Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA introduc pe lista neagră a grupărilor teroriste și rebelii houthi din Yemen
Terorism
Data publicării:
Administraţia americană a lui Donald Trump a anunţat duminică seară, cu zece zile înainte de încheierea mandatului, că îi va înscrie pe rebelii houthi din Yemen pe lista neagră a grupărilor "teroriste", ceea ce, conform organizaţiilor internaţionale, riscă să agraveze criza umanitară, relatează AFP.

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a explicat că va informa Congresul de această decizie, adoptată pentru a consolida "descurajarea activităţilor nefaste ale regimului iranian", susţinător al grupării rebele yemenite în faţa guvernului sprijinit de o coaliţie condusă de Arabia Saudită, aliat al SUA.

Trei lideri ai rebelilor houthi au fost de asemenea înscrişi pe lista neagră, printre care şi principalul lor şef, Abdel Malek al-Houthi, transmite Agerpres.

Sancţiunea urmăreşte ca rebelii houthi să poată fi făcuţi responsabili "de actele lor teroriste, în special pentru atacurile transfrontaliere care ameninţă populaţiile civile, infrastructura şi transportul maritim", a declarat Pompeo.

Orientul Mijlociu rămâne o zonă volatilă pentru transportul maritim civil, potrivit analizei efectuate în urma atacurilor care au avut loc recent în regiune.

Anunţul era aşteptat de la alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie din SUA. Mai multe organizaţii nonguvernamentale şi instituţii internaţionale s-au temut ca preşedintele Trump, învins la scrutin, să nu încerce să dea o mare lovitură diplomatică Iranului, inamicul său din Orientul Mijlociu, înainte de instalarea la Casa Albă, la 20 ianuarie, a democratului Joe Biden, care vrea o reluare a dialogului cu Teheranul.

Conform acestor organizaţii, decizia riscă să provoace o paralizie a livrării de ajutor umanitar către Yemen şi să arunce în foamete această ţară măcinată de război.

"SUA recunosc că există îngrijorări în privinţa impactului pe care aceste desemnări le-ar avea asupra situaţiei umanitare din Yemen", a spus Pompeo.

"Intenţionăm să introducem în loc măsuri pentru a reduce impactul lor asupra anumitor activităţi şi importuri umanitare", a adăugat el.

Citește și:  Yemenul cere sprijinul ONU pentru a stopa atacurile rebelilor houthi


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Wagner taie și spânzură in Africa, în numele Moscovei: SUA partajează informații sensibile și vor să taie conducta cu bani pentru mercenarii lui Prigojin
Forțele militare ale SUA au ucis un lider de rang înalt al ISIS în urma unui raid aerian în nordul Siriei
Israelul atacă Fâșia Gaza și Liban. Armata confirmă raiduri aeriene după ce Hamas a lansat zeci de rachete spre Israel
NATO, prima reacție privind R. Moldova: Rusia nu are suficientă forță militară pentru a ataca Moldova și a încercui Ucraina
Gruparea palestiniană teroristă Hamas lovește Israelul: Cel puțin 7 morți după ce Hamas a atacat o sinagogă
Lovitură de stat dejucată în Germania: O grupare teroristă de extremă-dreapta intenţiona să răstoarne guvernul de la Berlin
Grupul rus de mercenari Wagner a fost adăugat pe ''lista neagră'' a SUA, alături de talibani şi gruparea Boko Haram
Explozie la ambasada Ucrainei din Madrid. Un plic care conținea un mic dispozitiv exploziv artizanal a rănit uşor un angajat al ambasadei
Amenințare teroristă a Rusiei (Video). Prigojin, „bucătarul lui Putin”, a trimis un baros cu „sânge” Parlamentului European care se pregătea de un vot împotriva Wagner
Armata turcă se pregătește să intre în Irak și Siria. Erdogan anunță o operațiune terestră împotriva kurzilor, fără acordul Rusiei și SUA
Suedia îndeplinește condiția Turciei și aprobă un amendament constituțional pentru combaterea terorismului
Turcia refuză să accepte condoleanțe din partea SUA după atentatul care a avut loc la Istanbul
Atac armat în Ierusalimul de Est. Au fost vizați agenții israelieni de la un punct. Sunt victime
Mossadul a dejucat zeci de atacuri teroriste iraniene în străinătate, inclusiv în Turcia sau Cipru
Un atacator s-a detonat în apropierea ambasadei Rusiei din Afganistan. Doi angajați ai ambasadei au murit
Grupare afiliată la Al-Qaeda anunță uciderea a 4 mercenari ruși Wagner în Mali
Talibanii ridică din umeri după operațiunea SUA în care a fost asasinat Ayman al-Zawahiri, liderul Al Qaeda
Înfrângerea totală a ISIS: Liderul Statului Islamic în Siria, ucis de o dronă în urma unei operațiuni a SUA
Statul Islamic amenință cu o nouă campanie de atacuri, speculând preocuparea generală pentru conflictul din Ucraina
Învins în Siria și Irak, noul lider al ISIS îndeamnă jihadiștii să reia atacurile în Europa pe fondul războiului din Ucraina
În timp ce Rusia nu oferă clarificări cu privire la pierderea crucişătorului Moskva, două submarine rusești au lansat rachete Kalibr în Marea Japoniei
Atentat la Tel Aviv. Un terorist a deschis focul în centrul Capitalei Israelului în timp ce localurile erau pline
Biden a confirmat că liderul ISIS a fost ucis într-o amplă operațiune a SUA. S-a aruncat în aer „într-un ultim gest disperat de laşitate”
Operațiune majoră a forțelor speciale ale SUA în Siria, dar americanii sunt „zgârciți” cu detaliile. Cea mai amplă operațiune din 2019 încoace
Are vreo șansă noul Su-75 Checkmate să învingă F-35? Rusia speră, dar experții nu pariază pe un proiect aflat doar pe hârtie
Israelul se teme de un atac nuclear. Scenariul pesimist al unui general israelian: Armata nu e pregătită de război
Presa din Siria: Amplă operațiune aeropurtată a SUA în estul țării. Americanii ar fi „răpit civili”, potrivit regimului Assad
Noi detalii privind operațiunea secretă "Sirli" în care Franța a fost complice cu Egiptul la execuția unor civili. Parisul a demarat o anchetă
Val de asasinate în rândul femeilor în Afganistan. Talibanii susțin că doi suspecți au fost arestați
Hamas a condamnat la moarte în Fâșia Gaza mai mulți „informatori și colaboratori” cu Israelul

