Șoigu este nemulțumit de activitatea dronelor ucrainene. Aflat din nou în Ucraina, a cerut distrugerea operativă a acestora
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 20.07.2022, ministrul Serghei Șoigu a inspectat Gruparea de trupe “Vest”, care participă la “operația militară specială” desfășurată în Ucraina.
,,În punctul de comandă al Grupării de trupe Vest, ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, a audiat un raport prezentat de comandantul acesteia, general locotenent Andrei Sychevy, cu privire la situația actuală și misiunile de luptă care sunt îndeplinite în zona de responsabilitate”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.
,,În urma audierii raportului, Serghei Șoigu a cerut creșterea eficienței și operativității distrugerii dronelor ucrainene care operează în zonele de graniță cu Rusia, precum și suprimarea naționaliștilor care bombardează zonele rezidențiale din localitățile eliberate de către militarii ruși”, au precizat reprezentanții Ministerului rus al Apărării.
Din cadrele prezentate de minister rezultă faptul că, pe timpul inspectării Grupării de trupe Vest, Serghei Șoigu a fost însoțit de adjunctul ministrului apărării, Nikolai Pankov, și de șeful Direcției principale operații din cadrul Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Serghei Rudskoy.
Pentru prima dată s-a aflat că Gruparea de trupe Vest este comandată de generalul Sychevy, care anterior a comandat Armata 8 arme întrunite din cadrul Regiunii Militare Sud.
Comentariul autorului: Ministrul rus al apărării și-a intensificat la un nivel fără precedent deplasările pe teritoriul ucrainean, unde inspectează trupele participante la invazia militară împotriva Ucrainei. Astfel, pe 18 iulie, Serghei Șoigu a inspectat Gruparea de trupe Est, după ce pe 16 iulie s-a deplasat în punctul de comandă al Grupărilor de trupe Sud și Centru.
Prezența din două în două zile a ministrului în punctele de comandă ale trupelor participante la activități de luptă pe teritoriul Ucrainei arată dorința oficialilor de la Moscova de a impulsiona acțiunile ofensive ale trupelor ruse.
În același timp, trebuie remarcat și faptul că partea rusă a început să vorbească mai transparent despre compunerea și conducerea trupelor dislocate în Ucraina. Abia după peste patru luni de la declanșarea ostilităților s-a aflat despre structurarea forțelor ruse în Grupările de trupe Vest, Sud, Centru și Est, precum și despre generalii aflați la conducerea acestora. Deși până acum nu s-a precizat în mod concret acest lucru, probabil că în Ucraina există și Gruparea de trupe Nord, care corespunde Flotei de Nord.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News