Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Summitul Iniţiativei celor Trei Mări vine la București. Țările UE din partea de est a Europei vor să rezolve o mare problemă: Interconectarea
News
Data actualizării:
Data publicării:
La Palatul Cotroceni începe astăzi Summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), o platformă politică a ţărilor membre ale Uniunii Europene din Europa Centrală şi de Est. La finalul reuniunii va fi adoptată Declaraţia de la Bucureşti, ocazie cu care Grecia va deveni cea de-a 13-a ţară participantă la iniţiativă. 
Sursa foto: Twitter Three Seas Initiative
Sursa foto: Twitter Three Seas Initiative

Inițiativa celor Trei Mări (Baltică, Adriatică, Marea Neagră) reprezintă o platformă politică și economică de consolidare a rezilienței statelor UE din estul Europei și din Balcanii de Vest prin consolidarea conectivității regionale și construirea interconexiunilor strategice ale infrastructurii de transport, energie și rețele digitale pe axa Nord-Sud.

La Summitul de la Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia potenţialul Iniţiativei celor Trei Mări de a contribui la reducerea decalajelor de dezvoltare dintre ţările participante şi restul statelor membre ale Uniunii Europene, prin consolidarea conectivităţii strategice pe axa Nord-Sud.

Cele 12 state participante (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia) vor adopta la finalul discuţiilor declaraţia comună a summitului. Documentul va constitui un reper important pentru activităţile viitoare ale Iniţiativei, vizând direcţiile de acţiune pentru dezvoltarea interconectărilor transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transport, al energiei şi al digitalizării.

Prin adoptarea Declaraţiei de la Bucureşti, Grecia va deveni cea de-a 13-a ţară participantă la Iniţiativă, în timp ce Ucraina şi Republica Moldova vor obţine calitatea de state participante asociate.

O altă decizie importantă ce se va lua la Bucurește este invitarea Ucrainei şi Republicii Moldova de a participa la lucrări ca state asociate. Acest nou statut presupune posibilitatea ca cele două state să se asocieze în proiectele prioritare I3M și implicarea în Fondul de Investiții și viitorul Fond de Inovare, inclusiv putând beneficia de investiții. Practic, un stat participant asociat are un statut similar cu cel de stat participant (membru plin) al I3M, cu excepția participării la luarea deciziilor.

Partenerii strategici ai I3M (SUA, Comisia Europeană, Germania) vor fi reprezentați la Summit.

Statele Unite ale Americii şi-au reafirmat sprijinul de neclintit faţă de obiectivele Iniţiativei celor Trei Mări, dar şi disponibilitatea de a colabora îndeaproape cu ţările partenere pentru a avansa acest format. Reprezentantul special pe probleme climatice John Kerry va conduce delegaţia americană la summit.

Vor fi adoptate decizii importante privind consolidarea și diversificarea instrumentelor financiare ale Inițiativei și privind direcțiile viitoare de acțiune pentru dezvoltarea interconectărilor transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transporturi, energie și digitalizare.

 Pe agenda Summitului va fi inclus în premieră, la inițiativa României, subiectul securității cibernetice.

