Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia a anunțat că două MiG-29 ucrainene s-au ciocnit încercând să intercepteze o rachetă hipersonică Kinzhal. Avioanele erau de fapt L-39 de antrenament
Forțele aeriene
Data publicării:
Potrivit presei ucrainene, care citează oficiali de la Kiev, trei piloți militari din cadrul Forțelor Aeriene ale Ucrainei și-au pierdut viața, pe 25.08.2023, în urma coliziunii dintre două avioane de instrucție de tip L-39, în regiunea Jytomyr. În discursul său zilnic, președintele ucrainean, Volodimir Zelensky, a promis că toate cauzele accidentului vor fi elucidate.
MiG-29 ucrainean, sursă foto: Ministerul Apărării de la Kiev
MiG-29 ucrainean, sursă foto: Ministerul Apărării de la Kiev

După cum a informat jurnalul Ukrainska Pravda, reprezentanții Forțelor Aeriene ucrainene au confirmat faptul că în timpul accidentului a decedat unul dintre cei mai buni piloți ai Brigăzii 40 Aviație Tactică, cunoscut în media sub numele de “Juice Fighter”.

Andriy Pilshchykov a fost pilot al unui avion de vânătoare de tip MiG-29 și a luat parte la apărarea Kievului încă de la începutul războiului. În interviuri cu jurnaliști occidentali de la The Washington Post, Financial Times, CNN, Fox News, BBC News și alte mijloace de presă, el a pledat ca Occidentul să ofere Ucrainei avioane de luptă moderne. Însă, nu a apucat să vadă livrarea promisă a avioanelor de vânătoare americane F-16.

 

Ucraina demarează o anchetă după ce trei piloți au murit după ce două avioane de antrenament L-39 s-au ciocnit în aer

 

În ceea ce privește cauzele accidentului, trebuie spus faptul că acestea sunt în curs de investigare. Acțiuni preliminare, precum inspecții la fața locului, interviuri cu martorii sau atribuirea de rapoarte de expertiză, sunt în curs de desfășurare, după cum au menționat anchetatorii incidentului.

“Trei piloți și-au pierdut viața. Printre ei se află și Andriy Pilshchykov, cunoscut sub numele de Juice. Un ofițer ucrainean, unul dintre cei care ne-au ajutat mult țara”, a spus președintele Zelensky, transmițând condoleanțe celor îndoliați.

“Desigur, toate circumstanțele vor fi clarificate. Desigur, Ucraina nu va uita niciodată pe nimeni care a apărat cerul liber”, a precizat președintele, potrivit ziarului Ukrainska Pravda.

Zelensky a mai spus că Ucraina trebuie să facă tot ce este necesar pentru ca avioanele de luptă F-16 să apară pe cerul său. Potrivit acestuia, aeronavele americane vor ridica Forțele Aeriene ucrainene la un nou nivel, vor aduce victoria în război mai aproape și vor oferi Ucrainei mai multă securitate, ceea ce va permite și revenirea avioanelor
civile pe cerul ucrainean.

Avionul Aero L-39 Albatros este o aeronavă cu reacție, subsonică, dezvoltată în anii 1960 de compania cehoslovacă de atunci Aero Vodochody. Acesta este cel mai utilizat avion de antrenament din lume.

După cum a anunțat agenția de presă rusă Interfax, un avion de tip L-39 s-a prăbușit pe 14 august și în ținutul Krasnodar din sudul părții europene a Rusiei. Unul dintre membrii echipajului și-a pierdut viața.

 

Rușii anunțaseră inițial că două MiG-29 s-au ciocnit încercând să intercepteze o rachetă hipersonică Kinzhal

 

2. MiG-29, Uc... (mig-29-ucraina_35246700.jpg)

MiG-29, Ucraina, sursă foto: MilitaryAviation.in.ua

Comentariul autorului: Anterior, mai multe mijloace de presă din Rusia anunțaseră că în incidentul aviatic din regiunea Jytomyr au fost implicate două avioane de vânătoare de tip MiG-29. Potrivit acestora, aeronavele s-au ciocnit în aer în timp ce piloții ucraineni încercau să detecteze și să doboare o rachetă hipersonică rusească de tip
Kinzhal.

Probabil că, confuzia a pornit de la faptul că în incident a fost implicat Juice Fighter, care este pilot de MiG-29. Moartea acestuia a fost în centrul atenției în primele postări apărute pe rețelele de socializare.

