Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA pun capăt derogărilor în programul nuclear iranian
News
Data actualizării:
Data publicării:
Franţa, Regatul Unit şi Germania regretă decizia SUA de a pune capăt derogărilor-cheie pentru proiecte nucleare civile iraniene care ofereau garanţii asupra naturii paşnice a programului nuclear al Teheranului, au declarat sâmbătă miniştrii de externe ai celor trei ţări, informează AFP şi Reuters.

"Regretăm profund decizia SUA de pune capăt derogărilor ce vizează proiecte nucleare-cheie ale Planului Global de Acţiune Comună, inclusiv proiectul de modernizare a reactorului din Arak", au subliniat cei trei miniştri într-o declaraţie comună consemnată şi de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

SUA au anunţat sfârşitul derogărilor ce autorizau până în prezent proiecte legate de programul nuclear civil iranian în pofida sancţiunilor impuse de Washington, ultimul aspect respectat de partea americană din acordul internaţional din 2015, din care preşedintele Donald Trump a retras SUA în 2018, transmite Agerpres.

Aceste proiecte "servesc intereselor tuturor în materie de neproliferare şi oferă comunităţii internaţionale garanţii privind natura exclusiv paşnică şi sigură a activităţilor nucleare ale Iranului", consideră Franţa, Regatul Unit şi Germania.

Cele trei ţări, cosemnatare alături de Rusia şi China a acordului nuclear din 2015, îşi consultă partenerii "pentru a evalua consecinţele acestei decizii luate de SUA", se adaugă în declaraţie. Concret, ţările care continuă să facă parte din acordul nuclear iranian şi sunt implicate în aceste proiecte fără caracter militar riscă să fie sancţionate de SUA dacă nu se retrag. Aceasta se referă mai ales la Rusia.