Lista revizuită a proiectelor I3M prioritare, include interconectarea în cele trei domenii cheie - transport, energie, digital – cu obiectivul consolidării sprijinului politic pentru aceste proiecte, inclusiv la nivelul Uniunii Europene.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rusia continuă să investească în triada nucleară: Noi rachete Yars și bombardiere Tu-160 se vor alătura Forțelor Strategice
5% e noul 2%. Sunt pregătiți ”greii” europeni din NATO pentru cel mai important obiectiv din istoria Alianței?
"Ar putea fi pregătit atunci”. Zelenski a oferit o evaluare a momentului în care Putin ar putea ataca un membru NATO
INSCOP Research: 7 din 10 români au încredere în NATO. Date actualizate privind încrederea în NATO și UE
Începe summitul NATO de la Haga: Creșterea cheltuielilor pentru Apărare, turarea la maximum a industriei și războiul rus împotriva Ucrainei, pe agenda discuțiilor
Monument închinat militarilor americani care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial / NATO Rapid Deployable Corps Italy
EXCLUSIV
Cu Statele Unite care privesc mai mult spre China, pragul de 5% pentru apărare devine o țintă obligatorie pentru europenii din NATO (Analiză)
Știu ei polonezii ceva, de se înarmează așa. Fost oficial NATO sugerează că articolul 5 nu s-ar activa automat în cazul unui „atac minor” al Rusiei asupra Estoniei
Navele de luptă ale Rusiei, folosite în premieră pentru a escorta ”flota fantomă” de petroliere
Spania anunță deja că nu va îndeplini noul angajament NATO în materie de apărare
Aviz favorabil. Cine e Ionuț Moșteanu, noul ministru al Apărării și vicepremier în Guvernul Bolojan
Dintre toți europenii românii cred cel mai mult în Donald Trump. Suntem urmați de unguri și polonezi
Trump dă semnalul: De ce nu ar trebui să existe o schimbare de regim în Iran?
Primele imagini din satelit ale facilității iraniene Fordow, lovite în atacul cu bombe GBU-57
Ministrul iranian de Externe merge la Moscova și se întâlnește cu Putin. Reacții la atacul american de azi-noapte
SUA au atacat Iranul. Instalațiile nucleare au fost „complet distruse” cu bombe lansate de pe bombardierele B-2
Emisarul american pentru Ucraina, Kellogg, s-a întâlnit cu Lukașenko la Minsk
De frica Rusiei, balticii se blindează: Tranșee antitanc, diguri și buncăre, construite de Estonia la frontiera estică
Trump spune că pragul de 5% pentru apărare e valabil doar pentru Europa
Esența putinismului. Vladimir Putin: Rușii și ucrainenii sunt un singur popor, deci toată Ucraina este a noastră. Unde pune piciorul soldatul rus acel teritoriu devine al nostru
Bundeswehr-ul consideră Rusia un „risc existențial” pentru Germania și pentru Europa
Apărare aeriană
EXCLUSIV
Cele două săptămâni de aur care pot decide viitorul regimului ayatollahilor: Cadoul lui Trump de care Iranul ar fi bine să profite
Bombele cu planare rusești și-au găsit nașul: NATO anunță primele teste reușite, iar sistemul va ajunge pe front în câteva luni
Apune epoca Orban? Opoziția Tisza conduce detașat în sondaje, o premieră în ultimii 15 ani
China trimite un număr record de avioane să survoleze zona din jurul Taiwanului
Rușii se laudă că au rupt un acord „mort”: Cooperarea militară cu Germania din 1996. Moscova acuză politica militaristă germană împotriva sa
Summit-ul NATO va fi ”scurt, concis și plăcut”. Totul, pentru a-l mulțumi pe Trump
„Rusia are un plan de agresiune pe termen lung împotriva Europei”. Care sunt soluțiile
Pentru ca acordul privind mineralele să-și producă efectele Trump trebuie să dea cu pumnul în masă în fața Rusiei. Volker: SUA nu fac suficient pentru interesele sale
Atacul Israelului asupra Iranului. Foto: Agerpres
EXCLUSIV
Președintele Poloniei, blocat în Singapore din cauza schimbului de lovituri de rachete între Iran și Israel

