Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rușii publică lista țărilor ostile. Manipulare grosolană a propagandei: România, "retrogradată în urna" țărilor obligate să sprijine Ucraina
Propagandă/Dezinformare
Data publicării:
Ziarul rusesc de propagandă "Vzgljad"  a întocmit și publicat săptămâna aceasta un material intitulat „Evaluare a guvernelor inamice” pentru a arăta diferența dintre țările care se opun în mod conștient Rusiei și cele care au fost „forțate împotriva voinței lor de circumstanțe politice externe”.  România este este "retrogradată în urna" țărilor obligate să sprijine Ucraina.
Propagandă rusă, imagine cu caracter ilustrativ
Propagandă rusă, imagine cu caracter ilustrativ

Propaganda rusă a întocmit un clasament al țărilor neprietene.

Primul loc a fost ocupat de Marea Britanie, cu 75 de puncte, pe care le-a obținut datorită sancțiunilor impuse companiilor petroliere rusești, dar și a faptului că pledează activ pentru transferul de fonduri rusești către Ucraina și furnizează arme Kievului. 

Germania și Franța ocupă locul al doilea, cu un indice de 70 de puncte. Ambele sunt state membre ale Uniunii Europene care oferă în mod activ asistență financiară Ucrainei, explică Vzgljad.

Pe locul al treilea se află Olanda și Estonia, cu 65 de puncte. 

Este interesant că SUA au ocupat doar locul patru, cu 55 de puncte, iar ziarul rus susține că această poziție a fost influențată de decizia SUA de a suspenda temporar ajutorul militar acordat Ucrainei.

Cele mai multe țări se află pe locul cinci. Danemarca, Italia, Canada, Lituania, Polonia, Finlanda și Suedia au primit fiecare câte 50 de puncte.

Urmează Norvegia și Belgia (45), iar Croația se află pe locul 7, alături de spanioli și greci, cu 40 de puncte.

Mai jos se află Portugalia și Slovenia (locul opt cu 35 de puncte), în timp ce Ungaria și Luxemburgul sunt și mai jos, cu 30 de puncte.

Surpriza vine la final: România, printre altele, alături de Bulgaria, Austria, e încadrată ca fiind mai prietenoasă cu Moscova chiar decât  Ungaria.

 

Manipulare grosolană a propagandei ruse: De ce România e "retrogradată în urna" țărilor obligate să sprijine Ucraina

Scopul clasamentului, susțin propagandiști ruși, este de a demonstra diferența dintre guvernele statelor care se opun în mod conștient Rusiei și cele forțate să „fie de cealaltă parte a baricadelor” din cauza circumstanțelor de politică externă predominante.

Scopul propagandiștilor Kremlinului e acela de a crea artificial două categorii de state:

  • țări „cu adevărat ostile” față de Rusia - Vestul bogat, NATO tradițional)

  • țări „forțate” să fie anti-Rusia împotriva voinței lor - Europa Centrală și de Est (țări precum Luxemburg, Austria fiind introduse pentru a camufla adevărata intenție a manipulării).

Practic, România și Bulgaria sunt încadrate în rândul țărilor "forțate" de Vest să ajute Ucraina, o tactică menită să alimenteze curentele anti-UE și anti NATO din aceste țări (de ex: țările est-europene sunt „coloniile” Vestului, care le impune politicile privind Ucraina).

Scopul doi al Moscovei: Delegitimarea guvernelor pro-europene din România și Bulgaria

De asemenea, Moscova speculează gradul ridicat de nemulțumire populară și pasează către "elitele conducătoare" responsabilitatea pentru sprijinul acordat Ucrainei. 

Vzgljad reamintește că ministrul rus Serghei Lavrov a subliniat că Rusia se îndepărtează treptat de utilizarea termenului „țară inamică” și că pune accentul pe termenul „guvern inamic”, asigurându-se astfel că statul în ansamblu nu este identificat ca fiind ostil.

Președintele rus Vladimir Putin a făcut o declarație similară  : „Nu avem țări inamice, avem elite inamice”.

Diversiunea asta lasă să se înțeleagă că populația, „în mod natural”, ar fi de partea Rusiei, o evaluare care, cel puțin în cazul României, este foarte departe de adevăr.

