Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia va disloca în Crimeea noile complexe de apărare antiaeriană Tor-M2
11 iul, 11:00
În Crimeea, vor fi dislocate noile complexe de rachete antiaeriene Tor-M2, care sunt capabile să distrugă cu precizie mare aparate de zbor fără pilot, rachete de croazieră sau bombe de aviație dirijate.

Complexele, destinate inițial pentru protecția trupelor în timpul marșului, vor fi introduse în dotarea Regimentului 1096 Rachete Antiaeriene al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), a cărui misiune constă în apărarea Bazei Navale Principale de la Sevastopol împotriva atacurilor adversarului. Anterior, era planificat ca regimentul să fie dotat cu complexe Buk-M2, însă, experiența întrebuințării mijloacelor de apărare antiaeriană în Siria a demonstrat că Tor-M2 este mult mai eficient în ceea ce privește apărarea împotriva atacurilor cu armament de precizie, potrivit remnmilitaryblog.com.

Surse aparținând Statului Major Principal al Forțelor Navale au declarat pentru cotidianul Izvestia că decizia de dislocare a complexelor Tor-M2 în Crimeea a fost deja luată, urmând ca acestea să fie deplasate la Sevastopol.

În anul 2017 s-a informat că Regimentul 1096 Rachete Antiaeriene va primi complexe Buk-M2 și Buk-M3. Însă, lecțiile învățate în timpul întrebuințării sistemelor moderne de apărare antiaeriană în Siria au dus la corectarea acestor planuri de înzestrare. În cele din urmă, a fost adoptată decizia de reînzestrare a unității militare cu complexe de rachete Tor-M2.

În prezent, în dotarea regimentului se află complexe de rachete antiaeriene Osa, primite în înzestrare în anii 70 ai secolului trecut. Potrivit experților, Osa este un complex care a confirmat, dar de mult timp avea nevoie de înlocuire.

,,Complexele Tor au acoperit, cu succes, spațiul aerian sirian, asigurând protecția aeriană a Bazei Aeriene de la Hmeimim", a declarat redactorul ziarului Arsenalul Patriei, Viktor Murakhovsky.

,,Tor-M2 este un complex pentru lupta apropiată, care permite întrebuințarea eficientă împotriva armamentului de precizie. Un regiment dotat cu complexe Tor poate să distrugă o cantitate mare de ținte. Acțiunile de luptă din Siria au demonstrat că Tor a distrus efectiv rachete de croazieră, proiectile reactive sau drone. În plus, aceste complexe se pot angaja în luptă aproape instantaneu. Anterior, divizionul sau regimentul de apărare antiaeriană trebuia să facă opriri scurte, să deschidă focul asupra țintelor, după care să continue deplasarea", a precizat expertul.

,,Inițial, acest complex a fost dezvoltat pentru acorperirea trupelor în timpul marșului", a admis Murakhovsky. Însă, în timpul exploatării s-a constatat că Tor este capabil să protejeze, cu succes, un raion de importanță strategică, fără să dea adversarului șansa de a executa un atac aerian rapid.

Ştiri Recomandate

Et tu Quirinus
Comandant iranian: Bazele SUA se află în raza de acţiune a rachetelor iraniene
China construiește platforme militare specializate pentru Thailanda
Atacurile cu drone din Arabia Saudită: Mike Pompeo acuză Iranul
Autorităţile turce vor arestarea a 223 de membri ai personalului militar suspectaţi de legături cu reţeaua lui Gulen
Statele Unite vor acorda Ucrainei 140 de milioane de dolari sub forma unui ajutor militar
Atacuri cu drone în Arabia Saudită. Incendiu uriaș la mai multe instalaţii petroliere (Video)
Spionaj Industrial. Un manager din industria rusă de apărare, arestat în Italia
Polonia îşi face propria armată cibernetică
Rusia întreabă Interpolul dacă spionul CIA, Oleg Smolenkov, e într-adevăr în SUA
USS Wayne E. Meyer s-a apropiat de un arhipelag revendicat de China. SUA transmit un mesaj de ”libertate de navigație”
F-35 | Cost uriaș de operare pe oră. Barrett promite că US Air Force va reglementa problema
RUSIA: Oficiali destituiți după ”extragerea” spionului american de la Kremlin
Ucraina, un nou schimb de prizonieri cu Rusia. Zelenski confirmă și așteaptă următoarea etapă
Avioane F-15 ale US Air Force, la un pas de coliziune cu parașutiști. Incident aviatic
Maroc cumpără rachete antitanc TOW-2A
Rusia: Statele din Balcani, supuse presiunilor NATO, împotriva dorinței cetățenilor
US Navy a primit primul avion Greyhawks cu sistem de alimentare în aer
Serghei Lavrov a anunțat sfârșitul războiului din Siria
Japonia ar putea înlocui vehiculele blindate ușoare Type 96 cu LAV 6.0 produse de General Dynamics
US Army testează mortierul Patria Nemo calibru 120 mm
Pentagonul a anunțat un contract de cumpărare a rachetelor Javelin
SUA acuză Iranul că ''a minţit'', livrând petrol Siriei deşi s-a angajat să nu o facă
Netanyahu: Israelul trebuie să aibă libertate de a acționa împotriva Iranului
Război Ucraina. SUA reiau ajutoarele militare oferite Kievului în lupta cu separatiștii pro-ruși
Șapte morți în urma unui atentat care a avut loc în sud-estul Turciei
Sisteme de rachete MLRS, dislocate în Europa
O nouă armă cu laser va fi disponibilă pentru US Army până în 2028
Serbia apără donația blindatelor BRDM-2 din Rusia și arată cu degetul către SUA
Nou sistem de arme controlat de la distanță, testat de parașutiștii americani
Rusia | Submarinul Belgorod, dotat cu drone nucleare Poseidon, va începe testele în mare
Preşedintele Donald Trump afirmă că Iranul "doreşte o întâlnire"
Rusia avertizează asupra riscului unui război nuclear
Atentat asupra unei baze militare din Kabul
Vehiculele blindate Stryker tema principală la Conferința Maneuver Warfighter
India urmează să primească primele avioane Dassault Rafale
Polonia cumpără 32 de avioane F-35
Război Siria. Rusia se pregătește pentru o operațiune terestră la scară largă în Idlib