Rusia susține că a picat orașul Lisiciansk și astfel a cucerit întreaga regiune Lugansk din Ucraina
Rusia a declarat că a cucerit oraşul Lisiciansk, din estul Ucrainei, şi întreaga regiune Lugansk, transmite Agerpres, citând AFP. Agenția citează la rândul ei Ministerul Apărării rus.
Ministrul apărării "Serghei Şoigu l-a informat pe comandantul şef al forţelor armate ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, despre eliberarea republicii populare Lugansk", se menţionează într-un comunicat al Ministerului Apărării rus, citat de agenţiile de presă ruse.
Forţele ruse şi separatiste din estul Ucrainei au obţinut controlul total al oraşului Lisiciansk, a relatat agenţia de stat rusă TASS, care citează Ministerul Apărării de la Moscova, informează şi Reuters.
Anterior, citând tot Ministerul Apărării rus, Reuters relatase că trupele ruse au încercuit oraşul Lisiciansk, din estul Ucrainei, ultimul bastion important ucrainean din regiunea Lugansk.
Ministerul Apărării rus afirmase că trupele sale au capturat satele din jurul Lisiciansk, încercuind zona, unde luptau în interiorul oraşului cu trupele ucrainene.
"Trupe şi unităţi ruse ale (autoproclamatei) republici populare Lugansk luptă în interiorul Lisiciansk, învingând total duşmanul încercuit", a susţinut ministerul rus într-o declaraţie.
Ministerul Apărării rus a adăugat că a lovit infrastructura militară în estul Harkovului (oraş în estul Ucrainei), precum şi o bază folosită de luptători străini la periferia oraşului Nikolaev (Mikolaiv), din sudul Ucrainei.
Rusia s-a concentrat pe alungarea forţelor ucrainene din regiunile Lugansk şi Doneţk din Donbas, unde separatişti susţinuţi de Moscova luptă împotriva Kievului de la prima intervenţie militară a Rusiei în Ucraina, în 2014.
Reuters menţionează că apelurile adresate Statului Major ucrainean şi Ministerului Apărării de la Kiev au rămas fără răspuns, iar ministerul ucrainean nu a răspuns imediat unei solicitări adresate pe email de Reuters de a comenta informaţia.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News