Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia utilizează mai puține avioane de luptă în Ucraina după ce a suferit pierderi majore în ultima săptămână
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Forțele Aeriene Ucrainene au declarat că, după ce Ucraina a doborât o serie de avioane militare rusești, Rusia a desfășurat mai rar avioane.
Avioane de tip Su-35. Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
Avioane de tip Su-35. Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă

,,Experiența noastră sugerează că, după ce avioanele rusești sunt doborâte și distruse, ocupanții nu îndrăznesc să se mai apropie - acest lucru se întâmplă pe zona liniei de front din nord, sud și est. Cu cât se apropie mai mult avioanele înarmate cu bombe ghidate, cu atât mai mult aceste bombe pot lovi dincolo de apărarea noastră'',  a precizat Iurii Ihnat, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei.

Ihat a mai spus că forțele ruse înțeleg că se află în raza de acțiune a apărării antiaeriene ucrainene "și nu mai acționează cu aceeași îndrăzneală ca înainte".

Forțele Aeriene Ucrainene au interceptat și distrus două avioane rusești la 19 februarie, un avion de vânătoare-bombardament Su-34 și un avion de vânătoare Su-35.

În dimineața zilei de 17 februarie, unități ale Forțelor Aeriene Uraniene au doborât trei aeronave rusești pe frontul de est: două bombardiere ruseşti Su-34 și un avion de luptă Su-35.

Rusia a recunoscut pierderea unui singur avion de luptă. În același timp, comandantului Forțelor Aeriene Ucrainene, Mikola Oleshchuk, a furnizat dovezi care să infirme minciunile Rusiei.

Inițial, Rusia a avut dificultăți în stabilirea superiorității aeriene, în ciuda încercărilor de a o impune deasupra frontului din Avdiivka. Institutul pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War - ISW) a declarat că Rusia a "stabilit temporar o superioritate aeriană restrânsă și limitată" în ultimele zile de activitate în Avdiivka înainte de retragerea ucraineană.

Ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a declarat la 17 februarie că una dintre principalele lecții învățate din apărarea Avdiivka este că forțele ucrainene au nevoie de sisteme moderne de apărare aeriană pentru a împiedica forțele rusești să folosească bombe ghidate.

Forțele Aerospațiale Ruse s-au confruntat cu eșecuri și pierderi notabile, ceea ce le-a împiedicat să obțină o superioritate aeriană deplină pe front. Ucraina a reușit să doboare cu succes mai multe avioane de vânătoare rusești, impactând eforturile Rusiei de a controla spaţiul aerian de deasupra liniei de front.

De asemenea, experții militari subliniază importanța strategică a acțiunilor Ucrainei în contracararea superiorității aeriene rusești.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

