DARPA, contract cu Lockheed Martin pentru dezvoltarea armelor hipersonice ale armatei Statelor Unite
Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA), agenția Pentagonului care se ocupă de realizarea noilor tehnologii pentru forțele armate ale SUA a anunțat, la 14 ianuarie, că a încheiat un contract în valoare de 31,9 milioane de dolari cu compania americană Lockheed Martin în vederea creării unei rachete hipersonice care poate fi lansată de la sol de pe o instalație mobilă, potrivit Lockheed Martin .
Mai precis, este vorba despre sistemul Operaţional Fireş (OpFires) - o rachetă hipersonică inovativă cu accelerator, capabilă să treacă de orice scut de apărare antiaeriană, oricât de sofisticat ar fi, și să doboare rapid ținta.
Conform condițiilor impuse de contract, prototipul rachetei va fi prezentat anul viitor. Tot în 2021 va începe programul de testare a elementelor componentelor și diferitelor sisteme, pentru ca în 2022 să demareze testele de zbor.
Realizarea unui sistem de arme hipersonice este una dintre prioritățile esențiale ale Strategiei de Apărare Națională a Departamentului Apărării al SUA
,,Racheta OpFires are o importanță determinantă pentru că va asigura armatei SUA o manevrabilitate ridicată și mijloace de reacție rapide, capabile să acționeze în situații imprevizibile la sol", au explicat responsabilii companiei Lockheed Martin.
În decembrie anul trecut, șeful Pentagonului, Mark Esper, a recunoscut că Statele Unite au rămas, oarecum în urmă, în domeniul dezvoltării armelor hipersonice. El a explicat că, de câțiva ani, SUA au stopat orice programe pe acest segment, preferând să se concentreze pe alte tipuri de arme, dar că acum a venit momentul "ca fiecare dolar să fie investit" în astfel de dispozitive de luptă pentru a dobândi, și aici, supremație absolută.
În lună martie a anului trecut, Rusia s-a lăudat că este singură națiune care deține deja arme hipersonice.
„Știm foarte bine că, până în prezent, nimeni altcineva în afară de Rusia nu mai deține arme hipersonice. Dar suntem conștienți că și alte state vor dezvolta mai devreme sau mai târziu aceste arme", a spus Vladimir Putin, în martie 2019, în urma unei reuniuni guvernamentale.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News