Bineînțeles, că media din Rusia nu a pierdut nici ocazia de a exagera și a prezenta incidentul într-o abordare care să scoată în evidență “invincibilitatea” rachetelor hipersonice Kinzhal.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Black Hawk care se pilotează singur. Legendarul elicopter, transformat în dronă ”U-Hawk”, în doar 10 luni
Zelenski spune ce zone din Rusia vor fi vizate de atacurile cu rachete Tomahawk
Danemarca, acord pentru încă 16 avioane F-35. Flota daneză va cuprinde și drone de luptă colaborative
Star Wars 2.0 | China susține că are deja un concurent la sistemul antirachetă ”Golden Dome”
Mirage 2000D, în noua configurare RMV sau pe scurt „Vânătorul de drone”. Ce îmbunătățiri au adus francezii după ce au studiat războiul purtat de ruși
Ucrainenii ne confirmă temerile: Eficiența Patriot s-a prăbușit la 6% după ce rușii au tras „lozul norocos” pentru rachetele hipersonice Kinjal lansate de pe MiG-31K
Britanicii au „scanat” Rusia. Avioane RC-135 și P-8 Poseidon, sprijinite de americani, au survolat granițele Rusiei. Tranzitând apoi România și Marea Neagră
Turcia chiar vrea Eurofighter. Iar dacă nu va ajunge la un acord pentru avioane noi, planul B sunt avioane la mâna a doua dintr-un stat surpriză
Accidentele aviatice se țin lanț în Rusia: Un avion de vânătoare MiG-31 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Lipețk din vestul țării
Germania pariază în continuare pe Eurofighter: Încă 20 de aeronave, livrate forţelor aeriene germane până în 2034
Reacția nervoasă a propagandei Rusiei la posibila livrare de Tomahawk către Kiev: Vom ataca Polonia
Bulgaria acuză că primul F-16, în cea mai modernă versiune Block 70 Viper, i-a fost livrat defect și are scurgeri de combustibil. De ce întârzie reparația
Drone suspecte survolează fabricile din Belgia, unde se produce FZ275 LGR - una dintre rachetele cele mai eficiente împotriva dronelor
80% din misiuni executate cu avioane F-16: Cum s-a adaptat Ucraina și a respins agresiunea rusă
Un sfert de escadrilă. Bulgaria primește încă două avioane F-16, dar Forțele Aeriene nu îndeplinesc încă misiuni de protecție a spațiului aerian
"Puffy Neptune". Ucraina prezintă varianta 3 a rachetei de croazieră care a distrus nava Moskva
Se vinde „F-ul chinezesc” care a doborât primul Rafale din istorie. A doua țară din lume care cumpără avioane J-10 din China
Drone de război electronic, o "cărămidă" importantă pentru zidul de drone al NATO. "EW-UAS" se află în faza de teste
S-a „scurs” o imagine rară cu avionul rus Su-75 Checkmate. Deși caută să resusciteze Su-57, rușii par să insiste pentru un avion de generația a 5-a cu un singur motor
Cu ce reușesc ucrainenii să lovească rafinăriile Rusiei. Flamingo e ”bijuteria coroanei”, dar greul îl duce o dronă de 55 de mii de dolari
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Europa, ”vizitată” iar dinspre Est: 25 de baloane meteorologice din Belarus au cauzat închiderea aeroportului din Vilnius
Rusia folosește în Marea Baltică tactici la limita războiului, acuză danezii / Kievul îi învață pe europeni cum să doboare dronele. ”Piloții de drone Sting au primit zeci de întrebări”
F-16 pakistaneze doborâte? India publică propriul bilanț, la câteva luni după scurtul război cu Pakistanul
Un model ce ar putea fi aplicat și de România? Ucraina țintește să devină „vioara întâi” în materie de drone, cu transfer tehnologic masiv din SUA
Se caută avioane Mirage 2000 pentru Ucraina. Un stat european spune că simte presiuni pentru a-și vinde flota de Mirage 2000
O nouă livrare în Europa de F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-16. Jumătate din numărul de avioane comandate de Slovacia a fost bifat
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Rușii folosesc o nouă armă: Bombă aeriană cu motor de pe AliExpress. Racheta de croazieră ”Banderol” poate fi lansată din drone

Ştiri Recomandate

După Brazilia, și Columbia alege Gripen. Ofensiva suedezilor de la SAAB ar putea fi încununată cu un contract istoric pentru Europa: 150 de avioane livrate Ucrainei
Rușii publică lista țărilor ostile. Manipulare grosolană a propagandei: România, "retrogradată în urna" țărilor obligate să sprijine Ucraina
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Noi avioane Mirage și sisteme SAMP/T? Kievul anunță un acord "istoric" cu Franţa pentru apărare aeriană. Înțelegere și cu Grecia privind importurile de gaz
Ochi suplimentari pentru NATO în Marea Baltică: Suedia construiește două submarine clasa A26. Ce face România în Marea Neagră
De ce importă Rusia mii de nord-coreeni pentru fabricile de drone?
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
Planul Rusiei: 120.000 de bombe tip sovietic, transformate în bombe cu planare anul acesta. Kremlinul lucrează și la creșterea razei de acțiune la 400 de km
Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Cât costă cele mai cunoscute vehicule blindate din lume. Piranha 5 românesc stă chiar foarte bine
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Franța ia vălul de pe racheta cu capacitate nucleară ASMPA-R. Lansată din Rafale-M, racheta e acum utilizată oficial de Marina Franceză
Scutul lui Ahile al Greciei, cu sisteme de apărare antiaeriană din Israel, inclusiv sistemul SPYDER ales și de România
SUA se pregătesc să lovească Venezuela: De ce primele ținte pentru F-35 vor fi avioanele Su-30 și care e riscul în ciuda diferenței uriașe de forță militară
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Surpriză plăcută în Armata R. Moldova: Obuziere moderne ATMOS de 155 mm. Achiziție istorică care nu a fost anunțată oficial ci prezentată în timpul tragerilor
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Ucraina le-a pregătit rușilor o nouă surpriză pe lângă Flamingo. Au fost lansate și rachete Long Nepune împotriva țintelor din Rusia (Video)
Cinci țări importante din Europa s-au angajat să coopereze cât mai strâns pentru a combate amenințarea hibridă a Rusiei
Ce a obținut Viktor Orban după vizita la Trump: Zero sancțiuni, la schimb cu arme, LNG și echipamente nucleare din SUA
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbușit în nord-vestul Rusiei
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
pixel