-a văzut la granița dintre Guatemala şi Mexic unde participanții la caravană au devenit violenți, atacând poliția de frontieră mexicană. Este foarte clar ca organizatorii operațiunii ştiu exact punctele slabe ale granițelor şi au o agendă care este diferită față de cea public şi inocent clamată.

Desemnată de către Pentagon ca o mutare domestică şi făcând parte din operațiunile civile alternative, aceasta mişcare efectivă va include doar trupe de suport logistic, aeriene, analiză şi ajutor medical. Legea Posse Comitatus, promulgată în 1878, interzice formal forțelor armate regulare să acționeze în interiorul teritoriului național al SUA. Ca atare armata nu se va implica în nici o acțiune polițienească, nu va participa în cercetări, în arestări sau anchete. Respectând întocmai legea, dar având ca misiune să ajute gărzile de frontieră să oprească intrarea acestui grup compact de imigranți ilegali, armata americană introduce în conceptul echilibrului de forțe constituționale justificarea față de invazii civile, care devin din ce în ce mai numeroase şi mai puternice.

Cu doar zile înainte de alegerile din 6 Noiembrie, cruciale pentru stabilitatea administrației Trump, caravana săracilor se transformă dintr-o operaţiune ideologică şi de imagine într-o provocare la securitatea SUA. Definiția dată de administrația Trump reprezintă atât un pariu lingvistic dar şi un risc asumat. Dacă aceasta caravană se oprește în interiorul Mexicului, putem fi siguri că următoarele zile vor fi un coșmar pentru republicanii care duc o luptă disperată să rețină controlul în Camera Reprezentanților şi crucială pentru continuitatea, în liniște, a politicilor trumpiene. Dacă însă caravana ajunge la graniță cu SUA, aşa cum se preconizează în jurul zilei de Vineri, şi un singur grănicer american este rănit, democrații vor avea serioase probleme să justifice politica lor deformată cu privire la imigrație. Şi tocmai aici este riscul asumat de Trump. El a mutat subiectul alegerilor de la politicile sale interne la singurul subiect care poate unifica baza să electorală şi adăuga pe indeciși, factor fundamental pentru câștigarea alegerilor.

Denumirea operațiunii militare "Patriotul Credincios" este un indiciu în plus pentru a confirma riscul asumat şi capacitatea exactă de înţelegere a luptei electorale din această săptămână. Numele ales este inodor, asexuat, fără indicație rasială, atee prin exprimare (dualul credincios se poate traduce atât ca loial patriei cât şi în formă religioasă), unind sub moralitatea sacră a steagului american pe oricine care se regăsește în valoarea supremă de apărare a teritoriului țării. Este exact ceea ce Trump dorește să transmită. Fiind acuzat că promovează politici care divizează şi distrug, operațiunea să militară de apărare a teritoriului SUA combină patriotism, naționalism şi identitate. Este un mesaj unificator şi o chemare civică în aceeași frază.

