Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România, shopping cu 10 miliarde de euro pe card
Strategica
Data publicării:
Bogdan Chirieac, analist de politică internă și internațională, a scris pentru DefenseRomania un editorial în care arată impactul strategic al programului de înzestrare al Armatei și rolul pe care acesta îl poate juca pentru securitatea dar și economia țării

Nu mai este un secret pentru nimeni că participarea armatei României la lupta împotriva terorismului în Afganistan și Irak, după atentatele de la 11septembrie 2001, a avut un rol fundamental în admiterea țării noastre în NATO și Uniunea Europeană. Toate slăbiciunile Administrației românești de după 1989 au fost compensate de eroismul militarilor români care și-au servit țara, la 8.000 km distanță, și i-au făcut pe occidentali să acorde o șansă României.

Astăzi, în 2018, România este un partener respectat în NATO și un membru codaș al Uniunii Europene. România a luat însă decizia de  a aloca 2% din PIB pentru Apărare. Faptul l-a dus pe președintele Klaus Iohannis în Rose Garden-ul Casei Albe, la întâlnirea cu președintele Donald Trump. Nu mai puțin de 10 miliarde de euro și-a bugetat România pentru achiziționarea de armamenet în următorii ani. Pentru o țară cu un PIB anual de 200 miliarde de euro nu e timp, nu este nici o sumă mică, dacă ne gândim că s-ar putea construi lejer peste 1.000 km de autostradă sau peste 1.000 de km de cale ferată de mare viteză cu banii aceștia.

În contextul geopolitic actual este însă absolut necesar ca România să aibă nu doar o armată de profesioniști dedicați țării, ci și o înzestrare cât de cât corespunzătoare pentru a fi, dacă nu la nivelul, măcar compatibilă cu standardele NATO.

Achiziția de armament poate fi pentru o țară ca România nu doar o cheltuială netă, ce s-ar putea eventual regăsi în creșterea securității. Achizitia de armament poate duce la renașterea industriei de apărare a României. Înainte de 1989 acesta era cea mai performantă din lagărul comunist, evident după fosta URSS . Cei 10 miliarde de euro pot crea locuri de muncă și în România, investiții importante și un transfer de tehnologie absolut necesar unei industrii unde nu s-a investit mai nimic de aproape 30 de ani. Industria de armament poate deveni un motor al creșterii exporturilor românești, exporturi cu valoare adăugată mare. România are în plan achiziții diverse, de la rachete Patriot la avioane F16, la mijloace de luptă antiaeriene, corvete, blindate, mașini de luptă de toate felurile.

Contractele de armament în SUA sau Europa pot deschide căi de lobby nebănuite. La Washington sau la Paris interesele politice ale Bucureștiului pot fi mai bine reprezentate prin influența pe care industria militară o are în toate statele puternice europene. La fel cum aducerea României în Occident a fost puternic accelerată de decizia politicului de a trimite militari alături de SUA și NATO în teatrele de operații, o conducere responsabilă a României ar putea folosi cu multă inteligență cei 10 miliarde de euro pentru achiziția de armament, ca să obțină pentru țara noastră avantaje uriașe atât politice, cât și economice, și nu doar în planul securității.