S-a finalizat dislocarea bombardierelor americane în Europa. Prezența B-52H în Europa arată angajamentul de neclintit al SUA față de bătrânul continent
Nicio surpriză, nu? Ucraina a analizat drona rusească S-70, doborâtă intenționat de un Su-57, iar ea conține componente occidentale
Rușii vor testa un aerostat ”invizibil” pentru a crește eficiența dronelor pe frontul din Ucraina
Patriot vede acum la 360°. Noul radar ar putea fi integrat și în cel mai modern Patriot primit de România în schimbul sistemului donat Ucrainei
Israelul a confirmat că va cumpăra încă 25 de avioane de luptă. Noile F-15IA vor coopera în misiuni cu avioanele de generația a 5-a
Legendarelor C-130 Hercules li se va prelungi perioada de viață. Primul centru de excelență pentru înlocuirea cutiei aripii centrale a avioanelor
Desfășurare surpriză a bombardierelor americane B-52 în Europa: O demonstraţie a angajamentului SUA față de securitatea și stabilitatea globală
După Brazilia, un alt stat sud-american se pregătește să cumpere avioane Gripen pentru a face saltul de la avioane de generația a 2-a
Coreea de Nord. Lansare demonstrativă de rachete balistice cu rază scurtă, după testul de săptămâna trecută cu Hwasong-19, o replică a ICBM-ului rus ”Yars”
Chinezii râd de Su-57 (Foto / Video). Mândria aviației militare ruse, avionul de generația a cincea Su-57, ridiculizat de chinezi
Rusia a executat o nouă serie de atacuri cu drone în proximitatea României: Două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate
F-16 ”întinerește”. Aeronava va primi capabilități de război electronic, similare cu avioanele din generația a cincea
SUA nu se opresc la THAAD și vor trimite în Orientul Mijlociu mai multe distrugătoare și bombardiere B-52
Minus un Su-34: Rusia a mai pierdut pe frontul din Ucraina un avion modern de bombardament
Ajutorul Poloniei este limitat de geografie. Sikorski: Nu putem transfera și restul de avioane MiG-29; ”Suntem în prima linie”
În ultima lună, Rusia a lansat asupra Ucrainei peste 2.000 din cele 7.000 de drone Shahed folosite anul acesta
Avionul KF-21, noua bijuterie a Coreei, va lansa rachete aer-aer europene Meteor. O soluție propusă și României pentru viitoarele F-35
Într-o reeditare a unei misiuni similare din 2019, rușii pregătesc dislocarea unei perechi de bombardiere strategice Tu-160 în Africa de Sud
Israelul sugerează că un important lider al Hezbollah a fost ucis cu rachete lansate de un avion F-16 (Foto)
Avioanele F-35 ale IDF au pedepsit apărarea aeriană a Iranului, afectând toate cele patru sisteme S-300. Ce sisteme antiaeriene mai are în funcțiune Iranul
Australia și Japonia, în prima linie a strategiei SUA anti-China. Picătura care a umplut paharul: Vânzarea rachetelor SM-6 și SM-2 către Australia
Avionul ideal pentru Ucraina: Între F-16 și Mirage, câștigătorul neașteptat ar putea fi JAS 39 Gripen
Primul avion F-16 Block 70 „Viper”, destinat Bulgariei, a efectuat zborul de testare (Foto/Video). Dar bulgarii mai au de așteptat până la pilotarea F-urilor în cea mai modernă versiune
Bombardiere rusești Tu-22M3 continuă să lovească periodic Insula Șerpilor
SUA își va înarma navele cu rachete Patriot. Interceptoarele PAC-3 MSE ar urma să contracareze rachetele hipersonice ale Chinei
Su-35, numitorul comun al aviației militare în Axa Răului? Rusia ia în calcul prima linie externă de producție, pe teritoriul noului său aliat
Temuta forță a Americii: De ce e B-21 Raider primul avion de generația a 6-a și câte astfel de bombardiere plănuiesc SUA să dețină
„Întoarcerea în Pacific”. SUA vor efectua o demonstrație de forță cu 300 de avioane, la o scară nemaivăzută în istoria recentă a aviației militare
De la Marea Mediterană la Marea Barents: Un avion britanic de cercetare radioelectronică RC-135W a monitorizat, într-o singură misiune, întreaga graniță de est a NATO
Încă 3 din 32. Trei avioane F-16 din cele achiziționate din Norvegia au aterizat azi la Câmpia Turzii (Foto) Cifra actualizată a F-urilor ajunse în România

