Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Secretarul general al NATO a comentat cererea de aderare a Ucrainei: Este dreptul Kievului, dar prioritatea acum este ajutorul
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că statele membre ale Alianței nu vor recunoaște niciodată niciunul dintre teritoriile ucrainene anexate de Rusia ca parte a Federației Ruse.
Foto: Jens Stoltenberg / flickr, Estonian Presidency
Foto: Jens Stoltenberg / flickr, Estonian Presidency

În cadrul unui briefing de vineri, 30 septembrie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a răspuns cererii Ucrainei de a adera la Alianță în cadrul unei proceduri accelerate.

Stoltenberg a spus că porțile NATO rămân deschise tuturor țărilor democratice din Europa. El a repetat că Alianța sprijină dreptul Ucrainei de a-și alege propria cale și mecanismele de garantare a securității.

Acum ne concentrăm pe sprijinirea imediată pentru ca Ucraina să se apere împotriva invaziei brutale a Rusiei, iar acesta este principalul obiectiv al aliaților NATO", a adăugat el.

SG NATO a numit „referendumurile” și anexarea cea mai gravă escaladare de la începutul războiului.

„Aliații NATO nu recunosc și nu vor recunoaște niciodată niciunul dintre aceste teritorii ca parte a Rusiei”, a spus secretarul general al Alianței.

"Aceste pământuri sunt Ucraina. Doneţk este Ucraina. Lugansk este Ucraina. Herson este Ucraina. Zaporijjia este Ucraina. La fel cum Crimeea este Ucraina", a adăugat el.

Totodată, el a menționat că anexarea nu va schimba poziția țărilor NATO în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina.

"Este a doua oară când Rusia a luat cu forța teritoriile ucrainene. Dar asta nu schimbă natura conflictului. Rămâne războiul agresiv brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. Și asta nu schimbă angajamentul nostru de a sprijini Ucraina", a spus el.

NATO nu face parte din conflict, dar oferă sprijin Ucrainei pentru ca aceasta să-și poată exercita dreptul la autoapărare, a adăugat el.

Stoltenberg a evitat, de asemenea, să răspundă la întrebarea  dacă sprijină cererea Ucrainei de aderare accelerată la Alianță.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Asediul de la Pokrovsk și Kupiansk: Rusia a schimbat tactica și folosește „infiltrări” cu grupuri mici de asalt de infanterie. Ucraina caută soluții
Cadou otrăvit: Rușii se oferă să oprească luptele de lângă Pokrovsk
Rușii au lovit infrastructura civilă din Sumî. Cu o zi înainte, atacurile rusești au avariat liniile electrice a două centrale nucleare
Rușii, nouă lovitură cu rachete asupra Ucrainei. Apărarea antiaeriană poloneză în alertă
„Cercul din jurul Moscovei se strânge”. Ucraina spune că poate „sparge geamurile Kremlinului”, dar explică de ce nu e încă momentul să lovească
Bătălia pentru Pokrovsk, poarta spre Donețk: Rusia a concentrat 11.000 de militari pentru a încercui și captura orașul ucrainean
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Trupele ruse au primit ordin să ia localitatea Pokrovsk până la jumătatea lunii noiembrie. Kievul susține că superioritatea rușilor în zonă este de opt la unu
Bilanț greu de egalat: Armata rusă a atins performanța de 1.060 de militari pierduți într-o singură zi pe frontul din Ucraina
Flota din umbră a Rusiei, aprovizionată în secret de companii din statele baltice
Armata ucraineană demontează falsul rusesc despre ocuparea localității Rodînske (Video)
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
Rusia acuză o „tentativă titanică” de a sabota dialogul ei cu SUA și „pacea” în Ucraina
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
Situația din Donețk devine critică: Jumătate din atacurile rusești se concentrază pe direcția Pokrovsk
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Kievul este din nou ținta atacurilor teroriste rusești
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Coaliția de Voință va crește presiunea asupra Rusiei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planare, construite cu componente chinezești
O excursie scumpă în Deltă: Soldații lui Putin prinși în "zona morții” de pe Nipru mor de foame. În schimb, ucrainenii sunt în dificultate la Pokrovsk
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
Rusia începe producția de masă a bombelor aeriene cu o rază de aproape 200 km, anunță serviciile ucrainene. Cum pot fi combătute KAB-urile rusești
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
”Gripen poate face întreaga Europă mai sigură”. Până la 150 de avioane, în cea mai modernă variantă (Gripen E), propunerea Suediei pentru Kiev
Atacurile rusești din timpul nopții au provocat noi victime în orașele ucrainene: La Kiev au murit două persoane, iar alte 13 au fost rănite la Zaporojie
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk

Ştiri Recomandate

Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
O Ucraină înarmată, înfrântă și cu sentimentul trădării, ținută la granița Europei?
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Se înmulțesc semnele lovirii iminente a Venezuelei: Portavionul USS Gerald R. Ford e „pe poziții” iar SUA avertizează avioanele de linie privind survolul Venezuelei
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
Președintele Nicușor Dan anunță finalul dezbaterii privind Strategia de Apărare a României. Aceasta va suferi unele modificări după propunerile trimise
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
SUA anunță Uraina că are o săptămână să semneze planul propus de pace, în aceeași zi în care Rusia dă un ultimatum Kievului
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE
Korea power: De ce mizează Orientul pe tehnologia sud-coreeană. Noile avioane KF-21 sunt și ele pe „lista de cumpărături”
„Articolul 5” fără aderare. Marea iluzie de securitate din planul lui Trump: Ce înseamnă, de fapt, protecția Statelor Unite oferită la schimb cu ruperea teritorială a Ucrainei
Blocajul transatlantic. Marea Britanie retrage oficial dronele Reaper, dar exclude orice donație către Ucraina: Explicația din spatele refuzului categoric
Cotitură strategică a Berlinului: Germania furnizează arme cu rază lungă de acţiune. Se vor produce rachete chiar în Ucraina?
„Africa Corps” sau cum a naționalizat Rusia teroarea (VIDEO). Fantoma lui Prigojin a fost înlocuită rapid cu ,,ștampila'' oficială a Ministerului rus al Apărării
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Plan de Pace sau Dictat? Zelenski a primit un proiect din partea americană. Dacă zvonurile se adeveresc, documentul ar fi o capitulare de facto în schimbul a nimic
Rusia și China se duelează prin proxy: Su-57 vs. sisteme antiaeriene HQ-9B. În scenarii simulate un HQ-9 doboră cu ușurință un Su-57, dar cu o condiție
Harta Ucraina
EXCLUSIV
Munchen 1938, reeditat? Ucraina, „teritorii în schimbul păcii” și riscurile pentru România | Hari Bucur-Marcu, la Obiectiv EuroAtlantic
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
UE discută noi sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei. Sancțiunile ar putea afecta țările care facilitează activitățile acestor nave
De la Alexandroupolis la Giurgiu, în 24 de ore. Europa plănuiește un Schengen militar, cu aprobări de tranzit acordate în maxim 6 ore. ”Astăzi durează luni de zile”
România nu cumpără 300 de tancuri Abrams, dar un alt stat o face. La fel ca și în cazul nostru pariul e în continuare pe tancuri
Germania recunoaște că nu poate ajunge la 3,5% pentru apărare până în 2029. Câteva dintre programele de înzestrare ale Bundeswehr
pixel