Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia îi va prezenta Su-57 lui Erdogan, după excluderea Turciei din programul F-35
27 aug, 14:36
Autorităţile ruse îi prezinta marţi preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a sosit într-o vizită în Rusia, noul avion de vânătoare rusesc cu tehnologie stealth Su-57.

Avionul Su-57 îi va fi prezentat lui Erdogan în cursul unui spectacol aerian în regiunea Moscovei cu ocazia deschiderii Târgului aviatic internaţional MAKS, a declarat vicepremierul rus Iuri Borisov, citat de dpa. 

SUA au exclus Turcia, ţară membră a NATO, din programul său de avioane invizibile F-35, ca reacţie la achiziţionarea de către Ankara a sistemului de rachete S-400 din Rusia. 

 

Rușii îi vor prezenta lui Erdogan Su-57 și Su-35

 

Statele Unite au declarat de nenumărate ori că S-400 şi F-35 sunt incompatibile. Turcia urmează să primească marţi o a doua baterie S-400. 

'Îi vom arăta (preşedintelui turc) Su-57 (de generaţia a cincea) şi Su-35', a declarat Borisov, apreciind că perspectivele livrării noului avion Su-57 depind şi de prezentarea de marţi. 

Preşedintele turc a sosit la MAKS înaintea omologului său rus Vladimir Putin, care a fost aşteptat să deschidă oficial salonul aeronautic, urmând ca cei doi şefi de stat să viziteze târgul, iar apoi să discute despre cooperarea tehnico-militară şi o serie de probleme internaţionale, conform media ruse. 

CITEȘTE ȘI: Turcia, pas mare spre Su-35. Rușii profită de excluderea Ankarei din programul F-35

Ştiri Recomandate

Rusia a simulat un atac asupra Odesei şi suplimentează numărul rachetelor "Kalibr" în Crimeea
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a vizitat intempestiv Batalionul 17 Vânători de Munte
Adjunctul ISIS a fost arestat în Ucraina
Modernizarea sistemelor informatice ale forţelor armate americane. Pentagonul, prins la mijloc în scandalul JEDI
Lituania şi Norvegia au făcut un schimb de spioni cu Rusia la frontiera ruso-lituaniană
NATO se confruntă cu ameninţări în materie de securitate cibernetică din partea Chinei
Război Libia. Statele Unite i-au cerut mareșalului Khalifa Haftar să stopeze ofensiva spre Tripoli
Ayatollahul Ali Khamenei: "A cere eliminarea statului Israel nu înseamnă eliminarea poporului evreu"