Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA cer Ciprului să transfere în Ucraina tancuri T-80U, sisteme S-300 și Tor-M1, dar și elicoptere Mi-35
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Potrivit informațiilor publicate de cotidianul elen Ekathimerini, pe 4 aprilie 2022, Statele Unite au întrebat guvernul de la Nicosia dacă ar fi posibil ca Cipru să transfere arme și vehicule de luptă de fabricație rusească, aflate în prezent în dotarea forțele armate cipriote, către Ucraina.

Sursele consultate de cotidianul Kathimerini au declarat că americanii au cerut în mod special sistemele antiaeriene de fabricație rusească pe care le folosesc în prezent forțele armate cipriote, dar și elicoptere de atac. 

De interes deosebit sunt două tipuri de sisteme antiaeriene, TOR-M1 şi sistemul de rachete S-300, dar și BUK M-2. Pe listă sunt inclusiv tancurile T-80u și BMP3, precum și elicopterul MI-35.

Sursa citată precizează că cererea din partea SUA a fost bine primită de președintele Ciprului, Nicos Anastasiades, care deja a dat dispoziţie pentru începerea cât mai repede a unor discuţii pentru aprobarea acestui transfer de arme.

Cu toate acestea, ziarul CyprusMail precizează că ministrul cipriot al Apărării, Charalambos Petrides, a declarat ieri că Cipru nu va furniza arme Ucrainei, deoarece ar crea unele probleme în ceea ce priveşte capacitatea ţării sale de a se apăra. 

Charalambos Petrides a explicat că Cipru trimite deja ajutor umanitar și financiar Ucrainei.

Petrides a recunoscut că Garda Națională Cipriotă se confruntă cu probleme în ceea ce privește menținerea armamentului de fabricație rusă, în contextul actualelor sancțiuni impuse Moscovei.

Oficialul cipriot a spus că se depun eforturi pentru a procura piese de schimb din alte țări care utilizează arme şi sisteme similare.

Principalul partid de opoziție din Cipru, Akel, s-a declarat ferm împotriva cererii înaintate de Washington către Atena.

Astfel, dacă armele de provenienţa sovietică ale forțelor armate cipriote urmează să fie transferate în Ucraina, acestea vor fi înlocuite cu arme americane.

Conform celui mai recent bilanţ militar pe anul 2021, armata cipriotă are un total de 82 de tancuri T-80U de fabricație sovietică, 43 de IFV-uri blindate pe șenile BMP-3 (vehicule de luptă pentru infanterie), șase sisteme 9K331 TOR-M1, 11 elicoptere Mi-35P Hind-E. De asemenea, Cipru deţine mai multe sisteme de rachete antiaeriene S-300 PMU1.

 

SUA le-a cerut aliaților să contribuie la apărarea Ucrainei

 

Potrivit unui raport publicat vinerea trecută de New York Times, administrația Biden le-a cerut aliaților săi, țări care foste membre ale URSS, să ajute la transferul de arme de fabricație sovietică către armata ucraineana.

Amintim că, guvernul Cehiei a început, pe 5 aprilie, să furnizeze arme grele Ucrainei, de comun acord cu alți aliați NATO. Pachetul de sprijin conține „puțin peste o duzină” de tancuri T-72, un număr neprecizat de BMP-1 și obuziere

În martie, generalul-locotenent în retragere Keith Kellogg – care a fost consilierul pe probleme de securitate națională al vicepreședintelui Mike Pence în timpul președinției lui Trump – a sfătuit Ucrainei să ceară Greciei, Bulgariei și Slovaciei să-i ofere sistemele lor rusești de rachete sol-aer S300 pentru a o ajuta sa se apare împotriva invaziei ruse.

Desigur, anunțul începerii discuțiilor dintre Statele Unite și Cipru nu înseamnă că mâine Forțele Armate Ucrainene vor şi primi armele de provenienţa rusească pe care armata cipriotă le deţine şi cu atât mai puţin transferarea întregului arsenal.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică
Războiul din Ucraina capătă valențe noi: Militarii ucraineni cresc frecvențele de operare a dronelor, iar mijloacele rusești de război electronic sunt adaptate pentru combaterea acestora
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
Rusia îl declară „terorist” pe opozantul Mihail Hodorkovski, critic acerb al războiului și regimului Putin
Casa Albă crede că un acord de pace privind războiul din Ucraina ar putea fi încheiat „chiar în această săptămână”
Rusia a atacat cu 50 de rachete și 476 de drone; 25 de civili au murit în locuințe. F-16 și Mirage-2000 ucrainene doboară cel puțin 10 rachete de croazieră
Deja vu cu drone: O nouă dronă rusă a intrat 8 km în spațiul României în această noapte. Din nou ridicate Eurofighter și F-16 românești
Rachetele americane ATACMS au lovit adânc în Rusia. Ucrainenii au bifat azi o premieră strategică în colaborare cu Administrația Trump

Ştiri Recomandate

Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rusia a crescut numărul trupelor din Ucraina la 710.000 de oameni pentru o ofensivă strategică. Cu "Generalul Iarnă“ la ușă, mișcarea Rusiei ar putea fi cu două tăișuri
Ucraina și SUA au pregătit versiuni preliminare privind garanțiile de securitate și sfârșitul războiului
Rușii se laudă cu al treilea motor pentru avionul de vânătoare Su-57. În sfârșit de generația a cincea?
Serbia confirmă că rușii de la Gazprom negociază cu compania maghiară MOL vânzarea participați sale deținută la NIS în Serbia
Șeful Marinei Regale Britanice avertizează că "rușii investesc miliarde" în construcția de submarine
20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
Estonia completează stocul de HIMARS cu sisteme sud-coreene Chunmoo. Oficialii baltici spun care sunt principalele diferențe
Franța pregătește urmașul pentru Charles de Gaulle și va lansa în 2038 cel mai mare portavion construit vreodată în Europa
Pot avioanele F-35 și rachetele Tomahawk să sperie cu adevărat Rusia? Cum se inspiră SUA din nouă precedente celebre când oferă garanții pentru Ucraina
Teste finale pentru SAMP/T NG, eficient împotriva Kinjal. Franța și Italia vor primi la anul sistemul european antirachetă SAMP/T NG
Dublă lovitură primită de ruși: Încă două avioane Sukhoi lovite pe pista aerodromului / Un general din Statul Major, ucis la Moscova
Cel mai bun tanc german Leopard 2 se "fabrică" în Cehia: Sute de Leopard 2A8 vor avea carena produsă de Tatra Defence
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
De ce a intensificat Rusia loviturile pe frontul din Ucraina chiar înainte de Crăciun
Consolidarea flancului estic: Compania Raytheon livrează României echipamente suplimentare Patriot în cadrul unui contract de 168 milioane dolari
pixel