În contradicție cu limbajul aseptic al democrațiilor, cu decolorarea totală ideologică şi alunecarea spre un militantism de gang, apropiat gherilei urbane şi imitând tocmai strategiile latino-americane de încălcare a legilor, Partidul Democrat a considerat că  aceste alegeri de mijloc de termen prezidenţial sunt ca şi câștigate. Este exact aceeași greşeală strategică pe care au făcut-o atunci când au considerat că Hillary Clinton a câştigat deja alegerile, deși analiştii serioși avertizaseră că întregi segmente socio-profesionale vorbesc limbajul dublu al votului. Tocmai ei, considerând că matematica electorală din acest an le este favorabilă  (trebuie să câștige doar 23 de locuri față de cele 67 necesare republicanilor pentru a își impune majoritatea în legislativ), au făcut aceeași analiză greșită. Iar Trump a exploatat-o, adăugând un element nou în dialogul electoral şi anume apărarea teritoriului național. Spre disperarea birocrației elitiste din Europa, care dorește o înfrângere usturătoare a lui Trump, spre disperarea oricărui globalist declarat progresist, care dorește imigranți ilegali pentru că reprezintă forță de muncă ieftină, Donald Trump a găsit o formulă care, dacă nu îi va aduce victoria, măcar reduce semnificativ pierderile, oferindu-i o repliere post electorală de substanță şi coerentă cu strategia să pentru câștigarea unui al doilea mandat prezidențial.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Alianța Ankara-Cairo: Cum remodelează Turcia și Egiptul echilibrul de securitate în Orientul Mijlociu
Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
Viktor Orban continuă să facă opinie separată în cadrul UE: După o vizită la Moscova, premierul ungar a spus că Ucraina trebuie să redevină o zonă tampon între NATO și Rusia
Tensiuni militare în Caraibe: SUA declară spațiul aerian venezuelean „închis” și mobilizează avioane F-35 împotriva regimului Maduro
Războiul din umbră al Rusiei se mută la Marea Baltică: De ce au devenit porturile germane noua țintă predilectă a spionajului rusesc
Avem dovada (Foto/Video): Ucraina a deschis oficial vânătoarea „flotei fantomă” în Marea Neagră. Imaginile care arată cum dronele Sea Baby au lovit petrolierele Rusiei
Dezinfectarea unui siloz de rachete aflat lângă orașul Derazhnya din centrul Ucrainei, 23 octombrie 1996. Sursa foto: Arhiva Radio Free Europe/AFP.
EXCLUSIV
Cum plătește Ucraina prețul naivității din 1994: A dat stocul de arme nucleare pe o bucată de hârtie, iar acum i se cere o amputare teritorială
Cum să supraviețuiești lângă Rusia: Estonia rescrie programa școlară și transformă pilotajul dronelor într-o competență vitală de apărare națională
Umilința scutului antiaerian rusesc: Dronele ucrainene au spulberat sistemele Buk și Tor, vitale pentru Kremlin. De ce devine Rusia vulnerabilă în propriul teritoriu
Mitul „Sarmat” s-a prăbușit din nou (FOTO/VIDEO): Eșecul catastrofal de la poligonul rusesc Yasny dovedește că șantajul nuclear al Rusiei nu are acoperire tehnică
Putin, odă pentru Orban care provoacă frisoane: Relațiile bilaterale, cele mai bune din istorie. Între timp, România vrea Lynx jumătate "made in Hungary"
Căderea lui Andrii Yermak: Când lupta anticorupție lovește chiar în mâna dreaptă a lui Zelenski, în cel mai vulnerabil moment al războiului
Ukrainian Army. Photo credit: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Mai există Ucraina ca stat pentru Statele Unite sau a rămas doar un teritoriu de negociat: Cum s-a ajuns la amputarea teritoriilor ucrainene de dragul Rusiei?
Cercul de foc din Caraibe se strânge: Cum transformă Statele Unite lupta antidrog într-un asediu tăcut la adresa Venezuelei
Lynk KF41 / rheinmetall
EXCLUSIV
Paradoxul periculos al reînarmării Europei: Cum logica „fiecare pentru el” riscă să slăbească NATO exact când amenințarea Rusiei este mai mare
O pace falsă pentru un viitor război prelungit?: De ce transformă Vladimir Putin ,,planul american'' într-un ultimatum pentru capitularea totală a Ucrainei
Mesagerul de serviciu al Kremlinului: Cum folosește Putin „pionul” Lukașenko pentru a șantaja Ucraina cu pierderea totală a litoralului dacă refuză planul Trump
Este NATO pregătită dacă Rusia atacă „mâine”? Planul militar german „OPLAN DEU” dezvăluie vulnerabilitățile critice ale Europei
Avertismentul generalului Ben Hodges: De ce abandonarea Europei ar fi o „eroare de calcul fatală” pentru economia SUA. Iluzia păcii prin concesii teritoriale
Cum văd rușii România, deja a doua putere militară din Est. Suntem pe locul 10 în topul statelor ostile și anticipează F-35, bombardiere B-52 și avioane AWACS dislocate aici
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah

Ştiri Recomandate

Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rusia a crescut numărul trupelor din Ucraina la 710.000 de oameni pentru o ofensivă strategică. Cu "Generalul Iarnă“ la ușă, mișcarea Rusiei ar putea fi cu două tăișuri
Ucraina și SUA au pregătit versiuni preliminare privind garanțiile de securitate și sfârșitul războiului
Rușii se laudă cu al treilea motor pentru avionul de vânătoare Su-57. În sfârșit de generația a cincea?
Serbia confirmă că rușii de la Gazprom negociază cu compania maghiară MOL vânzarea participați sale deținută la NIS în Serbia
Șeful Marinei Regale Britanice avertizează că "rușii investesc miliarde" în construcția de submarine
20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
Estonia completează stocul de HIMARS cu sisteme sud-coreene Chunmoo. Oficialii baltici spun care sunt principalele diferențe
Franța pregătește urmașul pentru Charles de Gaulle și va lansa în 2038 cel mai mare portavion construit vreodată în Europa
Pot avioanele F-35 și rachetele Tomahawk să sperie cu adevărat Rusia? Cum se inspiră SUA din nouă precedente celebre când oferă garanții pentru Ucraina
Teste finale pentru SAMP/T NG, eficient împotriva Kinjal. Franța și Italia vor primi la anul sistemul european antirachetă SAMP/T NG
Dublă lovitură primită de ruși: Încă două avioane Sukhoi lovite pe pista aerodromului / Un general din Statul Major, ucis la Moscova
Cel mai bun tanc german Leopard 2 se "fabrică" în Cehia: Sute de Leopard 2A8 vor avea carena produsă de Tatra Defence
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
De ce a intensificat Rusia loviturile pe frontul din Ucraina chiar înainte de Crăciun
Consolidarea flancului estic: Compania Raytheon livrează României echipamente suplimentare Patriot în cadrul unui contract de 168 milioane dolari
pixel