Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Statul Islamic, aproape de înfrângerea decisivă în Siria. Soarta lui Abu Bakr Al-Baghdadi rămâne un mister
Terorism
Data publicării:
Jihadiştii din gruparea Statul Islamic (ISIS) nu mai ocupă în Siria decât un teritoriu de patru kilometri pătraţi, în apropiere de frontiera cu Irakul, a anunţat luni un înalt comandant al alianţei arabo-kurde care luptă împotriva jihadiştilor.
ISIS
ISIS

Combatanţii kurzi şi arabi din cadrul Forţelor democratice siriene (FDS) au lansat în septembrie, cu sprijinul unei coaliţii internaţionale conduse de Washington, o ofensivă împotriva ultimei redute jihadiste din estul Siriei, reuşind de-a lungul timpului să cucerească cea mai mare parte din teritoriul rămas sub controlul ISIS.

"Geografic vorbind, se mai află sub controlul ISIS doar patru kilometri (pătraţi), din satul Baghouz spre frontiera irakiană", a explicat pentru France Presse Heval Roni, comandantul operaţiunilor FDS din sector.

Este vorba practic de câteva cătune şi pământuri agricole, plus un colţ al satului menţionat.

Responsabilul citat a menţionat că în zonă "sunt în continuare prezenţi înalţi lideri ai ISIS", în majoritate irakieni, dar nu se ştie exact despre cine este vorba.

"Nu am auzit nimic despre Abu Bakr Al-Baghdadi", a mai indicat Roni.

Soarta liderului ISIS, a cărui moarte a fost anunţată de mai multe ori până acum, rămâne un mister. În august 2018 a fost difuzat un mesaj audio care îi era atribuit.

Deşi încolţiţi, jihadiştii nu şi-au pierdut capacitatea de distrugere şi lansează cu regularitate atacuri sinucigaşe asupra FDS.

Comandantul FDS, Mazloum Kobani, a estimat recent într-un interviu acordat AFP că oamenii lui mai au nevoie de cel puţin o lună pentru a "elimina ce a mai rămas din ISIS".

