Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA - China, prima mare întâlnire în mandatul lui Biden. Omologul lui Blinken a anunțat că Beijingul nu va face niciun compromis
News
Data actualizării:
Data publicării:
Şefii diplomaţiilor americană şi chineză se întâlnesc joi în Alaska pentru prima oară faţă în faţă de la instalarea lui Joe Biden la Casa Albă, o reuniune în cursul căreia se aşteaptă să fie etalate dezacordurile profunde şi adeseori ireconciliabile dintre primele două puteri mondiale angajate într-o confruntare necruţătoare, comentează AFP.

Secretarul de stat american Antony Blinken şi consilierul prezidenţial pentru securitatea naţională Jake Sullivan se vor întâlni în cursul după amiezii şi serii cu cel mai înalt responsabil al Partidului comunist chinez pentru diplomaţie, Yang Jiechi, şi cu ministrul de externe Wang Yi, transmite Agerpres.

Oraşul Anchorage a fost ales ca un teren mai neutru decât Washingtonul sau Beijingul pentru aceste discuţii divizate în trei runde, programate să dureze până vineri dimineaţă.

Dar fiecare parte are aşteptări limitate de la aceste discuţii.

”Este important să avem ocazia de a ne vorbi direct clar, deschis, pentru a demonstra omologilor noştri” că ”îngrijorările pe care le exprimăm în public sunt aceleaşi pe care le vom exprima în privat”, a explicat Antony Blinken.

Diplomaţia chineză a promis de asemenea să pună ”toate subiectele” pe masă, dar a avertizat că o singură reuniune nu va fi suficientă pentru a ”soluţiona” totul.

 

China nu va face niciun compromis



”China nu va face niciun compromis pe teme precum suveranitatea, securitatea şi interesele sale”, a avertizat Ministerul de Externe chinez joi.

Potrivit lui Bonnie Glaser, de la think tank-ul Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (Center for Strategic and International Studies), cele două tabere ”vor căuta eventuale puncte de convergenţă” şi vor încerca să vadă ”dacă pot gestiona, chiar reduce divergenţele dintre ele”.

Nu mai mult: ”o resetare a relaţiilor nu figurează pe ordinea zi”, a declarat ea pentru AFP referitor la tema unei eventuale ”reporniri” pentru ieşirea din cea mai gravă criză între China comunistă şi SUA de la recunoaşterea lor reciprocă în anii 1970.

Ultima întâlnire dintre cele două ţări rivale datează din iunie şi nu a risipit climatul de nou Război rece instalat la sfârşitul preşedinţiei lui Donald Trump.

 

Joe Biden, poziție fermă în ceea ce privește China



Noul preşedinte american a preluat fermitatea abordării predecesorului său în raport cu Beijingul.

Dar echipa lui Biden, care a reproşat 'vulturilor' administraţiei Trump izolarea sa pe scena internaţională şi o diplomaţie pe cât de vehementă, pe atât de haotică, îşi subliniază dorinţa de a fi mai metodică pentru a 'coopera' în faţa provocărilor comune, precum încălzirea globală, pandemia, neproliferarea armelor. Şi mai ales de a câştiga competiţia strategică cu China, considerată drept 'cea mai mare provocare geopolitică a secolului XXI'.

Ea spune că se va sprijini în acest efort pe alianţele Statelor Unite neglijate sau chiar subapreciate de miliardarul republican. În mod deliberat, întâlnirea de la Anchorage intervine după încheierea vizitei lui Antony Blinken în Japonia şi Coreea de Sud, doi aliaţi-cheie ai Washingtonului, în cadrul căreia a avertizat gigantul asiatic împotriva oricărei tentative de 'coerciţie' şi 'destabilizare' a regiunii.

Anterior, Joe Biden organizase un summit virtual 'Quad' cu Australia, India şi Japonia - instituţionalizând astfel această alianţă informală chemată să contracareze ambiţiile din ce în ce mai mari ale Beijingului.

Astfel, la reuniunea din Alaska partea americană intenţionează să abordeze toate subiectele supărătoare şi ele sunt multe. Acestea au fost enumerate de mai multe ori în ultimele zile: represiunea împotriva musulmanilor uiguri din Xinjiang pe care a calificat-o drept 'genocid', intensificarea controlului asupra Hong Kong, tensiunile în jurul Taiwanului şi Tibetului, încălcări ale drepturilor omului şi 'detenţii arbitrare', 'militarizarea' Mării Chinei de Sud, 'presiunile economice şi practicile comerciale nepotrivite, furtul proprietăţii intelectuale', absenţa transparenţei cu privire la originea COVID-19.

'Este o lungă litanie de dezacorduri pe care noi le avem cu Republica Populară Chineză', a recunoscut purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price. 'Şi aceasta nu este doar lista noastră', a adăugat el, asigurând că toate aceste probleme sunt împărtăşite şi de aliaţii asiatici şi europeni ai SUA.

'Administraţia Biden a redus retorica incendiară, dar temperatura este în continuare ridicată', a apreciat Elizabeth Economy, cercetătoare la Institutul Hoover de la Universitatea Stanford din California.

Potrivit ei, preşedintele democrat nu are de gând 'să se pregătească de un război rece', dar nici nu intenţionează să facă concesii semnificative pur şi simplu pentru a evita o deteriorare ulterioară a relaţiilor'.

Or, 'Beijingul nu va da înapoi în Xinjiang sau Hong Kong', apreciază ea. 'Cinstind vorbind, este improbabil ca China să-şi schimbe atitudinea asupra oricăreia din temele care contează pentru SUA. Suntem într-o situaţie în care valorile şi viziunea asupra lumii viitoare sunt complet la antipozi', spune experta citată.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Reforma în educație a Ucrainei nu „țintește” minoritatea română. Șeful Administrației Militare Cernăuți: Orice copil va putea învăța în limba română, Ucraina va asigura întreaga logistică
Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Comisarul UE pentru Apărare: Provocările cu drone rusești din Polonia, România și baltice arată că Europa încă nu se poate apăra eficient de drone. ”Rușii învață. Noi?”
Gazprom accelerează proiectul conductei de gaze către China. Costurile sunt uriașe; doar faza de proiectate înghite miliarde de dolari
Locuitorii din Plauru și Ceatalchioi, evacuați după ce o navă cu GPL a fost lovită de dronă și a luat foc. Explozia ar putea avea impact pe o rază de 4,5-5 km
Polonia, victima a două acte de sabotaj asupra liniilor de cale ferată din estul țării
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA

Ştiri Recomandate

Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
Mesajul tranșant al generalului ucrainean Sîrski pentru Rusia: „Nu ne vom împăca niciodată cu rolul unei țări slabe”
Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
Cum am ajuns în acest punct? Premieră absolută în spionajul european: Danemarca a ajuns să clasifice Statele Unite drept „ameninţare de securitate”
SUA și NATO monitorizează constant situația de pe flancul estic. Mai multe active ISR au activat în spațiul aerian al României și deasupra apelor neutre ale Mării Negre
Avertismentul unui fost comandant NATO: „America nu se poate apăra singură” fără aliații europeni, în fața unor viitoare amenințări de securitate
pixel