Începând cu luna mai 2019, Iranul a renunţat treptat la angajamentele asumate ca răspuns la retragerea unilaterală din acord a SUA, care au reintrodus sancţiuni economice la adresa regimului de la Teheran.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Avioane franceze Rafale cu arme nucleare în Europa? Franța, dispusă să facă o mișcare fără precedent în fața Rusiei, dacă SUA fac un pas în spate
Cum trei partide din România blochează Armata să-și apere cetățenii de dronele rusești. Deși legea a trecut, au schimbat strategia
Precizări ale ambasadorului Italiei în România, după interviul TVR
O ambuscadă deliberată? Revelion la Moscova, solidaritate în Europa: ”Porcul de Zelenski a primit palma pe care o merita” vs. ”Nu sunteți singuri”
„Rușinos, au dat-o în bară”. Mulți republicani din Congres îl critică deschis pe Trump în privința Ucrainei
Schimbare de atitudine. Trump nu-și mai aduce aminte că l-a numit pe Zelenski dictator. În schimb, aderarea Ucrainei la NATO rămâne un capitol închis
România, poarta de intrare în Marea Neagră: Două bombardiere B-52 ale SUA au făcut o demonstrație de forță în România. Francezii și italienii sunt și ei aici
Reînarmarea Europei. UE pregătește cea mai mare strategie de apărare de la Războiul Rece, cu investiții de sute de miliarde de euro
Partidele din Austria au convenit să formeze guvernul
Putin i-a invitat pe „partenerii” americani să exploateze în comun resursele din teritoriile ocupate ale Ucrainei
SUA vor impune taxe vamale de 25% asupra importurilor din UE. Ca ripostă, Bruxelles-ul ar putea folosi „bazooka” împotriva companiilor americane
Trump închide ușa Ucrainei la NATO. Dar după ce laudă Armata ucraineană, spune că și Rusia trebuie să facă concesii
A explodat un obuzier. Un tun autopropusat Zuzana 2 a explodat și a luat foc în Slovacia, chiar în timpul testelor finale înainte de livrarea către Ucraina
Diplomație tip Vestul Sălbatic: Marco Rubio anulează întâlnirea cu Kaja Kallas deși șefa SEAE ajunsese deja la Washington
Update: Călin Georgescu, pus sub control judiciar și acuzat de 6 infracțiuni, inclusiv instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale sau legături cu organizaţii legionare
O factură mai puțin usturătoare. Acordul cu SUA ține cont de interesele Ucrainei, susține Zelenski. Presa a publicat textul integral
Arsenal impresionant ridicat de la Horațiu Potra, mercenarul lui Gerogescu: Pistoale, mitraliere, aruncătoare de grenade. Georgescu are calitatea de suspect
Pentru ce sunt pregătirile militare din Belarus? Exerciții ample de mobilitate militară pe calea ferată
Călin Georgescu, ridicat din trafic cu mandat. Procurorii acuză constituirea unei organizații cu caracter fascist și merg pe sursa banilor
Sistemele Ghepard și avioanele F-16 primesc „undă verde” în Senat! România a adoptat legea și va putea doborî drone rusești care încalcă teritoriul
”Începem cea mai mare creștere de la Războiul Rece încoace” Marea Britanie majorează cheltuielile pentru apărare la 2,5% și taie de la ajutorul extern
Încep lucrările de forare ale gazelor din Marea Neagră. Extrema dreaptă acuză „trădare”, deși România deține o cotă de 50%
Pokrovsk, o nucă foarte tare pentru ruși. Incapabile să preia o rută cheie, masivele forțe ruse au rămas blocate în ”zidul” de drone al ucrainenilor
NATO cu 2 viteze. Franța oferă Europei un scut nuclear. Viitorul cancelar al Germaniei pune sub semnul întrebării viitorul Alianței în formatul actual
Macron a discutat cu Trump în SUA. Cu Europa la Casa Albă, Putin îi propune lui Trump exploatarea împreună a zăcămintelor din Rusia
Duda a așteptat 2 ore pentru a discuta 11 minute cu Trump. Ștefan Popescu: Nici Polonia nu mai e o prioritate pentru SUA. Se pregătește redefinirea relației cu Rusia
Cine e Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul cancelar al Germaniei. Critic dur al Rusiei a cerut rachete Taurus pentru Ucraina și vrea ca Germania să-și asume rolul de lider în Europa
GERMANIA ALEGE: Primele rezultate ale scrutinului / LIVE. CDU câștigă, dar un viitor guvern nu va fi negociat ușor
Aflat în vizită la Washington, președintele Duda transmite că prezența SUA în Polonia și Europa Centrală trebuie consolidată