Conflictul din Siria, declanşat în 2011 după reprimarea de către puterea de la Damasc a unor manifestaţii pro-democraţie şi care a crescut în complexitate de-a lungul timpului, antrenând puteri străine şi grupări jihadiste, s-a soldat până acum cu peste 360.000 de morţi.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Avioane ale armatei turce au lovit bazele kurzilor din nordul Irakului, ca răspuns la atentatul de duminică
Atentat terorist în centrul Ankarei, cu câteva ore înainte de discursul din Parlament al lui Erdogan
Un exercițiu militar demonstrativ al organizație paramilitare Hezbollah a simulat o incursiune pe teritoriul Israelului
Parlamentul Franței consideră că aşa-zisa companie militară privată rusă (PMC) Wagner Group este o organizație teroristă: Abuzurile grupului Wagner nu pot rămâne fără răspuns
Wagner taie și spânzură in Africa, în numele Moscovei: SUA partajează informații sensibile și vor să taie conducta cu bani pentru mercenarii lui Prigojin
Forțele militare ale SUA au ucis un lider de rang înalt al ISIS în urma unui raid aerian în nordul Siriei
Israelul atacă Fâșia Gaza și Liban. Armata confirmă raiduri aeriene după ce Hamas a lansat zeci de rachete spre Israel
NATO, prima reacție privind R. Moldova: Rusia nu are suficientă forță militară pentru a ataca Moldova și a încercui Ucraina
Gruparea palestiniană teroristă Hamas lovește Israelul: Cel puțin 7 morți după ce Hamas a atacat o sinagogă
Lovitură de stat dejucată în Germania: O grupare teroristă de extremă-dreapta intenţiona să răstoarne guvernul de la Berlin
Grupul rus de mercenari Wagner a fost adăugat pe ''lista neagră'' a SUA, alături de talibani şi gruparea Boko Haram
Explozie la ambasada Ucrainei din Madrid. Un plic care conținea un mic dispozitiv exploziv artizanal a rănit uşor un angajat al ambasadei
Amenințare teroristă a Rusiei (Video). Prigojin, „bucătarul lui Putin”, a trimis un baros cu „sânge” Parlamentului European care se pregătea de un vot împotriva Wagner
Armata turcă se pregătește să intre în Irak și Siria. Erdogan anunță o operațiune terestră împotriva kurzilor, fără acordul Rusiei și SUA
Suedia îndeplinește condiția Turciei și aprobă un amendament constituțional pentru combaterea terorismului
Turcia refuză să accepte condoleanțe din partea SUA după atentatul care a avut loc la Istanbul
Atac armat în Ierusalimul de Est. Au fost vizați agenții israelieni de la un punct. Sunt victime
Mossadul a dejucat zeci de atacuri teroriste iraniene în străinătate, inclusiv în Turcia sau Cipru
Un atacator s-a detonat în apropierea ambasadei Rusiei din Afganistan. Doi angajați ai ambasadei au murit
Grupare afiliată la Al-Qaeda anunță uciderea a 4 mercenari ruși Wagner în Mali
Talibanii ridică din umeri după operațiunea SUA în care a fost asasinat Ayman al-Zawahiri, liderul Al Qaeda
Înfrângerea totală a ISIS: Liderul Statului Islamic în Siria, ucis de o dronă în urma unei operațiuni a SUA
Statul Islamic amenință cu o nouă campanie de atacuri, speculând preocuparea generală pentru conflictul din Ucraina
Învins în Siria și Irak, noul lider al ISIS îndeamnă jihadiștii să reia atacurile în Europa pe fondul războiului din Ucraina
În timp ce Rusia nu oferă clarificări cu privire la pierderea crucişătorului Moskva, două submarine rusești au lansat rachete Kalibr în Marea Japoniei
Atentat la Tel Aviv. Un terorist a deschis focul în centrul Capitalei Israelului în timp ce localurile erau pline
Biden a confirmat că liderul ISIS a fost ucis într-o amplă operațiune a SUA. S-a aruncat în aer „într-un ultim gest disperat de laşitate”
Operațiune majoră a forțelor speciale ale SUA în Siria, dar americanii sunt „zgârciți” cu detaliile. Cea mai amplă operațiune din 2019 încoace
Are vreo șansă noul Su-75 Checkmate să învingă F-35? Rusia speră, dar experții nu pariază pe un proiect aflat doar pe hârtie
Israelul se teme de un atac nuclear. Scenariul pesimist al unui general israelian: Armata nu e pregătită de război