Defense România va încerca să completeze un gol în presa de specialitate din România aducând, în fața cititorilor săi, atât ultimile noutăți în materie de tehnica militară și intelligence, cât  și analize pertinente politice, economice și militare din lumea întreagă. Vom urmări însă permanent locul și rolul României într-o lume unde au loc profunde transformări și unde națiunile își respectă alianțele, având însă mereu în vedere propriul interes național.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Generalul Gheorghiță Vlad: Armata României, pregătită să reziste unui eventual atac al Rusiei. Există instrumente și pentru a ajuta Moldova
Generalul Oleksandr Sirski, comandantul Forțelor Terestre Ucrainene și comandantul Grupului Est al Forțelor Armate ale Ucrainei. Sursa Foto: Facebook Сухопутні війська ЗС України.
EXCLUSIV
Generalul Sirski raportează despre capcana ucraineană de la Dobropillia. Între timp s-a așternut liniștea la est de Kramatorsk
Foto: Ministerul Apărării din China
EXCLUSIV
Războiul ideologic al Chinei: Strategia PCC din Xinjiang forțează Europa să aleagă între comerț și drepturile omului. Implicațiile pentru NATO.
Stocurile de armament greu ale Rusiei sunt tot mai puţine: Peste jumătate din tancurile și artileria din depozite, „canibalizate” pentru războiul din Ucraina
Forțele pentru Operații Speciale ale Republicii Moldova. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Chișinău
EXCLUSIV
Strategia ,,Moldova 2035'': De la "mizerie și dezordine" la digitalizare și apărare cibernetică. Cum își construiește Chișinău scutul anti-Rusia
Armată profesionistă și investiții în echipamente. Republica Moldova are o nouă Strategie militară, dar obiectivul de 1% pentru Apărare e considerat insuficient
Rusia își protejează cu plase anti-dronă situl nuclear arctic de la Novaya Zemlya, la 2.500 km de linia frontului din Ucraina (FOTO)
Centrala Nucleară Zaporijjea
EXCLUSIV
Rusia pare să reia șantajul nuclear. Centrala de la Zaporojie intră din nou în prim-planul amenințării
Forțele ucrainene au lovit uzina Sverdlov - De ce este aceasta ținta numărul 1 și un nod cheie al industriei de apărare a Rusiei? (FOTO/VIDEO)
Decizia „pe jumătate” a lui Trump privind rachetele Tomahawk pentru Ucraina: „Vreau să aflu ce fac cu ele”
Semnale de alarmă de la Bruxelles: Rusia ar lua în calcul efectuarea unui atac asupra NATO, potrivit serviciilor germane de informaţii
Mai câștigi războaie cu tancuri? Achiziția a 216 de tancuri de către România naște controverse iar verdictul îl dă o putere europeană
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Rezerva operatională a României: Între patriotismul trădat și nevoia de modernizare
Hățișul birocraţiei europene ţine pe loc trenurile NATO cu ajutor pentru Flancul Estic. Un general francez trage semnalul de alarmă
Rușii își refac forțele care luptă în Ucraina: Un nou lot de bombardiere de front de tip Su-34, livrat. E al cincilea lot livrat în 2025
Valul de drone "cu întrebuințare militară" care paralizează Europa: De la München la bazele NATO, o nouă fază a războiului hibrid
Sursă foto: Cybercommand.ro
EXCLUSIV
Un raport oficial dezvăluite o mare problemă de securitate națională în România: Digitalizarea, tratată ca anexă tehnică și birocratică, nu ca prioritate de securitate națională
US Army, prezentă la o paradă militară în Polonia. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
EXCLUSIV
Asul din mânecă și norocul României? Trei motive cruciale pentru care SUA nu se vor retrage din România
„Dormiți liniștiți, nu ne provocați”: Strategia lui Vladimir Putin de descurajare a statelor europene se rezumă la ameninţări cu atacuri iminente
Tomahawk vs. ,,tigrul de hârtie'': De ce aleg acum Statele Unite să încurajeze Ucraina să lovească în inima sistemului rusesc de rafinării
Un general eston explică de ce doborârea avioanelor rusești MiG-31 ar fi fost o greşeală strategică: Analiza incursiunilor Rusiei și riscul de escaladare
Punctul de cotitură al noului război hibrid. Cum ,,flota din umbră'' a Rusiei a forțat NATO să iasă ,,la vânătoare'' în Marea Baltică
Trupele ruse și-au intensificat atacurile aeriene în luna septembrie: Peste 5.600 de drone și 185 de rachete au vizat ținte de pe teritoriul Ucrainei
Rusia, aproape de eșec total: De la benzină nelimitată la rații de 10-30 de litri. Atacurile ucrainenilor au paralizat rafinăriile, iar logistica armatei e afectată
Instruirea operatorilor rusi de drone. Sursa foto: pl-llc.ru.
EXCLUSIV
Europa își caută scut: Din Norvegia și până în România, incursiunile dronelor forțează Europa să ridice mai rapid „Zidul” anti-dronă
Venezuela instalează sisteme de rachete antiaeriene BUK în apropierea Caracasului, după o avertizare a SUA cu privire la un posibil atac aerian
"Obiectivul Centenar 2027" al Chinei: Cum a schimbat războiul din Ucraina strategia militară a lui Xi Jinping
Sursa foto: Davis Political Review.
EXCLUSIV
Scenariu ceh cu repetiție românească: Cum au reuşit 300 de conturi TikTok pro-ruse să agite societatea cehă înainte de alegerile parlamentare
Lovitură de palmares: Cum a doborât o dronă FPV ucraineană un elicopter rusesc Mi-8 (VIDEO). Detaliile complete ale unei operațiuni unice în istorie
Acordul ,,Triunghi'': Cum a forțat alianța Rusia-Iran Israelul să trimită sisteme Patriot în Ucraina, via Statele Unite

