Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
În Rusia sprijinirea Ucrainei provoacă frisoane. Rușii spun că România se pregătește să intre în „efectul Concorde” în Ucraina
Propagandă/Dezinformare
Data publicării:
Poziția Europei care și-a reiterat sprijinul privind cauza Ucrainei după pasul în spate mare făcut de SUA, precum și planul de reînarmare european, nu au fost privite cu ochi buni la Moscova. Imediat după reiterarea acestui sprijin propaganda rusă a pus tunurile pe statele europene iar România a fost, alături de Polonia, din nou ținta.
Avionul supersonic de linie Concorde, la primul său zbor deasupra Parisului în 1969. Photo source: Airbus Heritage France
Avionul supersonic de linie Concorde, la primul său zbor deasupra Parisului în 1969. Photo source: Airbus Heritage France

Publicația rusă Vzglyad analizează într-un material publicat săptămâna trecută poziția Europei după incidentul din Biroul Oval dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski. 

Ulterior, ca urmare a Consiliului European extraordinar de acum două zile, liderii europeni au semnat în unanimitate concluziile planului de înarmare masivă „ReArm Europe” ca urmare a agresiunii ruse și a poziției cel puțin ambigue a SUA, dar concluziile privind sprijinul militar pentru Ucraina au fost semnate de doar 26 din cei 27 de membri. Desigur, Ungaria a fost statul care a refuzat să semneze. 

Marea Britanie - care nu mai face parte din UE, dar participă activ la discuții privind Ucraina - și Franța sunt statele cele mai active în ceea ce privește susținerea cauzei ucrainene, nu doar prin transfer de informații și armament, dar și printr-o poziție categorică de a trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina, lucru dorit de SUA, dar respins categoric de Rusia.

Sprijinul acordat Ucrainei de către Europa, precum și planul privind ruperea dependenței bătrânului continent de securitatea militară asigurată de SUA, provoacă frisoane Rusiei, asta în ciuda faptului că în majoritatea articolelor propagandei ruse europenii sunt luați „peste picior” și în derâdere. 

2. Photo sour... (ucraina-armata_24272500.jpg)

Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

 

Rușii spun că România se pregătește să intre în „efectul Concorde” în Ucraina

 

Publicația rusă menționată îl citează pe Alexander Rahr, un controversat analist politic german, - cu viziuni pro-ruse și apropiat al Gazprom - care critică planul Europei de a sprijini Ucraina și îl compară cu un sac fără fund, cu „efectul Concorde”.

Efectul poartă numele primului avion de linie supersonic din istorie, un proiect anglo-francez care ar fi trebuit să revoluționeze aviația civilă și care a fost implementat în anii 1970. Avionul efectua curse New York - Londra în aproximativ trei ore, dar costul uriaș a pus capăt proiectului. Încă de la dezvoltare costul a crescut de la 130 de milioane de dolari la 2.8 miliarde de dolari iar avioanele nu erau eficiente din punct de vedere economic. Pentru curse transatlantice cu 100 de pasageri, Concorde deși ajungea de două ori mai rapid, consuma de patru ori mai mult combustibil față de un Boeing 747 care transporta 400 de pasageri. Din motive financiare avioanele au fost retrase definitiv în 2003.

3. Avionul su... (concorde-marea-britanie_46598500.jpg)

Avionul supersonic de linie Concorde, aterizând la Londra în 1974. Photo source: Airliners.net British Aircraft Corporation via Wikipedia

Iar azi propaganda rusă compară poziția Europei față de Ucraina cu „efectul Concorde”.

„Cel mai probabil, Marea Britanie și Franța vor fi principalii inițiatori în chestiunile de sprijin pentru Ucraina. Vor fi statele care vor formula acordul final, la care alte țări europene vor fi invitate să se alăture”, arată sursa citată.

„Coaliția europeană formată în jurul celor două va aproba fără îndoială fiecare propunere. Adică din punct de vedere al voinței politice, acest grup va fi foarte eficient, dar existența sa va adânci scindarea în cadrul Uniunii Europene”, arată analistul german pro-rus.

El spune că statele europene care nu vor intra în această coaliție au șansa unei reapropieri de Moscova, iar prezența în Ucraina a unei coaliții europene duce la un pas de conflict armat cu Rusia.

„Nu toată lumea și-ar asuma un asemenea risc. Dar teoretic, Polonia și România s-ar putea alătura Marii Britanii și Franței. Aceste state au, de asemenea, interese serioase în Europa de Est și nu vor să vadă că Marea Britanie își consolidează poziția în regiune”, a spus Rahr.

Analiza lui Rahr pleacă de la narativul Moscovei. Reamintim că România a subliniat că nu ia în calcul trimiterea de trupe de menținere a păcii în Ucraina, dar și-a reiterat sprijinul necondiționat pentru țara vecină agresată, arătând că securitatea României depinde de o pace justă și durabilă în Ucraina. 