Ştiri Recomandate

Ambasadorul Franței în România: Nu suntem aici să atacăm pe nimeni ci să protejăm Alianța. Puterea nucleară a Franței contribuie la descurajare și la securitatea mondială
O veste nu tocmai bună despre noul portavion USS John F. Kennedy de 13 miliarde de dolari. De ce SUA vor avea doar 10 portavioane în loc de 11 timp de 1 an
Virajul lui Trump: Președintele SUA reia ajutorul pentru Ucraina, dar pune presiune pe Germania să suporte transferul unor sisteme Patriot
Netanyahu s-a întâlnit cu Trump la Casa Albă pentru a doua zi la rând
O ameninţare de securitate pe care nu avem voie să o ignorăm| Cum au ajuns România şi Ucraina ţinte ale unui război hibrid planificat la Budapesta
Bruiajul rusesc a doborât din greșeală o dronă proprie de tip Altius aflată în teste, care a căzut peste o clădire rezidențială (Foto/Video)
Viitorul ,,avionului de luptă european'' FCAS este pus sub semnul întrebării: De ce nu reuşesc Franţa şi Germania să ajungă la un numitor comun?
O navă chineză din Mare Roșie, atac cu laser asupra unei aeronave germane. Berlinul l-a convocat pe ambasadorul chinez
Ce înseamnă să fii jucător-cheie în ecuația de securitate a flancului estic al NATO: Polonia a inaugurat oficial ,,Academia de sisteme HIMARS''
Sistem de apărare antiaeriană de tip MANPAD Mistral 3. Photo source: MBDA
EXCLUSIV
Cum au ajuns sistemele Mistral 3 subiect de război politic. Ambasadorul Warnery: Nu e o „afacere” între Franța și România. Prețul e unic pentru toate statele implicate
Mesajul de descurajare al NATO pentru Rusia: Avioane de luptă de au transformat Finlanda în vârful de lance al fancului nordic
Între ciocan și nicovală: Companiile germane din industria de apărare spun că vor fi afectate dacă se introduce recrutarea obligatorie
Cel mai mare port din Europa, reconfigurat și pentru logistică militară. Și România are un plan de extindere a portului Constanța
Un război mult mai complicat. Petr Pavel: E imposibil ca Ucraina să câștige acest război doar pe câmpul de luptă. Dar și Rusia și-a atins limita
Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România. Colaj DefenseRomania via Statul Major al Forțelor Armate Franceze
EXCLUSIV
Cum a ajuns achiziția României de sisteme Mistral temă a războiului hibrid. Dezinformare, relația cu Franța și securitatea Europei | Interviu Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România
Avioanele Gripen chiar sunt pe val: JAS 39 Gripen a „învins” din nou F-16, într-o piață dominată istoric de influența SUA. Istoria se schimbă
Suedia cumpără muniție de artilerie în valoare de jumătate de miliard de euro de la companii din Germania și Norvegia
UE pregătește cele mai dure sancțiuni împotriva Rusiei din ultimii trei ani
SUA s-au răzgândit. Pentagonul va trimite mai multe arme defensive Ucrainei
Rebelii yemeniți reiau atacurile în Marea Roșie. O navă a fost scufundată de un atac combinat, cu rachete, drone navale și UAV-uri
Rușii își cresc prezența în Armenia? Presat de pierderile din Ucraina, Ministerul rus al Apărării ”umflă” numerele de la Baza 102 de la Gyumri
Benjamin Netanyahu l-a nominalizat oficial pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace
Avioanele F-35 ale NATO vor proteja ajutorul militar destinat Ucrainei: „În acest fel, ținem literalmente la distanță amenințarea rusă”
Goana Poloniei după obuze de 155mm: Varșovia pompează peste o jumătate de miliard de euro pentru a deveni o ,,fortăreață a producţiei de muniții''
Marea Britanie oprește producția avionului Eurofighter Typhoon din cauza lipsei comenzilor, punând la îndoială angajamentul sau faţă de apărarea europeană
Încă o moarte suspectă în Rusia: Ministrul transporturilor s-a sinucis la scurt timp după ce a fost demis din funcție. Anterior, acesta a fost guvernator al regiunii Kursk
Noua eră a artileriei americane (Foto/Video): Pentagonul mizează pe racheta de precizie PrSM pentru a reconfigura sistemele HIMARS
Războiul ,,hibrid al avioanelor'', purtat pe frontul comerţului cu armament: Franța acuză China de sabotarea reputației avionului Rafale
Obuziere K9 și următorul pas: Tancuri K2 Panther? „România are nu doar avantajul similitudinilor geografice zdrobitoare, a producției locale ci și a timpului de livrare”
"Operațiunea specială" de 3 zile obligă Moscova să ascundă realitatea: Oficiul rus de statistică a încetat să mai publice numărul deceselor
Rusia va putea lansa în curând 1.000 de rachete și drone, dar cea mai importantă îmbunătățire urmează să vină din toamnă
pixel