Ştiri Recomandate

„Tactici tipice rusești.” Rusia face un joc murdar: Atrage SUA și Ucraina în discuții prelungite, în timp ce continuă seria de atacuri pe front
Putin este de acord cu propunerile de oprire a luptei, dar are în continuare aceleași condiții
ATACMS, submarine, portavioane, drone. SUA trebuie să-și aleagă cu grijă caii câștigători. Aviz și Europei: Banii nu sunt totul; unde trebuie investite fondurile
Belarusul confirmă că produce deja lansatoare pentru Oreshnik și așteaptă rachetele Rusiei
Trump, din Biroul Oval, crede că SUA vor anexa Groenlanda: Construim 48 de spărgătoare de gheață. Nici Rusia nu are atâtea. Prima reacție la răspunsul Rusiei privind armistițiul
Generalul flotilă aeriană (r) dr. Laurențiu Simionescu, fost comandant al Bazei 90 de Transport Aerian Otopeni
EXCLUSIV
Aripile României: Trei escadrile de F-16 în așteptarea F-35. Elicoptere când? Generalul de flotilă (r.) Laurențiu Simionescu vine la Obiectiv EuroAtlantic
S-a aprins „becul roșu” la ATACMS. Ucraina nu mai are nicio rachetă ATACMS iar perspectivele unor noi livrări sunt sumbre și nu au legătură doar cu SUA
Ucrainenii lovesc o facilitate secretă de drone, camuflată pe locul unei fabrici de BCA din regiunea rusă Kaluga
Cine mai crede în Moscova? Rusia refuză încetarea focului: Kremlinul tergiversează și spune că „vrea o înțelegere pe termen lung” în Ucraina
Avioane Craiova bate toate recordurile și înregistrează întârzieri la întârzieri. MApN va percepe penalități în programul de modernizare IAR-99
Un arsenal nuclear pe flancul de est al NATO: Președintele Poloniei îndeamnă SUA să mute focoasele nucleare pe teritoriul polonez
SUA reia complet furnizarea de rachete pentru sistemele HIMARS aflate in Ucraina: Sunt pachetele de ajutor militat aprobate de administrația Joe Biden
Ofensiva din Kursk dovedește că Putin nu caută pacea: Mai poate miza Ucraina pe un schimb de teritorii în viitoarele discuţii de pace cu Rusia?
À la guerre comme à la guerre. 60% din francezi sunt de acord ca umbrela nucleară a Franței să protejeze întreaga Europă, dar și cu o confruntare cu Rusia dacă aceasta atacă aliații
Pentru ce se pregăteşte aviația strategică a Rusiei? Acumularea masivă de bombardiere rusești în peninsula Kola (Foto)
Rușii spun că au împins Armata Ucrainei în afara orașului Sudja, principala cucerire ucraineană pe teritoriul rus din Kursk
Așa se pregătesc rușii de armistițiu: Cinci soldați ucraineni aflați în prizonierat au fost executați cu sânge rece
“Omuleții verzi” au apărut în regiunea Kursk din Rusia: Putin și Gherasimov s-au deplasat în zona frontului din regiunea de la frontiera cu Ucraina
Avioane de luptă Rafale au traversat Marea Neagră. Francezii au pus la „lucru” sistemele SPECTRA de pe avioane, chiar în coasta rușilor
Coridorul Suwalki, adulmecat de Moscova. Date din satelit arată că forțele ruse cresc prezența lângă fâșia care leagă statele baltice de NATO
Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar adjunct al Ambasadei ruse în România, recent expulzat. Foto: GÂNDUL.RO
EXCLUSIV
Tudor Curtifan: Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar și ofițer GRU, se plimba nestingherit în haine civile la conferințe în România
Războiul comercial e abia la început: UE impune taxe pe exporturile SUA, iar Trump amenință: Vom răspunde la contramăsurile lor
Cal troian în stil american?: Germanii se întreabă dacă avioanele F-35 pot fi ,,oprite'' de la distanță în cazul unui conflict militar care nu convine SUA
Șase bombe americane JDAM lansate de MiG-29 ucrainene, doborâte de Pantsir ruse? Prestigiul SUA ar fi puternic afectat dacă se va confirma
SUA trimit din nou Ucrainei informații și date prin satelit, inclusiv Maxar
Germania schimbă macazul. Fabricile Volkswagen ar putea produce echipamente militare. Fabrica din Osnabrück, posibilă locație
Industria de apărare se anunță un motor economic major în Europa. Rheinmetall speră la contracte de 400 de miliarde de euro în următorii cinci ani
Rubio: Discutăm astăzi cu Moscova. Îndemnăm cu tărie Rusia să înceteze acțiunile ostile împotriva Ucrainei
Comisia Europeană pune la bătaie 150 de miliarde de euro pentru sectorul apărării. Victor Negrescu: România trebuie să obţină minim 20 de miliarde de euro
Face sau nu Ucraina concesii teritoriale? Rezultatele întâlnirii din Arabia Saudită dintre americani şi ucraineni: SUA reia imediat asistența militară pentru Ucraina și schimbul de informații
Marea Britanie nu va livra Ucrainei cele 30 de avioane multirol Typhoon Tranche 1 ce vor fi retrase din serviciu
Schimbarea izbitoare provocată de ruși în Germania. Cum arată refacerea puterii militare și detalii despre reînarmarea masivă a Germaniei
pixel