CITEȘTE ȘI: Trump nu poate asigura pacea în Ucraina fără Europa. Altfel riscăm să ne trezim cu Rusia la Gurile Dunării și cu un război major în Europa în următorii ani


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Presiunile Rusiei nu se opresc doar la România: Serviciul rus de spionaj SVR atacă și Marea Britanie, acuzată inclusiv pentru ambele Războaie Mondiale
În Rusia sprijinirea Ucrainei provoacă frisoane. Rușii spun că România se pregătește să intre în „efectul Concorde” în Ucraina
Curg laudele la adresa lui Trump: După Kremlin, a venit rândul și lui Lukașenko să-l felicite pe noul președinte american pentru abordarea sa față de Ucraina
Atac fără precedent al serviciilor ruse la adresa României, pe care o acuză că este controlată de UE. Ministerul român de externe reacționează
Călin Georgescu a declarat că susține un referendum pentru ieșirea României din UE și NATO. Toate mesajele propagandei ruse, bifate de Georgescu
Câtă dreptate are JD Vance privind alegerile din România și cum răspundem celor două Românii care îl susțin pe candidatul Georgescu
Arctica, ocean rusesc? Dacă Trump vrea Groenlanda, noi vrem Arctica. Aliatul lui Putin propune rusificarea numelor
Încă o armă aruncată în luptă de Rusia pentru destabilizarea Moldovei: Cine sunt pro-europenii care iau lumină de la Moscova
MAE ucrainean îl desființează pe Călin Georgescu care a vorbit despre dezmembrarea Ucrainei: Tezele indică dependența de stăpânii săi din Rusia
În Rusia se rescrie istoria: Noile manuale prezintă invadarea Ucrainei drept „necesară” pentru supraviețuirea Federației, Occidentul urmărind dezmembrarea Rusiei
Dezinformare privind zborul unei ”drone” deasupra Galațiului. MApN: E vorba despre o aeronavă de tip ultra-ușor
Cum să aprinzi butoiul cu pulbere al Europei: ”Dacă SUA pot revendica Groenlanda, ne putem uni și noi cu Serbia”
Steagul militar rusesc, ridicat în România la protestele pro-Georgescu
Rușilor nu le-a dispărut apetitul propagandist de intimidare: Când nu pot mai mult, sperie Moldova că nu mai are viitor
Avioane britanice Eurofighter Typhoon, dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din România. Foto: Royal Air Force
EXCLUSIV
O ofensivă a SUA de la Kogălniceanu în teritoriile Rusiei nu e posibilă nici într-un scenariu de Spielberg. Georgescu e la al doilea delir major în doar câteva zile
Cum a preluat Elon Musk un fake news grosolan despre România și care e de fapt adevăratul motiv al derapajului lui Musk către extrema dreaptă
„Armata obligatorie”, un subiect parte a războiului hibrid. Tîlvăr: Au fost folosite imagini cu armament pe care România nu îl are în dotare cu mesajul că „intrăm în război”
Ce face propaganda rusă de sărbători? Filme în care Moș Gerilă doboară cu o rachetă sania lui Moș Crăciun (Video)
Fălcoi, după audierea lui Gabriel Vlase: SIE a avut din 2023 informații despre manipularea alegerilor iar ele au fost trimise decidenților
Cum funcționează suveica rusă: Dezinformări în cascadă despre proiectele de lege privind spaţiul aerian al României. ”E fals”, avertizează MApN
Medvedev confirmă îngrijorările europenilor. Rusia nu se va opri aici: Metoda anexării regiunilor ucrainene poate fi repetată
Armata României, defilând în timpul paradei militare cu ocazia Zilei Naționale. Foto: Forțele Terestre Române
EXCLUSIV
România nu intră în război
Antony Blinken acuză Rusia că a influențat alegerile din România printr-un efort ”de amploare și bine finanțat”
”Mașină de scris automată la penețeu”. Autoritățile georgiene - declarații pro-UE, fapte pro-Moscova. Pe scenariul mineriadelor, perchezițiile la sediile opoziției găsesc ”echipament pentru revolte”
Încă o țară din fostul bloc comunist avertizează: Rusia este în spatele a o sută de incidente în Europa
Fără precedent: Iohannis desecretizează rapoartele SRI și SIE: România, percepută de Rusia ca inamic. Operațiunea de creștere a lui Călin Georgescu
TikTok recunoaște că a eliminat zeci de conturi abia la cinci zile după primul tur al prezidențialelor din România
România, teren de testare. Viktor Orban: ”Tragem concluziile pentru a preveni astfel de probleme electorale în Ungaria"
Victorii-record ”la hectar”: Comandanții ruși inventează succese pe front. Minciuna a ieșit la iveală atunci când superiorii au vrut să viziteze teritoriul cucerit
Recuzita de film devine echipament militar în prima linie a frontului din Ucraina: Casa de producție Mosfilm, un instrument al propagandei ruse, oferă militarilor ruşi tancuri T-55 și PT-76

