Comandamentul Forțelor Aeriene SUA a început să desfășoare la Baza Aeriană Eielson din Alaska, avioanele de vânătoare F-35A.
Pe 21 aprilie, primele două avioane de vânătoare F-35A au decolat de la baza aeriană Fort Worth din Texas şi au ajuns la baza Eielson, pe parcursul zborului fiind însoţite de o aeronavă militar de realimentare Boeing KC-135 Stratotanker.
Comandamentul Forțelor Aeriene SUA a ţinut să precizeze că este planificat ca baza să primească două aeronave F-35A pe lună după dislocarea primelor aeronave. Este de așteptat ca până în decembrie 2021, 54 de avioane și 1.300 de persoane să fie detaşate la baza Eielson.
În conformitate cu planurile Statelor Unite, privind creşterea prezentei militare în Alaska , avioanele de vanatoare F-35A vor înlocui avioanele F-16, deja prezente la baza Eielson.
Alaska va fi în curând casă pentru „peste 100 de avioane de vânătoare de generaţia a cincea", iar prezenţa acestora vă face din Alaska drept „cel mai strategic punct din lume", a spus Daniel Scott Sullivan, senator al Statelor Unite ale Americii din Alaska, prezent la baza Eielson, în timpul evenimentului dedicat sosirii celor două avioane F-35.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News