Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Şeful Pentagonului îşi cere scuze pentru eroarea armatei americane de la Kabul, soldată cu victime civile
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a prezentat vineri scuze pentru eroarea forţelor americane de la Kabul, produsă cu puţin timp înaintea retragerii şi în urma căreia şi-au pierdut viaţa zece civili, informează AFP.

"Ofer cele mai profunde condoleanţe rudelor supravieţuitoare ale celor care au fost ucişi", a declarat, într-un comunicat, şeful Pentagonului, care a recunoscut că bărbatul vizat era "doar o victimă nevinovată, la fel ca celelalte persoane ucise în mod tragic".

"Ne cerem scuze şi vom face tot posibilul să învăţăm din această greşeală oribilă", a adăugat el.

Tot vineri, un general american a recunoscut că atacul cu dronă din 29 august de la Kabul, care a ucis zece civili, printre care până la şapte copii, a fost "o greşeală tragică".

"Nicio armată nu lucrează la fel de mult ca a noastră pentru a evita victimele civile. Când avem motive să credem că am luat vieţi nevinovate investigăm şi, dacă acest lucru este adevărat, îl recunoaştem", a declarat generalul Kenneth McKenzie, şeful forţelor americane în Afganistan.

"Este puţin probabil ca vehiculul şi cei care au murit să fi avut legături cu gruparea jihadistă Stat Islamic-Khorasan (ISIS-K) sau să reprezinte "o ameninţare directă pentru forţele SUA", a declarat presei generalul Kenneth McKenzie.

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Armata americană se pregătește pentru realizarea unei „autostrăzi spațiale”, cu opriri la boxe
Un satelit militar de spionaj al Rusei, recent lansat, a eșuat și s-a prăbușit de pe orbită (Video)
Armata britanică deține o structură specială secretă destinată „războiului economic”
România, armament din SUA sau Europa? Dungaciu: Armata rusă, cu războaie și victorii în spate, nu ar putea fi învinsă singură de UE
Ultimatum pentru R. Moldova. Gigantul rus Gazprom sistează de la 1 decembrie livrările de gaze către Chișinău
Șoigu, derapaj: NATO e tot mai aproape de granițele Rusiei. Germania ar trebui să știe cum s-a sfârșit ceva similar pentru ea
Ministrul polonez al apărării: 7.500 de militari la granița polono-belarusă
Viktor Orban acuză UE și SUA că se implică pentru ca acesta să piardă alegerile în Ungaria
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro