Rusia promite eliberarea norvegianului Frode Berg, condamnat la închisoare pentru spionaj
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a indicat vineri că în scurt timp va fi luată o decizie privind eliberarea norvegianului Frode Berg, condamnat acum doi ani de autorităţile ruse la 14 ani de închisoare pentru spionaj, relatează Reuters.
Frode Berg "a fost condamnat pentru spionaj şi a cerut graţierea, se face o evaluare şi răspunsul va veni în curând", a afirmat Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă cu omoloaga sa norvegiană Ine Eriksen Soereide la Kirkenes, oraş arctic din Norvegia situat la 15 km de graniţa rusă, unde s-a desfăşurat vineri o festivitate pentru a marca 75 de ani de la eliberarea localităţii de sub nazişti de către Armata roşie, potrivit Agerpres.
Joi, o comisie rusă a recomandat Kremlinului graţierea lui Berg, ceea ce a generat speranţe în Norvegia că acesta ar putea fi eliberat în scurt timp, în cadrul unui schimb de spioni.
Frode Berg, în vârstă de 64 de ani, fost grănicer, a fost arestat în decembrie 2017 şi închis pentru 14 ani, sub acuzaţia că a colectat informaţii despre submarine nucleare în folosul ţării sale, acuzaţii respinse de acesta.
Vineri, pe o clădire din piaţa din Kirkenes unde s-a desfăşurat comemorarea a fost arborată o pancartă cu apelul "Ajutaţi-l pe Frode să vină acasă!".
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News