Ştiri Recomandate

Câte blindate 4x4 Cobra II au fost livrate României? A doua veste bună e că începe producția Cobra II „made in Romania” 100%
Racheta balistică ucraineană FP-7 e o clonă de S-400 rusesc, recunoaște Kievul. Ucrainenii pregătesc o variantă de balistică cu rază de acțiune mult extinsă
Rușii au lovit pentru prima dată o țintă la 800 km cu noul sistem de rachete Iskander 1000. Timpul de avertizare e de 5 minute, mult mai mic decât în cazul hipersonicelor Kinjal
Armata spaniolă anunță o achiziție-record: 100 de elicoptere militare Airbus vor intra în dotarea tuturor categoriilor de forțe
Schimb de replici între Polonia și Ungaria: Înțelegem că dacă Armatele ruse invadează Europa, maghiarii vor lupta alături de Rusia
Rusia primește o nouă lovitură puternică, de data aceasta în Crimeea (FOTO): Printre țintele atinse se numără un MiG-31 complet înarmat
Mutare strategică: Norvegia cumpără rachete sovietice S-300 și muniție F-16 pentru înarmarea Ucrainei
Asta înseamnă frontieră comună cu Rusia: Trei grăniceri ruși s-au plimbat pe teritoriul NATO și au rămas în Estonia timp de 20 de minute
Salt tehnologic în Armata poloneză: Roboții tereștri intră oficial în prima linie. Ce pot face vehiculele „Goblin” și „Gnom”
Submarine B-271 Kolpino, Black Sea Fleet (photo by Andrey Brichevsky, 28 October 2019).
EXCLUSIV
Au apărut dovezile: Vopseaua trădează victima. Submarinul lovit de ucraineni e de fapt B-271 „Kolpino”, cel mai modern „ucigaș tăcut” al Flotei ruse din Marea Neagra
Taiwanul cotizează pentru propria securitate: Aproape 8 mii de rachete HIMARS, zeci de obuziere, drone - contracte în valoare de 11 miliarde
Generalul ucrainean Zalujnîi avertizează: Pericol de război civil în Ucraina. Milioanele de veterani, marea provocare post-conflict
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Polonia securizează licența pentru tancul K2 „Pantera Neagră”. Lecția de 6,5 miliarde de dolari pentru ambițiile blindate ale României
Arabia Saudită lansează prima navă de luptă, construită după modelul navelor americane Freedom-class LCS
Încep să curgă primele contracte finanțate prin SAFE: Un stat din fosta Iugoslavie va achiziționa 420 de camioane militare Tatra
Rusia anunță că a bombardat în premieră sudul Ucrainei cu bombe de aviație FAB lansate de Su-34, pentru a o „decupla” de România
Congresul SUA aprobă 900 de miliarde de dolari pentru apărare și stabilește un număr minim de militari americani staționați în Europa
Patriot se adaptează rachetelor hipersonice ruse Kinjal și va putea „trage peste umăr”. Patriot va angaja ținte care au trecut deja de el
"Oreshnik va fi dat în folosință până la sfârșitul anului”, anunță Putin. Oreshnik folosit ca intimidare pentru europeni
Zero din 10: Nu a fost livrat niciun IAR-99 Șoim la mai bine de un an de când toate trebuiau livrate. Avioane Craiova riscă penalități record de 30 de milioane de euro
Patriot, IRIS-T sau rachete pentru F-16, promise de europeni. Formatul Ramstein, sprijin concret pentru Ucraina
Marea Britanie confirmă planurile pentru un sistem integrat de apărare aeriană de tip „Iron Dome”, avertizând asupra pericolului reprezentat de rachetele Rusiei
Serbia așteaptă clarificări de la ruși: Un oficial al companiei de armament Yugoimport a murit la Moscova, în condiții suspecte
Obsesia balistică a Teheranului: Iranul maschează eșecul militar printr-o reînarmare agresivă
Imaginile satelitare dinainte și după operațiunea ucraineană cu drone subacvatice în portul Novorossiysk arată pagubele produse la debarcaderul din apropierea submarinului de clasă Kilo. Sursa foto:X/Vantor.
EXCLUSIV
Văzut din satelit: Lovitură devastatoare pentru Flota rusă din Marea Neagră: Atacul care deschide un „nou capitol” în războiul dronelor (FOTO/VIDEO)
Dronele ucrainene lovesc rafinăria Slaviansk și paralizează rețeaua electrică în Krasnodar, într-o nouă campanie coordonată „Deep Strike”
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
Germania nu are timp de pierdut și anunță dezvoltarea unui tanc nou „intermediar” pentru a completa flota de Leopard. Proiectul Eurotank e de azi un vis și mai îndepărtat
Revenire în era rachetelor balistice: Cum și de ce e forțată dezvoltarea rapidă a sistemului NIGHTFALL cu rază de 600 km de către britanici
Încep să se critice între ei: Un expert militar rus desființează Marina după dezastrul de la Novorossisk și spune că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare”
Primul din cele 64 de F-35 ale Finlandei e gata. "Vom primi cele mai bune avioane din lume", o declarație pe care vrem să o auzim și în cazul României
Amiralul Montgomery: Spre deosebire de Rusia, China nu vrea să radă orașe cu rachete. Am condus 10 ani grupul de luptă al portavionului George Washington, le cunosc strategia
pixel