Atât de străvezie este încercarea Rusiei de manipulare a societăților est-europene, încât Slovacia nici nu a mai fost inclusă în listă, de vreme ce mai sunt 3 ani până la alegeri, iar guvernul actual se aliniază retoricii Kremlinului, iar propaganda rusă nu are nevoie să mai includă Slovacia într-un top al “guvernelor neprietenoase”.

În schimb, Ungaria rămâne pe listă, deoarece Orban are alegeri cruciale la anul.

 

Clasamentul țărilor inamice, întocmit de propaganda rusă:

1. Marea Britanie - 75 puncte puncte

2. Germania, Franța - 70 puncte

3. Țările de Jos, Estonia 65 puncte

4. Letonia, SUA, Cehia - 55 puncte

5. Danemarca, Italia, Canada, Lituania, Polonia, Finlanda, Suedia - 50 puncte

6. Belgia, Norvegia - 45 puncte

7. Grecia, Spania, Croația - 40 puncte

8. Portugalia, Slovenia - 35 puncte

9. Ungaria, Luxemburg - 30 puncte

10. Austria, Bulgaria, Irlanda, Malta, Noua Zeelandă, România -  25 puncte


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Câtă dreptate are JD Vance privind alegerile din România și cum răspundem celor două Românii care îl susțin pe candidatul Georgescu
Arctica, ocean rusesc? Dacă Trump vrea Groenlanda, noi vrem Arctica. Aliatul lui Putin propune rusificarea numelor
Încă o armă aruncată în luptă de Rusia pentru destabilizarea Moldovei: Cine sunt pro-europenii care iau lumină de la Moscova
MAE ucrainean îl desființează pe Călin Georgescu care a vorbit despre dezmembrarea Ucrainei: Tezele indică dependența de stăpânii săi din Rusia
În Rusia se rescrie istoria: Noile manuale prezintă invadarea Ucrainei drept „necesară” pentru supraviețuirea Federației, Occidentul urmărind dezmembrarea Rusiei
Dezinformare privind zborul unei ”drone” deasupra Galațiului. MApN: E vorba despre o aeronavă de tip ultra-ușor
Cum să aprinzi butoiul cu pulbere al Europei: ”Dacă SUA pot revendica Groenlanda, ne putem uni și noi cu Serbia”
Steagul militar rusesc, ridicat în România la protestele pro-Georgescu
Rușilor nu le-a dispărut apetitul propagandist de intimidare: Când nu pot mai mult, sperie Moldova că nu mai are viitor
Avioane britanice Eurofighter Typhoon, dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din România. Foto: Royal Air Force
EXCLUSIV
O ofensivă a SUA de la Kogălniceanu în teritoriile Rusiei nu e posibilă nici într-un scenariu de Spielberg. Georgescu e la al doilea delir major în doar câteva zile
Cum a preluat Elon Musk un fake news grosolan despre România și care e de fapt adevăratul motiv al derapajului lui Musk către extrema dreaptă
„Armata obligatorie”, un subiect parte a războiului hibrid. Tîlvăr: Au fost folosite imagini cu armament pe care România nu îl are în dotare cu mesajul că „intrăm în război”
Ce face propaganda rusă de sărbători? Filme în care Moș Gerilă doboară cu o rachetă sania lui Moș Crăciun (Video)
Fălcoi, după audierea lui Gabriel Vlase: SIE a avut din 2023 informații despre manipularea alegerilor iar ele au fost trimise decidenților
Cum funcționează suveica rusă: Dezinformări în cascadă despre proiectele de lege privind spaţiul aerian al României. ”E fals”, avertizează MApN
Medvedev confirmă îngrijorările europenilor. Rusia nu se va opri aici: Metoda anexării regiunilor ucrainene poate fi repetată
Armata României, defilând în timpul paradei militare cu ocazia Zilei Naționale. Foto: Forțele Terestre Române
EXCLUSIV
România nu intră în război
Antony Blinken acuză Rusia că a influențat alegerile din România printr-un efort ”de amploare și bine finanțat”
”Mașină de scris automată la penețeu”. Autoritățile georgiene - declarații pro-UE, fapte pro-Moscova. Pe scenariul mineriadelor, perchezițiile la sediile opoziției găsesc ”echipament pentru revolte”
Încă o țară din fostul bloc comunist avertizează: Rusia este în spatele a o sută de incidente în Europa
Fără precedent: Iohannis desecretizează rapoartele SRI și SIE: România, percepută de Rusia ca inamic. Operațiunea de creștere a lui Călin Georgescu
TikTok recunoaște că a eliminat zeci de conturi abia la cinci zile după primul tur al prezidențialelor din România
România, teren de testare. Viktor Orban: ”Tragem concluziile pentru a preveni astfel de probleme electorale în Ungaria"
Victorii-record ”la hectar”: Comandanții ruși inventează succese pe front. Minciuna a ieșit la iveală atunci când superiorii au vrut să viziteze teritoriul cucerit
Recuzita de film devine echipament militar în prima linie a frontului din Ucraina: Casa de producție Mosfilm, un instrument al propagandei ruse, oferă militarilor ruşi tancuri T-55 și PT-76
Șah-mat propagandei ruse: Armata rusă își bombardează proprii cetățeni. Imagini video spectaculoase cu o dronă Shahed care lovește un bloc din Rusia
Rusia prezintă imagini de la ultima operaționalizare a unei rachete balistice intercontinentale de tip “Yars”
”Nu o recunoaștem pe Sandu”. Moscova vorbește despre vot fraudat în Moldova, dar alegerile de acum 4 ani arată cât minte propaganda rusă
Ce scrie propaganda rusă după ce Maia Sandu l-a învins pe Stoianoglo, candidatul pro-rus. „Forțele române vor suprima protestatarii pașnici”
Încă un ”patriot” care rupe rândurile europene: Robert Fico a apărut pe canalul Rossiya 1 la o emisiune de propagandă. ”Voi negocia cu Putin fără ezitare”

