SG19. Convoaie militare românești și străine se deplasează spre poligoanele din România
Convoaie de personal şi tehnică, atât româneşti, cât şi aparţinând unor state membre NATO şi partenere, se vor deplasa, în această perioadă, pe căi de comunicaţii rutiere, feroviare, aeriene, maritime şi fluviale, în vederea participării, între 3 şi 24 iunie, la faza operaţională a celui mai important program de pregătire multinaţională din acest an în România - Saber Guardian 2019 (SG19) şi exerciţiile conexate, au anunţat, vineri, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
Potrivit acestora, deplasarea convoaielor militare româneşti se face din zonele de dislocare la pace a marilor unităţi şi unităţi participante la exerciţiu către poligoanele Cincu, Babadag, Smârdan, Capu Midia, Boboc, Borduşani şi spre alte zone de instruire, iar cele aparţinând armatelor străine se vor deplasa dinspre punctele de trecere a frontierei către aceleaşi locaţii de instruire.
Obiectivul exercițiului SG19
"Exerciţiul multinaţional SG19 are ca principal obiectiv evidenţierea coeziunii, unităţii şi solidarităţii statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin mobilizare rapidă şi concentrare a forţelor în timp scurt, oriunde în Europa. Activităţile de instruire în comun din România includ exerciţii tactice de stat major şi cu trageri de luptă, forţări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a unităţilor şi secvenţe cu specific medical", precizează MApN într-un comunicat de presă.
Numărul de participanţi la acest exerciţiu este de aproximativ 13.500 de militari din 14 ţări aliate şi partenere (Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina şi SUA. Din totalul militarilor prezenţi, 7.600 reprezintă Armata României.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News