Ştiri Recomandate

Rușii nu scapă de „ochii” din cer ai dronelor SUA: Un RQ-4B Global Hawk a scanat din nou Marea Neagră, după o lungă absență
„Grădina zoologică” a sistemelor robotizate de pe front. De ce diversitatea dronelor a devenit o capcană strategică pentru Ucraina
Pacificul cere o "Armată a Dronelor". De ce Statele Unite trebuie să renunțe la protecționism industrial pentru a contracara China
Dronă AR3, photo source: Tekever. Imagine cu caracter ilustrativ
EXCLUSIV
Pot întoarce soarta războiului dronele ucrainene? La Pokrovsk și Kupiansk aflate sub asediu rus Ucraina a întors cu 180 de grade situația operativă
Mai multe țări din Europa s-au angajat să conducă o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina. România nu e printre semnatari
SUA promit Ucrainei garanții de securitate similare cu cele din Articolul 5 al Tratatului NATO. "Nu vom repeta greșelile de la Minsk", avertizează Merz
România laudă rolul sistemelor americane MEROPS în posibila contracararea a viitoarelor incursiuni de drone
Și Elveția se uită la preț: Mai puține F-35 cumpărate, după ce prețul a crescut cu aproximativ 10%. Când sunt așteptate primele avioane de luptă
India spală imaginea „pătată” de ucraineni a S-400. Problema pentru indieni e că sistemele ruse depind de China, stat împotriva căruia reprezintă principala apărare
Nicușor Dan: China e un mare actor global economic iar România nu poate nega această realitate. Dezvoltarea relației nu trebuie să producă riscuri de securitate
Submarin făcut „artificii” în port (Video) O dronă ucraineană Sea Baby a lovit în plin submarinul rus Varshavyanka chiar în Novorosiisk
Orban ar putea rămâne la putere chiar dacă pierde alegerile: ”Transferul” la Președinție, un truc similar cu cel aplicat de Putin
Foto: 16 rachete balistice și 5 drone kamikaze au distrus un „complexul nuclear israelian”, machetă construită de iranieni, în timpul exercițiilor militare. Sursă: Captură YouTube @IRAN Military Power
EXCLUSIV
35.000 de rachete lansate împotriva unei țări mici: Cum a interceptat IDF rachete iraniene în spațiu. Investițiile majore în cyber au făcut posibilă și celebra operațiune a pagerelor explozive
Mașină de luptă Redback. Foto: Hanwha Aerospace
EXCLUSIV
CEO-ul Hanwha, exclusiv pentru DefenseRomania: Oferta e fără precedent. Nu vizează doar Redback cu produție aici a motoarelor, carenelor sau turelelor. Gigantul coreean vrea să se „mute” în România
Ucrainenii spun ”nu” dictatului: Trei sferturi din populație se opune planului de pace care ar include renunțarea la întregul Donbas
Reorganizare majoră în intelligencul britanic. Pentru prima dată în istorie Ministerul britanic al Apărării înființează o structură de informații pentru a monitoriza Armata
Rusia își declară susținerea pentru Venezuela în fața „presiunilor politice și a șantajului militar” al SUA
Modernizarea tancurilor T-72 ale Cehiei a eșuat. T-72 M4CZ sunt inoperabile și nu pot fi livrate Ucrainei
„Linia frontului este peste tot”: Șefa MI6 avertizează asupra unei noi ere a haosului hibrid și a agresiunii ruse
Shahed cu rachetă R-60 la bord: Serviciile ucrainene de informații vin cu detalii privind modul de lansare al rachetei
Lecția învățată de Finlanda din Ucraina: De ce dronele mari, tip Bayraktar, sunt considerate acum „ținte sigure”, dar soluţia vine de la modelul FPV
Racheta hipersonică „Dark Eagle”: Statele Unite dezvăluie noi detalii despre arma capabilă să lovească China din Guam
Ucraina toarnă apă rece peste entuziasmul occidental: „Zona tampon” din Donbas este doar o teorie, nu un acord
Budapesta a pariat pe blindate germane în 2018 și a câștigat. Flota de tancuri a Ungariei este acum complet operațională
De ce sistemele ruseşti S-400 au devenit inutile fără cipuri occidentale. Criza de muniție care paralizează armata rusă
Sfârșitul erei tancurilor de 70 de tone. Compania General Dynamics livrează prototipul care trebuie să salveze Abrams-ul de la dispariție
Ajutarea Ucrainei cu activele înghețate ale Rusiei e tot mai departe. Alte trei state din Europa se alătură blocajului condus de Belgia și cer „opțiuni alternative”
În timp ce în România unii se ceartă dacă Rusia e sau nu un pericol, în capătul celălalt al frontului tocmai s-a ridicat un zid de buncăre balistice și dinți de dragon împotriva Armatei ruse
Ucraina lasă Rusia în offside la negocieri: Kievul renunță la aderarea la NATO în timp ce Moscova refuză orice negociere în afara capitulării
De ce a scăzut puterea de străpungere a dronelor ruse Shahed. Ucrainenii au noile radare IRIS, versiune specială anti-Shahed care „văd” drona de la o distanță de 8 km
Suntem bulevard pentru drone ruse? Comandantul Suprem: Nu vrem să riscăm să lovim Ucraina, dar România va doborî dronele în anumite condiții
Vehicul blindat 4X4 "VLAH"
EXCLUSIV
Am mers să vedem VLAH, primul prototip de blindat 4X4 românesc după 35 de ani. „Humvee de România” poate fi gata în 2 ani, dar există o provocare
pixel