Ştiri Recomandate

Rușii publică lista țărilor ostile. Manipulare grosolană a propagandei: România, "retrogradată în urna" țărilor obligate să sprijine Ucraina
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunerea făcută de Maduro pentru Donald Trump (NYT)
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Noi avioane Mirage și sisteme SAMP/T? Kievul anunță un acord "istoric" cu Franţa pentru apărare aeriană. Înțelegere și cu Grecia privind importurile de gaz
Ochi suplimentari pentru NATO în Marea Baltică: Suedia construiește două submarine clasa A26. Ce face România în Marea Neagră
De ce importă Rusia mii de nord-coreeni pentru fabricile de drone?
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
Planul Rusiei: 120.000 de bombe tip sovietic, transformate în bombe cu planare anul acesta. Kremlinul lucrează și la creșterea razei de acțiune la 400 de km
Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Cât costă cele mai cunoscute vehicule blindate din lume. Piranha 5 românesc stă chiar foarte bine
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Franța ia vălul de pe racheta cu capacitate nucleară ASMPA-R. Lansată din Rafale-M, racheta e acum utilizată oficial de Marina Franceză
Scutul lui Ahile al Greciei, cu sisteme de apărare antiaeriană din Israel, inclusiv sistemul SPYDER ales și de România
SUA se pregătesc să lovească Venezuela: De ce primele ținte pentru F-35 vor fi avioanele Su-30 și care e riscul în ciuda diferenței uriașe de forță militară
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Surpriză plăcută în Armata R. Moldova: Obuziere moderne ATMOS de 155 mm. Achiziție istorică care nu a fost anunțată oficial ci prezentată în timpul tragerilor
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Ucraina le-a pregătit rușilor o nouă surpriză pe lângă Flamingo. Au fost lansate și rachete Long Nepune împotriva țintelor din Rusia (Video)
Cinci țări importante din Europa s-au angajat să coopereze cât mai strâns pentru a combate amenințarea hibridă a Rusiei
Ce a obținut Viktor Orban după vizita la Trump: Zero sancțiuni, la schimb cu arme, LNG și echipamente nucleare din SUA
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbușit în nord-vestul Rusiei
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
pixel