Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România vrea să-și mărească efectivele Armatei române la 100.000 de militari. De ce e o idee bună, dar care va fi greu de implementat
News
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a anunțat recent că România dorește să-și mărească efectivele Armatei cu 20.000 de militari în contextul războiului rus împotriva Ucrainei. Ideea e una bună, dar se lovește de o problemă majoră în țară, anume resursa umană.
Militari francezi și români din cadrul Grupului de Luptă al NATO condus de Franța în România, în timpul unor exerciții comune. Foto: Ministerul Apărării Naționale
Militari francezi și români din cadrul Grupului de Luptă al NATO condus de Franța în România, în timpul unor exerciții comune. Foto: Ministerul Apărării Naționale

Un demers dificil anunțat de ministrul Angel Tîlvăr, în contextul în care multe persoane părăsesc sistemul iar atragerea tinerilor se face cu mare dificultate. Într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3 CNN, la mijlocul acestei luni, ministrul Angel Tîlvăr a vorbit de mărirea efectivelor Armatei României cu 20.000 de militari.

„Ne dorim să mărim efectivele Armatei Române de la 80.000 la 100.000, având în vedere evoluțiile complicate de la granițele noastre. Dar acest lucru ține și de buget și de posibilitățile pe care le avem”, a declarat acum două săptămâni Angel Tîlvăr, ministrul Apărării.

 

Armata României la 100.000 de militari activi, o idee bună dar greu de implementat

 

2. Sursă foto... (pistol-mitraliera-mapn-trageri-romania_36906800.jpg)

Sursă foto: MApN

Acest lucru e subliniat și de generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forţelor pentru Operaţiuni Speciale (FOS), în ultimul podcast Obiectiv EuroAtlantic difuzat de DefenseRomania. Generalul (r.) Crăciun a salutat anunțul ministrului Tîlvăr, dar a atras atenția că e nevoie de un efort major pentru a atrage resursă în Armată, efort ce va trebui să se centreze inclusiv pe calitatea vieții cât și pe nivelul soldelor. 

„Colegii de la Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și alte structuri de securitate ale statului român au azi probleme cu resursa umană. E dificil de găsit candidați care să se încadreze în funcții. Ministrul Apărării Angel Tîlvăr, care face o treabă foarte bună, a anunțat recent creșterea Armatei României la 100.000 de oameni, dar din păcate mesajul public și politic nu e cel care trebuie sau nu sunt transmise niște idei. La Armată solda trebuie să fie încurajatoare (...) dar se pot găsi o serie întreagă de soluții pentru cei care doresc să execute o formă de serviciu militar. Sunt foarte mulți care doresc, dar legal nu au posibilitatea să o facă. Trebuie găsite forme prin care o serie întreagă de tineri să se poată pregăti. Statul român trebuie să-și pregătească o rezervă care în caz de război să poată fi mobilizată. Încă nu am făcut acest lucru”, a punctat generalul (r.) Crăciun.

 

Rezerva, eterna problemă

 

3. Foto: Forț... (romania-armata_40908900.jpg)

Foto: Forțele Terestre Române

Situația la nivelul rezervei e una sumbră. În 2021, cu puțin timp înainte de declanșarea celei mai mari crize de securitate în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, prin decizia Rusiei de a invada pe scară largă Ucraina, și generalul (r.) Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România (AORR), atrăgea atenția tot la DefenseRomania că rezerva e „doar pe hârtie”.

„Ultimii ani au însemnat o direcționare evidentă în documentele de planificare ale MApN și în pregătirea unor pregătiri legislative a problematicii restartării, reconsolidării și modernizării Armatei României. Aici problemele erau serioase. Atât de serioase încât în definitiv nu puteam vorbi decât de o rezervă pe hârtie pentru că cei păstrați în planurile operaționale de mobilizare nu mai aveau nici vârsta corespunzătoare, dar mai ales nu mai aveau pregătirea corespunzătoare.

Din 2007 când serviciul militar obligatoriu a fost suspendat nu au mai fost executate activități propriu zise de pregătire a rezervei ci doar niște exerciții de mobilizare care nu însemnau decât o verificare a evidenței rezerviștilor”, preciza la vremea respectivă generalul (r.) Virgil Bălăceanu.

În pofida faptului că e foarte greu de ajuns la nivelul Poloniei în ceea ce privește rezerva și programele dedicate rezerviștilor voluntari, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România (AORR) e de părere că problematica rezervei trebuie să fie regândită pe cel puțin trei dimensiuni: Rezerva voluntară, stagiul militar voluntar în termen, efectuarea unor stagii de pregătire (convocări) a rezerviștilor din rezerva națională.