Ştiri Recomandate

Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
De ce nu grăbește Belgia livrarea F-16 către Ucraina și așteaptă mai multe F-35? F-urile belgiene sunt mai speciale. "Nu uitați că avem avioane cu dublă capacitate"
Europenii susțin înghețarea ostilităților în Ucraina pe actuala linie a frontului. Europa și Kievul, plan în 12 puncte pentru oprirea războiului
Zelenski: După ce pericolul Tomahawk a trecut, Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene
Aviația indiană, peste cea chineză, raportul care pătează imaginea dragonului asiatic. Mașinăria Beijingului se activează imediat și contestă "așa-zisul clasament" 
„Îl vom escorta, dar pe un scaun la Haga”. Sikorski spune că avionul lui Putin nu va putea survola Polonia
Tentativă de sabotaj dejucată la București: SRI a oprit un atac la sediul companiei Nova Post, coordonat de serviciile secrete ruse
Lovitură de precizie în Crimeea: Ucrainenii au distrus sistemul radar „Valday”, simbol al defensivei rusești anti-drone (VIDEO)
Noi submuniții permit unei rachete HIMARS să lovească trei ținte simultan. La raza maximă de acțiune se adaugă până la 120 de km
Arma secretă a Ucrainei: Cum a fost transformat un avion ultrauşor într-un mic bombardier strategic cu rază lungă de acţiune
Olanda taie partajarea de informații clasificate cu Statele Unite: De ce serviciile de intelligence nu mai au încredere în administrația Trump
Corespondență DefenseRomania din Coreea: K9, primul mare contract dintre cele două țări. Când ajung obuzierele și ce companii românești sunt prezente la Seul
Lideri internaționali se reunesc la București pentru a dezbate viitorul Europei și al regiunii Mării Negre
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Obuzier autopropulsat 2S1 „Hvozdika” al forțelor de ocupație ale Rusiei, prezente în Donbass.
EXCLUSIV
Davai ceas, davai Donbas: De ce vrea Rusia cu orice preț „fortăreața” ucraineană pe care nu o poate cuceri cu tancurile
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
De ce războiul din Ucraina nu se va încheia în următorii patru ani?
Parlamentul României, undă verde pentru achiziția de noi tancuri de luptă
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
Marea Britanie va avea o lege pentru doborârea dronelor
În lipsă de F-35, rușii zboară cum pot în modul ”stealth”: Poliția aeriană NATO interceptează constant aeronave rusești cu transponderele oprite
Robinetul cu gaze rusești se închide. Doar două state s-au opus
Khamenei îl ironizează pe Trump pentru declarațiile despre distrugerea industriei nucleare a Iranului: Continuă să visezi
Pragmatismul care doare | Mareșalul Richards: Ucraina nu poate câștiga împotriva Rusiei fără o implicare directă a forțelor NATO. Dar, asta nu se va întâmpla!
Zelenski: „Ucraina nu va ceda nimic Rusiei de dragul unui acord cu Putin”. Kievul cere garanții de securitate post-război
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Geopolitica unei concesii păcătoase: Propunerea lui Trump de "împărţire" a Donbasului și reconfigurarea relațiilor SUA-Ucraina
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Blindatele 4x4 Cobra II produse în România, un model ce va fi copiat? Industria turcă, tot mai dispusă să mute producția în România
Ucraina negociază un contract pe termen lung pentru 25 de sisteme Patriot: Finanțarea, asigurată din activele rusești înghețate
Un submarin, o problemă mai adâncă: Întreținerea deficitară a flotei ruse de submarine Kilo, accelerată de evacuarea forțată din baza Tartus
EXCLUSIV
Diplomația Tomahawk a lui Trump: Cum a forțat președintele SUA dialogul cu Vladimir Putin și ce se joacă la Budapesta
Tehnologia occidentală alimentează în continuare mașina de război a Rusiei: Cum ocolește Moscova sancțiunile economice și cine plătește prețul?
Adio, gândire umană? Generalii americani se consultă cu ChatGPT: Cât de periculoase sunt erorile subtile ale AI-ului in planificarea militara
Lovitură de proporții: Europol a destructurat o rețea uriașă de „ferme de SIM-uri” care coordona 49 de milioane de conturi false la nivel global (FOTO)
pixel