Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România confirmă: Tubul motorului de start al unei rachete 57E6 dintr-un sistem Panțir S-1 de producție rusească, pe o plajă din România
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Forțele Navale Române au confirmat faptul că pe litorarul românesc au ajuns componente ale unei rachete. E vorba de tubul unui motor de start a unei rachete lansată de un sistem Panțir S-1 de fabricație rusă.
Sistemul de apărare antiaeriană Pantsir-S1. Sursa Fot: DefenceBlog
Sistemul de apărare antiaeriană Pantsir-S1. Sursa Fot: DefenceBlog

Amintim că, așa cum preciza și DefenseRomania în cursul acestei zile, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" al judeţului Constanţa a intervenit duminică pe plaja de la Marea Neagră, între Periboina şi Săcele, pentru ridicarea unui element presupus a fi de muniţie.

Componentele au fost analizate de autoritățile din România.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării emis către DefenseRomania, „în urma analizei realizate la fața locului de către reprezentanții ISU Dobrogea, obiectul a fost identificat ca fiind un motor de start de la o rachetă”.

Specialiștii Forțelor Navale au „deslușit” misterul.

„Specialiștii Forțelor Navale Române au preluat luni, 16 ianuarie, de la ISU „Dobrogea”, corpul de rachetă și l-au depozitat, în siguranță, la sediul unei structuri acreditate, pentru cercetarea acestuia”, precizează Ministerul Apărării.

 

Tubul motorului de start al unei rachete de tip 57E6 dintr-un sistem Panțir S-1 de producție rusească - pe litorarul României

 

2. Resturi de... (resturi-rachete-constanta_86559000.jpeg)

Resturi de rachete pe litorarul Mării Negre, în județul Constanța, România

„În acest sens, Statul Major al Forțelor Navale precizează că elementul descoperit nu conține materiale pirotehnice sau periculoase și că acesta reprezintă un tub al unui motor de start de la o rachetă antiaeriană sol-aer de tipul 57E6, lansată de un sistem de rachete antiaeriene de tip Panțir S-1 (clasificare NATO SA-22 Greyhound), produse în Federația Rusă, care, cel mai probabil, pe timpul desfășurării acțiunilor militare recente din zona de nord a Mării Negre, a căzut în mare și a fost adus de curenții marini în zona litoralului românesc.

De asemenea, Statul Major al Forțelor Navale menționează faptul că acest tip de element de muniție nu se află în dotarea Forțelor Navale Române, este specific forțelor implicate în războiului ruso-ucrainean.

Având în vedere caracteristicile acestui tip de rachetă și frecvența utilizării în cadrul acțiunilor de luptă, este posibil ca, în perioada următoare, curenții marini să mai aducă astfel de elemente componente în proximitatea zonei costiere a României sau a altor țări riverane, fără ca acest lucru să reprezinte un pericol.

Cu toate acestea, recomandăm cetățenilor care observă astfel de elemente de muniție ca, pentru siguranța lor, să nu se apropie de obiectele descoperite și să anunțe de urgență autoritățile competente”, conchide Ministerul Apărării Naționale.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică
Războiul din Ucraina capătă valențe noi: Militarii ucraineni cresc frecvențele de operare a dronelor, iar mijloacele rusești de război electronic sunt adaptate pentru combaterea acestora
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
Rusia îl declară „terorist” pe opozantul Mihail Hodorkovski, critic acerb al războiului și regimului Putin
Casa Albă crede că un acord de pace privind războiul din Ucraina ar putea fi încheiat „chiar în această săptămână”
Rusia a atacat cu 50 de rachete și 476 de drone; 25 de civili au murit în locuințe. F-16 și Mirage-2000 ucrainene doboară cel puțin 10 rachete de croazieră
Deja vu cu drone: O nouă dronă rusă a intrat 8 km în spațiul României în această noapte. Din nou ridicate Eurofighter și F-16 românești
Rachetele americane ATACMS au lovit adânc în Rusia. Ucrainenii au bifat azi o premieră strategică în colaborare cu Administrația Trump
Atacurile Rusiei cu drone vizează inclusiv instalații electrice de la centralele nucleare ucrainene
Ucraina se confruntă cu o „criză a locuințelor fără precedent”. Cifrele dezastrului umanitar provocat de Rusia (Raport ONU)
Germania îi cere Chinei să se implice mai mult pentru a pune capăt războiului rus în Ucraina
Rușii au încercat mai multe străpungeri în sudul Ucrainei. Zaporojie, frontul unde rușii încearcă să avanseze câțiva kilometri