CITEȘTE ȘI: Generalul (r.) Bălăceanu avertizează: Poarta Focșanilor e în continuare punctul vulnerabil al Armatei României într-un posibil război


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Comisia Europeană a înăsprit regulile privind vizele pentru ruși
Vânătorul de mine HMS Blyth din clasa Sandown. Foto: Royal Navy
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru Marina României: Încă un vânător de mine, în contextul în care 9 nave comerciale au fost avariate de mine marine în Marea Neagră
Șpagă pentru înzestrarea Armatei României: Ministrul Moșteanu a refuzat orice contact cu o persoană care a încercat să ofere 1 milion de euro pentru influență. Dosarul, pe masa DNA
Probleme pentru Lukoil în SUA: Vânzarea activelor, blocată de Departamentul Trezoreriei care a etichetat cumpărătorul Gunvor drept ”marionetă a Kremlinului”
Lavrov, în dizgrație după convorbirea telefonică eșuată cu Rubio? Kremlinul respinge speculațiile
Photo source: NATO
EXCLUSIV
Să învățăm de la Ucraina: Flota de drone. Am. Pierre Vandier, Comandantul Suprem pentru Transformare: Am discutat și cu România. Modelul e deja testat și poate fi adus și în Marea Neagră
Încă un pas în afara orbitei Moscovei: Sprijinită intens de Turcia, Armata azeră se aliniază la standardele NATO
Războiul hibrid al Rusiei, în faza dronelor ce perturbă aeroporturile civile din Europa
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
NATO - Industry Forum 2025, la București. Mark Rutte și Nicușor Dan dau startul în ziua 2
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Indonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Eroare strategică și risc de compromitere a capacității defensive? Viitoarea rezervă voluntară a României riscă să fie formată doar din soldați, fără ofițeri
Și exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) au scăzut în Rusia
Rusia se declară îngrijorată de reluarea testelor cu arme nucleare de către SUA. În același timp Moscova a pregătit și ea un poligon de testare nucleară
Retragerea parțială a trupelor SUA din țara noastră, parte dintr-un plan mai amplu: SUA reduc numărul de militari și din alte state
Lukoil a găsit un cumpărător pentru activele sale internaționale
Ordonanța privind investițiile în industria de apărare, pe masa Guvernului
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
SUA și China au convenit să reducă tarifele vamale
Trump: Reducerea prezenței militare americane în România nu este foarte importantă
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată

Ştiri Recomandate

Foto: Ionuț Moșteanu @OfficialFacebook
BREAKING NEWS
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Rusia spune că luptele reale la care avioanele Su-57 au luat parte sunt incomparabil mai grele decât cele ale F-35 și F-22. Stand up comedy cu avioane
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Lynk KF41 / rheinmetall
EXCLUSIV
Paradoxul periculos al reînarmării Europei: Cum logica „fiecare pentru el” riscă să slăbească NATO exact când amenințarea Rusiei este mai mare
O pace falsă pentru un viitor război prelungit?: De ce transformă Vladimir Putin ,,planul american'' într-un ultimatum pentru capitularea totală a Ucrainei
Este NATO pregătită dacă Rusia atacă „mâine”? Planul militar german „OPLAN DEU” dezvăluie vulnerabilitățile critice ale Europei
Mesagerul de serviciu al Kremlinului: Cum folosește Putin „pionul” Lukașenko pentru a șantaja Ucraina cu pierderea totală a litoralului dacă refuză planul Trump
Eficiența „chirurgicală” a avioanelor Mirage 2000 și paradoxul apărării aeriene ucrainene (Foto/Video). De ce o rată de interceptare de 98% nu este suficientă pentru a descuraja Rusia
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
Avertismentul generalului Ben Hodges: De ce abandonarea Europei ar fi o „eroare de calcul fatală” pentru economia SUA. Iluzia păcii prin concesii teritoriale
Cum văd rușii România, deja a doua putere militară din Est. Suntem pe locul 10 în topul statelor ostile și anticipează F-35, bombardiere B-52 și avioane AWACS dislocate aici
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Investiție masivă în apărare: Polonia finalizează negocierile pentru submarinele ORKA. De ce a fost oferta suedeză considerată „cea mai bună”
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
Doi membri ai Gărzii Naţionale, împuşcaţi de un afgan, în apropierea Casei Albe. SUA suspendă procesarea cazurilor de imigrare pentru afgani
Războiul viitorului se joacă în cloud. Cum construiește NATO „coloana vertebrală” digitală a Ucrainei pentru a transforma datele în viitoarele arme letale ale câmpului de luptă
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Cu portavionul Amiral Kuznețov care nu a mai văzut mare de 8 ani, rușii ironizează Marina britanică pe care o numesc o „broască cu mușchi”
De ce abandonează SUA programul fregatelor din clasa Constellation, după ce americanii au construit doar două nave
pixel