Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia garantează Indiei livrarea sistemelor S-400, începând cu anul 2021
Industrie de apărare
Data publicării:
Rusia va începe livrarea sistemelor de rachete sol-aer S-400 către India spre finalul anului 2021, a declarat miercuri directorul-adjunct al Serviciului federal rus pentru cooperare tehnico-militară (FSMTC), Vladimir Drozhzhov, citat de RIA Novosti, potrivit Reuters.

,,Contractul este pus în aplicare conform programului. Primul transport urmează să fie realizat spre finalul lui 2021'', a spus Drozhzhov, prezent la evenimentul Defence Expo 2020 din oraşul indian Lucknow, potrivit Agerpres.

Notă DefenseRomania: Amintim că publicația noastră a scris încă din 18 ianuarie 2020, consultând surse mass-media din India că, în cadrul unui conferinţe de presă ţinută la ambasada Rusiei din New Delhi, ambasadorul rus Nikolay Kudashev și Roman Babushkin, șeful adjunct al misiunii diplomatice au declarat că producția sistemelor S-400 pentru India a început şi promiteau livra celor cinci sisteme de apărare aeriană S-400, comandate de India în cadrul unui acord de 5,4 miliarde de dolari, senat în 2018, până în 2025.

În 2018, India a semnat un contract în valoare de 5 miliarde de dolari pentru a cumpăra sisteme de rachete S-400, ceea ce a determinat SUA să avertizeze că o astfel de achiziţie va atrage sancţiuni în cadrul unui program mai amplu contra Rusiei.

În luna noiembrie, directorul general al exportatorului de arme rus Rosoboronexport, Aleksandr Miheev, anunţase că livrarea sistemelor S-400 către India va începe în septembrie 2021.

 

India vrea să scape de sancţiunile americane, încălcând legea CAATSA şi cumpărând armament din Rusia

 

India a efectuat anul trecut primă plată, în avans, în valoare de 850 de milioane de dolari, adică aproximativ 15% din suma totală. Aceasta a fost realizată în septembrie, deși cele două părți au elaborat un mecanism special pentru a evita atragerea de sancțiuni din partea legii CAATSA (Counter America's Adversaries Through Sanctions Act), care impune sancţiuni economice împotriva oricărei entităţi sau ţări care încheie contracte pentru achiziţia de armament cu companiile ruse.

Un înalt oficial al Departamentului de Stat al SUA a declarat, pe 8 ianuarie, că India nu va primi o derogare generală pentru acordul S-400 semnat în 2018. În conformitate cu CAATSA, țările care efectuează achiziții în valoare de peste 15 milioane de dolari de la firma de apărare de stat din Rusia ar putea fi supuse unor sancţiuni economice, deși președintele SUA are posibilitatea de a excepta unele ţări de la sancţiuni.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

JAS 39 Gripen "Made in Ukraine": De ce acordul cu Suedia este un "game-changer" strategic absolut pentru ucraineni
IAR-99 Șoim. Sursă foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Privatizarea, ultima șansă pentru IAR-99 Șoim? Mișcare tectonică în industria românească: O companie, interesată de Avioane Craiova
Inovație după modelul Ucraina: Germania are o nouă armă anti-dronă. Sistemul Skyranger primește upgrade-ul mult aşteptat
Rușii au livrat un nou lot de Su-34, „calul de bătaie” al aviației în Ucraina. Câte avioane Su-34 au fost pierdute de la începutul invaziei
Photo source: NATO
EXCLUSIV
Să învățăm de la Ucraina: Flota de drone. Am. Pierre Vandier, Comandantul Suprem pentru Transformare: Am discutat și cu România. Modelul e deja testat și poate fi adus și în Marea Neagră
„Reabilitare” pe frontul ucrainean? Ce se ascunde în spatele deciziei Marii Britanii de a trimite controversatele blindate Ajax
Mega-achiziție de aproiape 2 miliarde de euro: Croația își transformă armata cu tancuri Leopard și obuziere Caesar
Mark Rutte anunță noua țintă strategică a NATO: 5% din PIB pentru Apărare. Președintele Dan: „Reînarmarea nu e o alegere, e o necesitate”
SUA readuc „Fat Albert”, cel mai cunoscut avion C-130 Hercules din lume, la Marshall Aerospace pentru o nouă cutie centrală a aripii
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Viitorul bombardier stealth B-21 Raider redefinește cabina de pilotaj? Mai puțini oameni implicaţi, mai multe sisteme AI la manşă
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Războiul viitorului, decis acum. Statele Unite forțează crearea „scutului” laser anti-dronă
Noul portavion chinez Fujian e un salt tehnologic demn de o superputere, dar China mai are de învățat: Fujian e la 60% din capacitatea USS Nimitz, un portavion bătrân de 50 de ani
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
Războiul ca un joc pe calculator: Sistemul "viral" prin care Ucraina își recompensează operatorii de drone pentru distrugerea infanteriei ruse
Noua armă enigmatică a Chinei: O navă de luptă semi-submersibilă și fără echipaj ce ar putea schimba paradigma războiului naval
Rusia a lansat la apă misteriosul submarin nuclear Habarovsk. Rușii se laudă că submarinul va putea lansa 6 „supertorpile” Poseidon
TOP 10 arme „invincibile” ale Rusiei: Topul marilor eșecuri, de la bombardierele PAK de generația a 6-a, la Su-75 și tancurile „fantomă”
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Nu doar Gripen. Kievul își dorește o flotă de 250 de avioane noi, inclusiv F-16 și Rafale. Cât costă ora de zbor pentru fiecare

Ştiri Recomandate

Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
Hegemonie aeriană: Grecia își construiește o „super-flotă” de 121 de avioane F-16 Viper pentru a domina Mediterana de Est
Cursa pentru recuperarea tehnologiei militare: Statele Unite cer Libanului returnarea unei bombe neexplodate GBU-39, de teama spionajului rus și chinez
„15 minute de manevre extreme”: Cum a supraviețuit un pilot american de F-16 unui atac cu rachete în Orientul Mijlociu
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Aviația Strategică rusă și-a schimbat tacticile privind loviturile cu rachete asupra Ucrainei. Majoritatea avioanelor Tu-160 și Tu-95MS decolează acum din Extremul Orient
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
Nave chineze și japoneze se șicanează în apropierea Insulelor Senkaku, disputate de ambele părți
În sfârșit ajung sistemele NSM. România, fără nave de suprafață moderne, dar măcar cu baterii de coastă Naval Strike Missile de ultimă generație
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
Recorduri în industria de apărare: "Tigrii" europeni și asiatici au avut o creștere spectaculoasă, dar SUA încă domină jumătate din piață
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Dacă și Eurotank cade, Franța rămâne descoperită. Câte tancuri Leclerc are Franța și de ce presiunea e pe ea în „disputa” cu Germania
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
De ce nu au mai fost ridicate de la sol azi avioanele F-16 ale României. MApN demontează o teorie falsă: „În caz de război F-urile se ridică în orice condiție”
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
pixel