Ştiri Recomandate

20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
Estonia completează stocul de HIMARS cu sisteme sud-coreene Chunmoo. Oficialii baltici spun care sunt principalele diferențe
Franța pregătește urmașul pentru Charles de Gaulle și va lansa în 2038 cel mai mare portavion construit vreodată în Europa
Pot avioanele F-35 și rachetele Tomahawk să sperie cu adevărat Rusia? Cum se inspiră SUA din nouă precedente celebre când oferă garanții pentru Ucraina
Teste finale pentru SAMP/T NG, eficient împotriva Kinjal. Franța și Italia vor primi la anul sistemul european antirachetă SAMP/T NG
Dublă lovitură primită de ruși: Încă două avioane Sukhoi lovite pe pista aerodromului / Un general din Statul Major, ucis la Moscova
Cel mai bun tanc german Leopard 2 se "fabrică" în Cehia: Sute de Leopard 2A8 vor avea carena produsă de Tatra Defence
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
De ce a intensificat Rusia loviturile pe frontul din Ucraina chiar înainte de Crăciun
Consolidarea flancului estic: Compania Raytheon livrează României echipamente suplimentare Patriot în cadrul unui contract de 168 milioane dolari
Germania autorizează sabotajul extern: Serviciul Federal de Informații (BND) trece la misiuni ofensive împotriva amenințărilor hibride
„Războiul Stelelor” în varianta Armatei SUA: 50.000 de „droizi de luptă” Phantom vor schimba fața infanteriei americane până în 2027
Gata cu „navele fantomă” ale Venezuelei (VIDEO): Forțele americane au trecut la interceptarea directă a petrolierelor în apele internaționale
„Alternativele la sprijinul SUA sunt incerte”. Ucraina recunoaște neputința Europei: De ce doar „forța” lui Trump mai poate opri Rusia
Medicul Ana Maria Alexandra Stănescu a fost decorată de Statul Major al Apărării pentru merite profesionale
Războiul se apropie și mai mult de frontiera României: Zelenski confirmă că, prin loviturile repetate din regiunea Odesa, rușii vor să separe Ucraina de Marea Neagră
Rachete de milioane VS. drone de 35.000 de dolari: Cum a transformat UŞ Navy navele de coastă în „platforme purtătoare de drone” kamikaze (VIDEO)
Vigilență sporită în Marea Neagră: O aeronavă americană P-8A Poseidon a scanat din nou Peninsula Crimeea și Baza Navală Novorossiysk
Rusia, bună de plată? Grecia s-a alăturat oficial Comisiei Internaționale care va stabili despăgubirile pentru Ucraina
Dronele ucrainene au lovit baza aeriană Belbek pentru a doua oară într-o săptămână: Două avioane rusești Su-27 distruse
Schimbare de discurs la Praga? Ministrul ceh al Apărării: „Suntem de partea Ucrainei, Rusia este agresorul”
Digitizarea ,,bătrânului'' F-16: Cum X-62 VISTA și Proiectul VENOM construiesc viitorul aviației autonome în cadrul Forțelor Aeriene ale SUA
Ucraina atinge pragul de 1.000 de drone interceptoare pe zi: Soluția de 2.500 de dolari care înlocuiește rachetele scumpe în lupta contra UAV-urilor Shahed
Decizie strategică la NATO: România preia comanda celui de-al doilea mare hub militar pentru aprovizionarea Ucrainei
Cea mai amplă operațiune americană împotriva ISIS din ultimii ani (VIDEO): Pentagonul a declanșat un atac masiv în Siria
Trupele ruse distrug podurile de cale ferată din regiunea Odesa pentru a tăia accesul la logistica de pe Dunăre
Cea mai mare putere de foc din Europa: Fregatele germane F127 vor primi simultan 96 de lansatoare de rachete Tomahawk
Rușii au din nou un submarin în Marea Mediterană, cu toate că pierderea portului Tartus a afectat capacitatea Rusiei de a-și proiecta puterea în regiune
Rouhani sparge mitul: Iranul, mai puternic în declarații decât pe câmpul de luptă
Statele Unite au un nou ambasador în România: Darryl Nirenberg, confirmat de Senatul SUA
pixel