Ştiri Recomandate

O nouă amenințare pentru Europa și Ucraina: Rusia, plan pentru amplasarea rachetei balistice Oreshnik în Belarus până în 2025
Rusia încearcă să resusciteze o veche navă a forţelor navale: Crucișătorul rusesc cu propulsie nucleară Admiral Nakhimov este testat după 25 de ani de modernizare
Prima lansare efectuată pe teritoriul Poloniei cu rachetei ghidate CGR-080 Homar-K, care depășește performanțele sistemului american HIMARS
Avionul sirian Il-76, la bordul căruia s-ar fi aflat dictatorul Assad, a dispărut de pe radar: Apar speculaţii că a exista o încercare de doborâre a aeronavei
Forțele Armate Ucrainene au făcut o nou demonstraţie de forţă: Un elicopter Mi-8 ucrainean a vânat o dronă Shahed-136 (Video)
Mii de soldați sirieni au fugit în Irak unde și-au predat armele și au cerut azil
Rebelii sirieni au luat cu asalt Damascul, susținând că regimul lui Assad a luat sfârșit (Foto/Video): Pentru Orientul Mijlociu, acesta este un moment monumental și o schimbare geopolitică majoră
Pregătire pentru un posibil atac rusesc: Șeful apărării din U.E vrea 100 de miliarde de euro pentru achiziționarea de armament
Aliații României salută anularea alegerilor. Ucraina denunță intervenția „agresivă și fără scrupule” a Rusiei, Franța oferă sprijin pentru a gestiona atacul hibrid asupra țării noastre
Rusia își repoziționează forțele din bazele militare din Siria, pe fondul atacului rebelilor sirieni: Sistemele de rachete S-400 și Tor au fost relocate urgent (Foto/Video)
U.S. Navy încearcă să transformare USS Zumwalt, cel mai scump distrugător construit vreodată, într-o platformă pentru lansarea de rachete hipersonice
Chiar și 220 de bombardiere ar putea să nu fie suficiente pentru SUA, dar U.S. Air Force nu spune de câte aeronave ar fi nevoie cu adevărat
Marina ucraineană a prezentat în premieră cum dronele navale kamikaze au lovit platformele maritime Boiko (Video)
Ucraina a primit al doilea lot de avioane de vânătoare de tip F-16 din Danemarca
Canada va consolida cooperarea cu SUA în Arctica pe fondul amenințărilor în creștere ale Rusiei
Pentagonul dă undă verde inițiativei strategice de combatere a dronelor în contextul unei amenințări considerate urgente
Actualele avioane de antrenament nu mai pot ține pasul cu F-35. SUA duc pregătirea piloților de generația a V-a la următorul nivel
Obuzierul american M777 de 155 mm, pe frontul din Ucraina - echilibrul dintre puterea de foc și provocările logistice
Ministrul Angel Tîlvăr: Nu s-a luat în calcul revenirea la armata obligatorie. România nu va trimite efective în Ucraina
Rusia va disloca pentru prima în afara țării Oreshnik, racheta balistică lansată cu mare fast împotriva Ucrainei. Producția va fi de asemenea intensificată
Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA în România (2019-2021)
EXCLUSIV
Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA: România, scoasă din prăpastie în ultimul moment. Cei care sunt în spatele atacului rus trebuie aduși în fața justiției
Rebelii sirieni au capturat sisteme rusești moderne și avioane de antrenament
Înlocuitorul ATACMS: SUA vrea să dezvolte încă o versiune de PrSM, care poate lovi la peste 1.000 de km
Ciudatul caz al unui avion legendar de luptă: În 30 de ani a câștigat doar 5 bătălii aeriene de tip dog fight pentru SUA, în timp ce deține recordul pentru un stat rival
Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale din România. Ciolacu: Singura soluție corectă / Lasconi: Statul român a eșuat să apere democrația
Doi lideri ai opoziției pro-europene au fost arestați în Georgia fiind acuzați de legături cu protestele pentru Europa
Armata Ucrainei pregătește ”Iadul” pentru Rusia: Drona-racheta Peklo are o rază de peste 700 de km
Cine înlocuiește F-22? Soarta NGAD, viitorul avion de generația a 6-a al SUA, incertă. Nimeni nu vrea să scoată „castana din foc”
Acţiunile de război hibrid derulate de Rusia împotriva României, determină Polonia să ia măsuri suplimentare: Aliații NATO sunt îndemnaţi să abordeze mai serios dezinformarea rusă din Europa de Est
România are vehicule Dagor mici, dar înarmate până în dinți. De ce noile vehicule ale forțelor speciale române au un nivel minim de protecție
Iranul e și mai aproape de arma nucleară. Teheranul a crescut drastic la 60% cantitatea de uraniu îmbogățit, apropiindu-se de pragul necesar de 90%
pixel