România și Serbia își intensifică cooperarea militară. Instruirea forțelor speciale, discutată de șeful Armatei, generalul Petrescu, cu omologul său sârb
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a efectuat, în perioada 2-4 august, o vizită în Republica Serbia, la invitația omologului sârb, generalul Milan Mojsilović.
Foto: căpitan Roxana Davidovits via. Forțele pentru Operații Speciale Române
Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Apărării către DefenseRomania, „discuțiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe situația regională de securitate și intensificarea relațiilor de cooperare militară”.
Astfel, o componentă importantă privind intensificarea relațiilor militare dintre România și țara noastră vecină va fi instruirea forțelor speciale.
„Una dintre principalele modalități de creștere a colaborării este instruirea comună. În acest sens, exercițiul multinațional „Platinum Wolf” din domeniul forțelor terestre, respectiv exercițiul bilateral „Air Solution” din domeniul forțelor aeriene vor rămâne platforme de antrenament pentru militarii români și sârbi. De asemenea, șefii Apărării din cele două țări au identificat oportunități de pregătire și pe linia instruirii forțelor pentru operații speciale”, arată MApN.
„Generalul Daniel Petrescu a subliniat că securitatea în Balcanii de Vest reprezintă o prioritate strategică a Armatei României. În acest context, contingentele românești aflate în misiuni și operații ale NATO și UE în Balcani sunt contribuții consistente ale țării noastre la menținerea stabilității regionale.
Programul în Serbia a inclus întrevederi cu reprezentanți ai Forțelor Armate Sârbe la Academia Militară și Academia Medico-Militară din Belgrad, precum și la Brigada 72 Forțe pentru Operații Speciale din Pancevo.
Vizita generalului Daniel Petrescu se înscrie în seria de activități comune care vizează îmbunătățirea cooperării militare în cadrul relațiilor tradiționale de bună vecinătate dintre cele două țări”, conchide MApN.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News