SUA vor să se coordoneze cu Israelul pentru un „răspuns comun” după atacul cu rachete balistice al Iranului. Teheranul nu a anunțat America că va ataca
Statele Unite au declarat marţi că doresc să "se coordoneze" cu israelienii pentru a da un răspuns Iranului după atacul său cu rachete asupra Israelului, notează Agerpres și AFP.
Foto: 16 rachete balistice și 5 drone kamikaze au distrus un „complexul nuclear israelian”, machetă construită de iranieni, în timpul exercițiilor militare. Sursă: Captură YouTube @IRAN Military Power
"Desigur, acest atac trebuie să aibă consecinţe asupra Iranului. Nu mă voi opri astăzi asupra acestor consecinţe, dar există lucruri asupra cărora ne vom coordona cu omologii noştri israelieni", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
Anterior, secretarul de stat american, Antony Blinken, afirmase că atacul este "total inacceptabil", adăugând că "întreaga lume trebuie să-l condamne".
Statele Unite nu au fost informate în prealabil de către Teheran, a mai spus Miller, întrebat despre informaţiile circulând pe reţelele de socializare care raportează astfel de contacte.
"Acest lucru este absolut fals. Guvernul iranian nu ne-a avertizat că va lansa un astfel de atac", a subliniat el.
Dar Washingtonul avea "indicaţii" că Iranul va lansa rachete balistice împotriva Israelului, a ţinut să adauge purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News