Rusia susține că nu are în plan mobilizarea generală „pentru moment”. Acțiunea necesită declararea oficială a războiului
Kremlinul a afirmat că nu există nicio discuţie despre mobilizare la nivel naţional în Rusia pentru a susţine campania militară din Ucraina, la câteva zile după ce o contraofensivă surpriză a forţelor ucrainene a alungat ruşii din aproape întreaga regiune Harkov (nord-estul Ucrainei), transmite Agerpres, care citează Reuters.
Ocupant rus în timpul invadării neprovocate a Ucrainei. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
''Pentru moment nu, nu există o discuţie despre asta'', a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, răspunzând unei întrebări adresate de un parlamentar rus cu privire la mobilizare.
În legătură cu criticile la adresa conducerii ţării, exprimate de comentatori naţionalişti care au cerut mobilizarea, Peskov a spus că acesta este un exemplu de ''pluralism'' şi că ruşii în ansamblul lor continuă să îl sprijine pe preşedintele Vladimir Putin.
Kremlinul susține că rușii îl susțin necondiționat pe Putin
''Ruşii îl sprijină pe preşedinte şi acest lucru este confirmat de dispoziţia oamenilor. Oamenii sunt strâns uniţi în jurul deciziilor şefului statului. Referitor la celelalte puncte de vedere, la puncte de vedere critice, atât timp cât ele rămân în interiorul legii, acesta este pluralismul, dar linia este foarte, foarte subţire, oricine trebuie să aibă foarte mare grijă aici'', a afirmat el.
Pe de altă parte, armata rusă a afirmat marţi că a efectuat ''lovituri masive'' contra forţelor ucrainene pe toate fronturile, Kremlinul acuzând Ucraina că torturează şi maltratează civili în zonele recucerite în ultimele zile.
''Forţele aeriene, balistice şi ale artileriei ruse efectuează lovituri masive contra unităţilor forţelor armate ucrainene în toate zonele operaţionale'', a indicat Ministerul Apărării rus în raportul său zilnic.
Ministerul a evocat în special bombardamente în apropiere de oraşele Sloviansk, Konstantinivka şi Bahmut, din estul Ucrainei, în regiunile sudice Nikolaev şi Zaporojie, precum şi la Harkov.
Ucraina a anunţat luni că a recucerit aproximativ 6.000 de kilometri pătraţi de teritoriu pe mai multe fronturi, graţie unei contraofensive lansate la începutul lunii septembrie.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News