Ştiri Recomandate

"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Companiile petroliere chineze suspendă achizițiile de petrol rusesc din cauza sancțiunilor americane. Ținta principală: Rosneft și Lukoil
Războiul cognitiv, cea mai mare parte din războiul hibrid din regiune. Societățile, obligate să treacă la o gândire strategică
Trageri reale efectuate de Armata României. Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
România în fața unei noi ordini industriale de apărare. Lecțiile EDIP pentru o țară periferică
România vinde energia ieftin şi o cumpără scump, dar are planuri mari: Capacități de stocare cât 10 reactoare de la Cernavodă
Companiile europene Airbus, Thales și Leonardo își unesc forțele pentru a concura cu Starlink
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Capacitatea de apărare a NATO, confirmată de generalul Dorin Toma: Vă pot spune cu toată convingerea că putem respinge orice potențială agresiune asupra României
Avertisment de pe scena Forumului Aspen-GMF București. Lordul McConnell: „Urmează o nouă eră de instabilitate globală”
A început producția pentru România a obuzierelor K9 și a vehiculelor de alimentare K10. Când va fi mutată în țară producția
”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
O explozie puternică a avut loc la o uzină militară din apropierea orașului rusesc Celiabinsk (FOTO/VIDEO)
Primul transport China - Europa pe traseul nordic a durat jumătate din timpul pe ruta clasică (VIDEO). “Drumul Mătăsii de Gheață” trece însă prin Rusia
Sfârșitul răbdării: Donald Trump sancționează companiile Rosneft și Lukoil, recunoscând eșecul ,,diplomației'' cu Vladimir Putin
Geopolitica europeană la răscruce | "Gata de un şoc în 3-4 ani": Avertismentul Franței despre o posibilă agresiune militară rusă
Iranul, la un pas de reluarea ambițiilor nucleare? Reconstrucția misterioasă de la complexul Taleghan-2, sub ochii Israelului și ai lumii occidentale
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
Rusia începe producția de masă a bombelor aeriene cu o rază de aproape 200 km, anunță serviciile ucrainene. Cum pot fi combătute KAB-urile rusești
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Un „păianjen” fabricat în România? Peste 25 de firme românești, gata să se implice în producția în țară a Redback, dacă România va opta pentru mașini de luptă Redback
”Gripen poate face întreaga Europă mai sigură”. Până la 150 de avioane, în cea mai modernă variantă (Gripen E), propunerea Suediei pentru Kiev
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Undă verde de la deputați: Stagiul militar voluntar, pasul către întinerirea rezervei Forțelor Armate Române
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
Efortul de război al Kremlinului începe să fie erodat de tensiuni financiare și opoziție internă
Armata din Myanmar a efectuat raiduri într-o facilitate de la granița cu Thailanda, folosită pentru fraude cibernetice
Artileria rămâne regina războiului. „România a ales soluția de ultimă generație K9 „Tunetul”, dar ușa ne este larg deschisă”
Lovitură vitală în inima complexului militar rusesc: Rachetele Storm Shadow, lansate de ucraineni, au vizat Uzina Chimică din Briansk
 Întrevederea Trump - Putin de la Budapesta, amânată: "Nu vreau o întâlnire inutilă"
pixel