Rata Supremă de la Kiev a adoptat, joi seară, o rezoluție prin care se adresează liderilor țărilor NATO, Consiliului Nord-Atlantic și Adunării Parlamentare a NATO, precum și parlamentelor naționale ale statelor membre, solicitând furnizarea unui plan de acțiune privind aderarea Ucrainei la Alianţă.
,,Rada Supremă îndeamnă liderii statelor membre ale NATO să aprobe, la summitul aniversar al Alianței de la Londra, din decembrie 2019, o viziune progresivă a dezvoltării relațiilor cu Ucraina, care să conducă la aderarea statului ucrainean la NATO și să înceapă în mod oficial un dialog individual cu Ucraina, cu recomandări şi sprijin practic, conţinând un plan de acțiune pentru aderarea Ucrainei la NATO" - se arată în rezoluția adoptată de legislativul ucrainean.
Deputații ucraineni au votat, în lectură finală, înscrierea în Constituţie a obiectivelor ţării de aderare la NATO şi la Uniunea Europeană, modificarea legislativă, iniţiată de preşedintele Petro Poroşenko, fiind aprobată de 334 de parlamentari. Ucraina modifică, astfel, Legea privind orientarea strategică a statului, pentru a înscrie în Constituţie intenţia de a obţine statutul de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice.
La finele anului trecut, Petro Poroşenko a declarat că "aceste amendamente, prin forţa Legii fundamentale, vor obliga toate autorităţile şi instituţiile ucrainene, să asigure aderarea Ucrainei la UE și la NATO.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență